Tuesday, 14 May 2013

Te voi iubi mereu...

De câte ori nu ai zis această frază? De câte ori nu ţi s-a zis? Nu-i aşa că sună magnific? 

Ce bine te face să te simţi... Parcă atingi cerul cu mâna. Te simţi în paradis. Şi crezi în ceea ce spui şi în ceea ce ţi se spune.

Majoritatea ajunge la altar crezând frenetic în aceste cuvinte. Când jură, se uită-n ochii tăi şi inima ţi se umple de o bucurie nestăvilită. Toată lumea este a ta şi ai vrea să urli-n gura mare cât de fericit eşti.
Însă după câtva timp (variabil. Poate fi 1 lună, 1 an, 2 ani, etc.), iubirea începe să scârţâie, şi vă certaţi, şi vă insultaţi, vă ameninţaţi reciproc, izbiţi uşile, trântiţi farfuriile, plecaţi de acasă... unii la crâşmă, alţii la târfe; Femeile la mama sau la prietene şi unele şi ele la crâşmă. Şi pare că nu v-aţi iubit niciodată. Această frază începe să sune fals şi vă-nchipuiţi ca aţi visat.
--- „Nu cred că m-a iubit vreodată. Dacă ar fi făcut-o, acum nu m-ar răni cu atâta cruzime... .”
--- „Nu se poate să-l fi iubit eu... Îmi pare un străin. Nu ştiu cine e... Nu era aşa când l-am întâlnit. S-a schimbat total... .”
Şi nu vă mai suportaţi, ba vă urâţi de moarte. Vă doriţi cele mai rele lucruri şi... ajungeţi la divorţ. Acolo vă spuneţi cuvinte care ar înspăimânta orice fiinţă. Iubirea parcă nici nu a existat. E aşa departe. Un coşmar care nu se mai termină. În 2-3 ani iubirea eternă s-a stins ca şi cum nu ar fi existat vreodată... . Dacă nu aveţi copii divorţul e un lucru simplu de făcut şi pare singurul lucru factibil.

Stop... Iubirea are nevoie de hrană... aşa cum noi avem nevoie de aer. Nu poţi să stai şi să aştepţi totul pe tavă. Nu poţi să pretinzi la infinit fără să dai nimic. Iubirea este: „tu îmi dai = eu îţi dau...”. Şi nu vorbim de lucruri materiale.

În privinţa schimbatului... nu s-a schimbat acum... s-a schimbat cât timp te-a iubit. A fost din dragoste. Acum e cel de dinainte. Aşa a fost, aşa e... şi poate ţi-a şi arătat, nu ţi-a plăcut şi v-aţi certat. Iar el, te iubea pe atunci și să nu te piardă, a ascuns adevărata lui fire. Acum... că nu te mai iubeşte nu mai simte nevoia să fie cineva cine nu este. Nu-i mai pasă că te face să suferi.
Oamenii nu se schimbă niciodată cu forţa, însă garantez că cine vrea să se schimbe, o poate face. Este greu, dar SE POATE. Vorbesc din experienţă. Iubirea face miracole.

Când ai jurat iubire eternă, sunt sigură că ai crezut cu fermitate în cuvintele tale. Nu ai minţit, nu ai jucat teatru. Apoi însă

  • ai uitat cum să oferi o floare, cum să zici „te iubesc”, 
  • ai uitat să alergi când o simţeai tristă, 
  • ai uitat cum s-o iei în braţe şi să-i ştergi lacrimile asigurând-o că totul va fi bine... 
  • Ai uitat cum să treci cu vederea faptul că lasă capacul Wc-ului ridicat. 
  • Ai uitat să te uiţi la un meci cu el, ai uitat să faci galerie când joacă fotbal. 
  • Nu mai îmbraci lenjerie intimă provocatoare şi nu mai eşti tot timpul la 4 ace. Sunteţi căsătoriţi de-acum şi nu mai sunteţi obligaţi să faceţi ce nu vă place.
Şi aici îmi vine-n minte un gest pe care îl fac japonezii (femeile= miresele) în ziua nunţii (dar nu numai). V (cu degetele = arătător şi mijlociu) ceea ce simbolizează victoria.
„În sfârșit, m-am căsătorit!”
Nu... căsătoria nu este o bătălie pe care trebuie să o câștigi cu tot dinadinsul.
Căsătoria este o serie continuă de compromisuri şi sacrificii. Nu mulţi sunt preparaţi pentru aşa ceva. Majoritatea crede că viaţa de familie va fi la fel ca viaţa de dinainte. NU e aşa. Acum nu mai eşti singur. Nu mai poţi face ce vrei, când vrei, cum vrei.

Eu nu am fost niciodată pregătită să renunţ la libertatea mea. Şi de ce trece timpul de ce mi-e şi mai greu să mă gândesc că aş putea face atâtea sacrificii.
Este un semn de egoism?! Poate, dar aşa evit suferinţe inutile, şi mie şi altuia.

Însă IUBIREA ETERNĂ nu este o utopie... Am auzit de cupluri care s-au iubit vreme de 70-80 de ani. Puţine, e drept, dar mai sunt. Şi nu cred deloc că nu au avut probleme, necazuri, greutăţi... . Ba au avut, însă au mers amândoi în aceeaşi direcţie. Pentru că unii când jură ştiu că nu mai pot da înapoi. Şi se sacrifică. Sunt oameni de cuvânt... şi sunt oameni raţionali. Nimic nu trăieşte din inerţie.
Şi cum avem drepturi, aşa avem şi datorii.

Iubiţi-vă mult pentru că viaţa nu este infinită.
Sexul îl poţi găsi la orice pas, dar dragostea-i un lucru rar, de neprețuit.

Reacţii:

4 comments:

  1. asa ar trebui... dar eu zic ca e grele tare :D

    ReplyDelete
  2. Trist...dar adevarat. Foarte crud...

    ReplyDelete
    Replies
    1. E adevărul absolut. Din nefericire, rar ținem cont de diferențele de caracter, culturale (educaționale), religioase, etc. Ne mințim, ne amăgim, ne căutăm vine unde nu avem... numai să „stăm” cu cineva. Că doar nimeni nu-i perfect, și noi greșim, și ei. Însă unele diferențe NU trebuie să le negăm, acestea ne vor procura doar suferință. Și dacă celălalt nu te iubește, nu veți ajunge la un compromis. Unul va trebui mereu să lase „mai mult” de la el. Și asta duce la frustrare... care într-o zi va exploda. Inevitabil. Extrem de trist! Realism, NU pesimism.

      Delete
  3. codreanu petronela6 February 2014 at 22:03

    nu am fost niciodata indragostita,deci nu am iubit niciodata un barbat si nu am spus niciodata te iubesc,logic

    ReplyDelete

Articolele sunt gânduri/reflecţii personale, NU lecţii de istorie/viaţă. Tratează-le ca atare. Expresiile ofensive, arogante, triviale NU vor mai apărea pe paginile mele. Te respect = MĂ respecţi!
PS 1 Ca să nu comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu public/răspund (câteva zile) este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.