Tuesday, 28 January 2014

Copiii singuri la părinți

Partea I
Premiză: Mă aștept la reacții extrem de severe din partea multor persoane. Intenția mea NU este să judec, să dau lecții, să învăț. Nu sunt părinte, nu-mi permit să vorbesc din prisma lor.
Voi vorbi exclusiv din experiențele mele.
Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare.

Se spune că un copil singur la părinți este egoist, egocentric, arogant, răsfățat, posesiv, nepoliticos, iresponsabil, imatur, agresiv, intolerant, competitiv, materialist, excesiv de dependent de părinți, se simte singur, nu știe să-și manifeste sentimentele, etc, etc, etc.

Și se tot vorbește de faptul că sunt stereotipe, adică etichete pentru TOȚI cei ce sunt singuri la părinți.

Detest etichetele și afirm cu tărie că fiecare om este UNIC și indivizibil.

Românii sunt toți hoți!” Eticheta străinilor.
--- E drept/corect/adevărat?!?
Bineînțeles că nu!

Părerea mea este că sunt și copii așa, și altfel. Pot fi ca mai sus, sau NU. La fel cum un copil din 10 frați, poate avea trăsăturile de mai sus. 

Dar, să-mi fie cu iertare (nu vreau să generalizez, nu vreau să ofensez pe nimeni), experiența mea cu bărbații singuri la părinți a fost catastrofală. Puțin spus.
  • Prima cu un italian care la 37 de ani  mai dormea cu mama-n pat (când aveau oaspeți și camera lui era dată oaspetelui, e drept, dar mai erau și alte camere cu paturi goale...).
  • A doua cu un român trecut de 30 de ani, care se lăuda că locuiește singur, dar nu făcea nici duș la el. Mânca, se spăla la părinți, acasă la el DOAR dormea. Habar nu avea să aprindă aragazul, să-și facă un ceai MĂCAR, să-și pună hainele la spălat, să-și plătească facturile, să-și ducă coșul, etc.etc. Părinții făceau absolut tot. 
Se mai spune și că un copil singur la părinți se maturizează mai devreme pentru că e singur și suferă... Hmm.
Eu nu am văzut nici cel mai mic semn de maturitate la niciunul din ăștia 2 bărbați. 
Am cunoscut și ceva femei de acest tip, dar cu ele mi-a fost mai ușor, nu am avut relații de lungă durată. Nu m-au putut răni.

Niciodată nu m-am ferit de un copil care a fost singur la părinți, și niciodată nu am etichetat pe nimeni înainte să-l cunosc.
Nu judec, nu acuz, doar OBSERV! Și ținând cont de faptul că am trăit aceste istorii, cred că am dreptul să vorbesc despre ele.

Partea a II aici.
Dacă ești de acord, un like la pagina Facebook ar fi foarte apreciat. Mulțumesc.

Reacţii:

1 comment:

  1. unii au o inima foarte mare... dar unii incep a fura sa dea in cap si alte multe chestii

    ReplyDelete

Articolele sunt gânduri/reflecţii personale, NU lecţii de istorie/viaţă. Tratează-le ca atare. Expresiile ofensive, arogante, triviale NU vor mai apărea pe paginile mele. Te respect = MĂ respecţi!
PS 1 Ca să nu comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu public/răspund (câteva zile) este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.