Thursday, 19 September 2013

Întuneric sau lumină?

Mă trezește un zgomot infernal. Mă ridic dintr-un singur salt, mă uit confuză în jur: întuneric beznă.
--- „Oare cât o fi ceasul? De ce e așa de negru?” Îl găsesc și văd că-i 6,30.
--- „Ar trebui să fie lumină. Ce se întâmplă?
Mă ridic din pat și mă apropii de fereastră, trag perdelele grele de catifea verde... la fel de întuneric.
--- „Imposibil!!
Merg în salon, fără să aprind lumina. Pe bâjbâite, ca orbii. Deseori fac experimente punându-mă în locul celor care sunt încercați greu de soartă. 
Apoi... detest lumina artificială, evit să fac uz de ea când am ferestre atât de mari prin care intră din abundență lumina soarelui.
Aici perdelele nu le trag decât foarte rar, ar trebui să văd în strada care-i mereu luminată. Dar nu, și aici e beznă. Atât de beznă încât nu văd conturul alb al ferestrelor. Pun mâna căutându-le cu disperare... și nu găsesc!
--- „Ceva nu este în regulă. Nu este posibil așa ceva.”
Mă așez deznădăjduită pe fotoliul negru și-ncerc să găsesc o explicație logică la ce se întâmplă:
--- „Oi fi băut aseară și acum nu mai judec normal? Nu e că e nevoie să beau ca să judec prost... totuși, parcă-i prea de tot! Sau am mâncat ceva stricat? Poate am făcut o alergie și acum am halucinații. Sau poate dorm și am un coșmar. Mi s-a mai întâmplat. Dar de ce am ajuns eu să visez așa ceva?
Îmi muncesc creierii și-mi amintesc că ieri am văzut clădirea spitalului vechi complet lipsită de ferestre. Faptul acela m-a șocat atât de mult încât m-am oprit involuntar să mă uit mai cu atenție. Îmi amintesc cum și atunci am încercat să-nțeleg de ce ar acoperi/zidi cineva ferestrele?
Pentru că le-au acoperit de recent. Aveau niște ferestre mari, cu arcade, deosebit de frumoase. Mi le amintesc pentru că deseori le admiram. Singura concluzie plauzibilă la care ajunsesem era că nu mai este în uz și vor să protejeze clădirea de vandalii care se plimbă nestingheriți prin grădina spitalului. Au spart poate toate sticla și-au distrus ce era înăuntru.
--- „Da, probabil de asta le-au zidit.” Și ce trist mi s-a părut...
Nu aș putea niciodată să locuiesc într-o casă fără ferestre. E ca și cum ai fi sub pământ... ca într-un buncăr sau un mormânt. Groaznic!
--- „Cum să renunți la lumina gratuită a soarelui?! Iarna razele lui sunt atât de calde... Ce plăcere când deschid ferestrele și simt mirosul de zăpadă proaspătă... Apoi ador să stau la fereastră și să urmăresc picăturile de ploaie... uneori le deschid să simt cum îmi ating pielea... ropotul ploii este atât de liniștitor.”

Și deschid ochii din nou, privesc înspre fereastră... văd lumină. Răsuflu ușurată 
--- „Pfiuuuuuuuuu... ce vis dramatic! Pentru câteva clipe am trăit în infern. Ce bine că a fost un vis. NU MAI VREAU! ”
Continui să mă-ntreb care-s motivele pentru care cineva ar face o casă lipsită de ferestre?
Să nu se mai trezească pe muzica manelelor, să împiedice mirosul țigărilor să invadeze casa?!
Dar atunci cum aerisești, cum știi că-i zi sau noapte?!
De ce te-ai priva de lumina gratuită a soarelui? Aici, pe terra știi că o ai și ți-o negi cu bună știință... dacă dincolo nu o să mai ai această oportunitate?!
O fereastră străjuită de perdele mari de catifea (de ex) schimbă total interiorul unei încăperi.
O casă fără ferestre este ca un corp fără suflet. Nu spuneți nu luminii!!!

Reacţii:

2 comments:

Articolele sunt gânduri/reflecţii personale, NU lecţii de istorie/viaţă. Tratează-le ca atare. Expresiile ofensive, arogante, triviale NU vor mai apărea pe paginile mele. Te respect = MĂ respecţi!
PS 1 Ca să nu comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu public/răspund (câteva zile) este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.