Friday, 13 September 2013

Iubire coerentă

Eu te iubesc nebunește!
Mi-a zis un tip în românește.
M-am uitat prin el bizar
Peste drum, la aprozar.

Știi tu ce-i aia iubire?
Îl întreb cu osebire.
Ridică ochii lui cei mici
Și mă privește ca-un arici.

Bineînțeles că știu, ce crezi?
Că sunt ca ceilalți amorezi?
Care iubesc orice rochiță
Ce la cade (din) în mânuță?

Întorc capul și-l privesc
Cu aer trist, copilăresc.
De ce toți se cred mai buni
Când în cap au gărgăuni?

Te rog frumos să nu m-alungi
Că-mi scot pantalonii cu dungi
Și urlu în gura mare
Că mi-ai dat rachiu cu sare.

Scutur din cap amical
Surâzând precum un cal.
Deschid gura să-i zic două,
Dar sună de ora nouă.

Mă ridic în grabă mare,
Cad întinsă pe spinare
El sare repede să m-ajute
Ce-are în gură de pute?

Hai, te rog, femeie rea
Roșie ca o albăstrea.
Dă-mi inima, ți-o răpesc
Altfel simt că-nebunesc.

Duc ușor mâna la spate
Doamne, ce absurditate!
Cum poți să zici așa ceva?
Poate te-aude cineva.

Eu te aștept și 10 ani
Dacă-i nevoie fac și bani!
Îmi cumpăr cal și o mașină.
Sau de vrei o limuzină.

Haide taci, mă plictisești
Ce crezi... fete nu găsești?
Sunt 7 la bărbat, măi frate.
Poți să mănânci pe săturate.

Bine, atunci, dacă nu vrei
Să te măriți c-un holtei,
Mă duc la amica ta
C-un inel și-i cer mâna.

Atuncea eu de ciudă sar
Pun mâna pe-al meu pahar
Și-i vărs a mea băutură
(Ce-a rămas), la el în gură.

Și îi spun urlând grozav
Că nu-mi place a lui nărav.
De a spune, dar a face
Numai ciorbă cu potroace.

PS. În cazul în care ţi-a plăcut ce ai citit (ți-a stârnit un zâmbet poate/sper) un like/share la pagina Facebook este echivalent cu Mulţumesc.

Reacţii:

1 comment:

  1. iubirea se gaseste la aprozar:))) buna ziua as dori si eu un kilogram de iubire?? cat ar ajunge??:))

    ReplyDelete

Articolele sunt gânduri/reflecţii personale, NU lecţii de istorie/viaţă. Tratează-le ca atare. Expresiile ofensive, arogante, triviale NU vor mai apărea pe paginile mele. Te respect = MĂ respecţi!
PS 1 Ca să nu comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu public/răspund (câteva zile) este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.