Thursday, 8 May 2014

Eu VREAU o (r)Evoluţie!

Când locuiam în Italia mi s-a spus cu mult dispreţ că iarba VREAU" creşte doar în grădina regilor. Eram româncă şi nu aveam aceleaşi drepturi cu un italian. Am aplecat capul şi mi-am cerut scuze, de atunci folosesc doar conjugarea verbului la condiţional optativ: aş vrea".

Însă astăzi trebuie să folosesc VREAU". Nu pentru mine, dar pentru cei care sunt marginalizați, luați în bătaie de joc, chinuiți şi batjocoriți. 
Pentru acei părinţi uitaţi de lume şi chiar de proprii copii, pentru bunicii care ne-au crescut, pentru toţi bătrânii care vin dezrădăcinați de la propriile case şi duşi departe împotriva voinţei lor.

O dată, vorbeam cu surorile mele despre această plagă a societăţii noastre. Lipsa de respect pentru cei ce ne-au dat viaţă şi ne-au crescut, poate pe timpuri în care pâinea se dădea pe bază de cartelă. 
Şi una dintre ele a zis ceva ce m-a făcut să reflectez mult.
--- Nu poţi să iei un bătrân de la casa lui, unde a trăit toată viaţa. Este ca un copac secular, care şi-a înfipt rădăcinile adânc în pământ. Dacă vrei să-l muţi, inevitabil va trebui să-i tai din rădăcini şi acesta se va usca cu siguranţă, în foarte scurt timp. Oricât de multă grijă i-ai purta, oricât de multă apă i-ai dea să bea. 
E legea naturii. 

Într-o zi am scris o întâmplare care m-a marcat profund, despre un bătrân care cerşea în fig (click, dacă vrei să citeşti tot). Acestui om i se citea pe faţă timpul, iar pe mâini avea întipărătă munca de-o viaţă. 
Şi n-am putut să nu mă-ntreb unde îi sunt copiii acestui nefericit? Cum a ajuns aici? A cui este vina?

În fiecare zi în care ies din casă, întâlnesc oameni singuri, complet neajutorați care te privesc pierduți. Fără speranţă, abătuţi, goliţi de viaţă. Şi mi se rupe inima. Literar! Ar putea fi părinţii mei!!!

Dar dacă simţim profundă şi instinctivă durere pentru un bătrân care încă se poate mişca, ce să mai spunem de aceia care sunt confinaţi la pat? Cărora le-a slăbit capacitatea intelectuală, iar funcţiile corpului au o minte proprie? 
--- Cine îi ajută pe aceşti oameni când însăşi proprii copii i-au abandonat, cu sau fără voinţă? 
Nu este totul pierdut!
Există asociaţii care se ocupă de îngrijirea bolnavilor la propriile locuinţe. Cum este Fundatia Casa Sperantei" din Iasi. Organizaţie ce are ca scop (printre altele) integrarea în societate a persoanei cu handicap neuro-psiho-motor sever. Dispunând de un centru de zi în care desfăşoară activități de terapie ocupațională, sport adaptat. De asemenea, au un grup itinerant alcătuit din voluntari care vizitează familiile cu persoane greu transportabile. 
Această organizaţie neguvernamentală participă la ONGFest 2014.

--- Ce este? Nu cunoşti, nu ai auzit? 
Este Festivalul Național al organizațiilor neguvernamentale din România. Organizaţii care pe 10-11 mai 2014 fac apel la (r)evoluţie. (R)evoluţia către mai bine în orice domeniu. Către şi pentru celebrarea diversității, respectarea drepturilor omului, șanse egale pentru fiecare, protejarea mediului şi a patrimoniului, implicare şi participare în decizii ce ne privesc.
Tema de acest an este combaterea discursului urii. Exact despre ce am scris şi eu zilele acestea, dar la un nivel mai mic.
Evenimentul va avea loc În Parcul Herăstrău (Bucureşti, evident), la intrarea dinspre Charles de Gaulle.
Suntem aşteptaţi cu toţii pentru a ne demonstra solidaritatea, susţinerea şi altruismul.
Nu subevalua puterea uniunii, nu lăsa totul în mâna altora. Şi tu poţi face ceva. Acum, azi! 
Iar dacă ai părinţi pe care-i ignori pentru că ai impresia că ţi-au greşit, au fost prea severi, prea... ignoranţi şi te ruşinezi de rădăcinile tale, pune mâna pe telefon chiar acum şi sună-i
Dar mai bine urcă-te în maşină, ia-ţi copiii, nevasta cu tine şi du-te să îi prezinţi. Poate nici nu i-au cunoscut. Nu purta mânie, calcă-ţi pe fire. Într-o zi nu vor mai fi şi va fi prea târziu să le mulţumeşti. Fără ei nu ai exista! 
Pentru ei va fi un gest ce nu vor uita niciodată. Le vei da curaj să meargă mai departe, să ştie că nu sunt singuri, că au crescut un OM.

Nu aspectul sau vorbele ne definesc, dar faptele!  

Am scris în timp ce lacrimi fierbinți şi dese, se rostogoleau pe tastatură. Nu putem rămâne indiferenţi! Nu avem dreptul. Avem o DATORIE! Renunţă să ieşi la bar cu prietenii şi fă-le părinţilor cadou un album de fotografii cu voi. Îţi vor fi profund recunoscători şi vor şti că îi iubeşti.
Însă şi animalele sunt capabile de mai multă iubire decât unii dintre cei care de uman au doar aspectul. 

Reacţii:

2 comments:

  1. soacra-mea a fost cam poama acra la viata ei,....asa ca atunci cand a devenit neputincioasa nurorile ,ficele nu au vrut sa aiba grija de ea,...chiar daca avea o pensie.......asa ca am luat-o noi.am dus-o departe de casa ei.....a stat cu noi un an jumate.......plangea in fiecare zi,......in 20 de ani nu am vazut-o plangand niciodata.......intr-un sfarsit am dus-o acasa,dupa doua luni ne-a parasit definitiv......un batran pentru nici un motiv nu ar trebui sa fie dus de acasa,

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, e trist pentru majoritatea bătrânilor. Însă sunt bătrâni care dacă toată viaţa lor au fost turişti, nu vor simţi această dezrădăcinare. Evident, nu mulţi şi desigur nu pe la noi, încă.

      Delete

Articolele sunt gânduri/reflecţii personale, NU lecţii de istorie/viaţă. Tratează-le ca atare. Expresiile ofensive, arogante, triviale NU vor mai apărea pe paginile mele. Te respect = MĂ respecţi!
PS 1 Ca să nu comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu public/răspund (câteva zile) este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.