Thursday, 4 July 2013

Metode de agăţat-made in Romania


Astăzi am ieşit în oraş; constrânsă de împrejurări (n-aş fi ieşit în ruptul capului = n-aveam chef). Mergeam (foarte) repede, ca de obicei: 
--- „Dacă tot ies ia să mai ard din calorii”. Lumea se cam uita chiorâş la mine,  nu era ceva ieşit din comun. 9/10 ieşiri decurg în acest fel. Nu pentru că aş fi cea mai frumoasă din univers. Şi nici cea mai dezbrăcată, dar pentru că... pentru că... ăăăă HABAR nu am!!! N-are ce face lumea.

Dădeam vina pe tocuri (azi nu aveam de niciun fel = sandale cu talpă joasă). Apoi m-am gândit că-i rujul, dar nu: astăzi nu am făcut exces. Machiată nici atât. Rochia nu foarte strâmtă şi nici foarte scurtă. Deloc transparentă.
Să continui cu istoria de azi.

Gâfâiam ca un boboc de raţă gras (mergeam repede, îţi aminteşti?), dar nu vizibil (pe ascuns bre!!! să nu vadă lumea că n-am antrenament), la un moment dat aud un „șuierat” tipic bărbătesc/românesc şi următoarele... hmm... cuvinte:
--- „Ce frumuseţe! Bă', să mor eu dac-am văzut aşa căţeluşe-n viaţa mea!
Ignor (n-am încotro: zona este cam desertă şi trec des pe acolo= nu vreau scandal) şi nu ştiu dacă să mă supăr sau să râd isteric. Mă gândesc:
--- Am auzit bine sau ...?! Ce dracu înseamnă 'căţeluşe'?

Amu'.. eu am 37 de ani şi nici nu eram îmbrăcată ca şi cum aş „face trotuare” de meserie.
Menționez că tipii în cauză erau doi masculi feroce de o vârstă indefinită/variabilă: 40-50 de ani. Sunt sigură că au văzut tot felul de „cățelușe” la viaţa lor. Mai ales că unul dintre ei cred că-i taximetrist.
Ce fel de „complimente”-s astea?
Mi s-au părut insulte îngrozitoare, însă mi-am continuat drumul şi mi-au venit în minte alte „metode de agăţat” de marcă românească.

Preferata mea este următoarea (mi s-a întâmplat de foarte multe ori):
În parc, pe bancă (retrasă, nu în centru), total absentă pentru că sunt cu gândul la ceea ce citesc. Trece un tip:
--- „Ce citeşti? Pot să văd? Poate am citit şi eu.”
Eu arăt, că-s persoană educată şi sensibilă la iubitorii de lectură.
--- „Aha, da, am citit de acest autor în trecut, dar nu această carte.
Îl întreb care, din instinct, şi lui nu-i vine-n minte NIMIC. Se bâlbâie. Clar!
BĂRBAŢI, pe bune, nu mai folosiţi metoda asta dacă nu „le aveţi cu lectura”. Ce naiba? Fii dechis si zi-i ca-ti place de ea. Simplu. Femeile-s vanitoase, vor aprecia.

Alta, tot în parc. Eu îmi fac poze. Da, ma, da, selfie. 
--- „Vrei să-ţi fac eu?
--- „Nu, mulţumesc!” - Nu acum, cand voi deveni faimoasa.

Din nou în parc. Un tip aleargă după mine de-i iese sufletul. Mă ajunge şi mă-ntreabă cu voce sacadată:
--- „Aveţi nevoie de companie?”
--- „Nu, mulţumesc. Aştept pe cineva (mint eu).
--- „Eraţi frumoasă, de aia ziceam.”
--- „Eram??!!?”

Iarăşi în oraş, un biciclist care merge înainte uitându-se înapoi: intră cu roata-ntr-o gaură şi bâldâbâc în apă (abia plouase).

Alt biciclist (despre care am scris pe Facebook) se întoarce şi se uită de o groază de ori. Îmi amintesc de întâmplarea de mai sus şi-mi vine să-l avertizez, să fie atent, dar... se opreşte şi-l ajunge din urmă o maşină plină cu ceva. Eu mă fac violet de ruşine:
--- „Ce imbecilă! Cum am putut să cred că se uita la mine? Îi arăta şoferului strada!”
Dar imediat ce trec pe lângă ei, tipul se holbează la mine de parc-aş fi extraterestră. Şoferul îl grăbeşte să descarce maşina dar el zice contrariat (continuând să se holbeze):
--- „Lasă-mă mă, să admir şi eu ceva frumos.” Și am avut dreptate să cred că se uita după mine. :D

Un şofer se uită şi conduce. BUM!  în maşina din faţă care se oprise la stop.

Alţii strigă după tine diferite nume, în speranţa că unul se va potrivi.
N-au nimerit niciodată. Şi chiar dacă ar fi fost nu aş fi mişcat un muşchi! :D

Alţii te opresc, pur şi simplu, să-ţi ceară numărul de telefon. Auzi la ei!

Unii se uită lung şi pronunţă cel mai cunoscut cliché de pe terra:
--- „Te cunosc de undeva. Ne cunoaştem? Sunt sigur că ne-am văzut/cunoscut la petrecerea din strada cutare. NU purtai o rochie neagră? Etc.”

Exemplele pot continua, însă mă opresc că-s frântă şi puţin tristă pentru că... nu înţeleg de ce un bărbat se „dă” la tine când vede clar că nu eşti interesată. Sunt atâtea femei care-ți dau de înțeles în mod foarte agresiv/evident, de ce te oprești la mine?!

Nu mă uit niciodată în ochii oamenilor când merg pe stradă. Nu pentru că am „capul pe sus”, ba dimpotrivă: mă uit în față şi surâd. Atât.
--- Ce naiba nu mă laşi să-mi văd de plimbarea mea?!

Nu e că nu-mi face plăcere că „atrag” priviri (sunt vanitoasă dar nu ipocrită, am mai zis), totuşi... un pic de respect şi educaţie nu ar strica.


Daca iti place sa citesti in engleza si esti interesat de perioada comunista, arunca o privire la scurta mea carte (eBook) publicata pe Amazon. Este un fragment din viata de la tara. Si daca te lasa inima, nu ezita sa lasi o scurta recenzie. In asa fel ma ajuti sa-mi ajut parintii.

Te rog, daca ai apreciat, fii generos si lasa un semn (like, share, comment), sau viziteaza-ma pe Facebook, si pe celelalte bloguri ale mele: Gusturile nu se discutaPovestea Isabelei. Iar daca citesti in engleza, arunca o privire pe While I breathe, I hope si pe LinkedIn.
Te astept cu mult, mult drag. Multumesc, om cu suflet.

Reacţii:

3 comments:

  1. Respect si educatie? Cerem prea multe in ziua de azi...

    ReplyDelete
  2. sau sa fii la posta si sa te intrebe unde e romtelecomul:)) si el este chiar in fata romtelecomului:))

    ReplyDelete

Articolele sunt gânduri/reflecţii personale, NU lecţii de istorie/viaţă. Tratează-le ca atare. Expresiile ofensive, arogante, triviale NU vor mai apărea pe paginile mele. Te respect = MĂ respecţi!
PS 1 Ca să nu comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu public/răspund (câteva zile) este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.