Vina șoferului, sau a pietonului?

A nins și în orașul meu, ca aproape în toată țara. Nu a viscolit, nu a fost urât, a nins liniștit, și s-a depus un strat pufos, destul de înalt, de zăpadă.
Am ieșit în oraș, să fac o plimbare pentru că mi-era dor de iarnă... Vorba vine. :p
Toate străzile erau îmbrăcate într-o mantie alb imaculată. Mașinile de deszăpezire erau în plină acțiune.
Îmi plac locurile neaglomerate și înaintam cu greu pe trotuarele încă necurățate și puțin traficate.
De o parte și a alta a străzii, în parcaje, mormane uriașe de zăpadă acopereau mașini, coșuri de gunoi, bănci.
Mergând agale, admirând peisajul mirific, mă decid să traversez de partea cealaltă a străzii. Mă opresc, mă uit în stânga, în dreapta și iar în stânga, nicio mașină, deci, merg înainte.
Trec, mă opresc să mă uit după un câine, mi-era frică că se ia de mine, și asist, fără să vreau, la o scenă destul de palpitantă.
Două fete de vreo 13-14 ani, ajung la trecerea de pietoni. Se opresc, se-ntorc înapoi indecise, și iară. Decid într-un final să treacă, fără să se asigure. O mașină venea încet înspre ele. Trec fără să se uite iar eu observ cum șoferul frânând forțat, face mașina să alunece ca o sanie amenințător înspre fete. Se oprește cu botul la câțiva cm de picioarele lor.
Ele ridică ochii cu fulgere de ură trimise către șoferul (mascul) destul de tânăr.
--- Ești un dobitoc. Puteai să ne omori, criminalule! Nu știi că noi avem prioritate, prostule?
Mă uit la șofer, acesta șocat, privește în gol. Nu răspunde și-mi dau seama că era foarte speriat. Mi-a fost milă de el și era cât pe ce să mă răstesc la fetele alea atât de arogante și iresponsabile.

Am văzut cum au acționat fetele, șoferul le-a zărit și el, sunt sigură că ar fi oprit dacă fetele ar fi fost decise să treacă. Dar ele au făcut un fel de dans, înainte-înapoi, și s-au băgat EXACT în fața mașinii. Șoferul, luat prin surprindere, a reacționat, dar pe zăpadă, mașina se comportă bizar, oricât de atent ai fi.

Măi, oamenilor măi, acum sunt pieton, dar am condus vreo 13 ani în fiecare zi, (am făcut mii de kilometri, în țară și-n afară) cum naiba vă trece prin minte să vă băgați în fața unei mașini când strada-i plină de zăpadă?!
V-ați gândit vreodată că o mașină are un spațiu de frânare și că pe zăpadă, pericolul ca aceasta să alunece mai ceva ca o sanie, este extrem de mare?!
Ai precedența? Dacă te omoară, mai contează că tu aveai sau nu prioritate?!
Este absolut absurd cum cei care nu au condus niciodată pot fi atât de iresponsabili, aroganți și critici.
Nu e că sunt șoferi care te-ar trânti la pământ cu intenție. Nu-s tâmpiți să ajungă la pușcărie. Dar accidente se întâmplă oriunde. Și nu sunt toate din vina șoferilor agresivi.

Vă îndemn, ca pietoni, să fiți puțin mai atenți și NICIODATĂ, fie că este zăpadă sau nu, să nu vă băgați direct în fața unei mașini.
Automobilele nu sunt nave spațiale, nu se opresc instant. Au nevoie de spațiu. Iar dacă este polei, oricât de bun șofer ai fi, nu poți evita un pieton care decide, fără să se asigure, că vrea să treacă.

Precizare. Nu apăr șoferii români, nu sunt de partea lor orbește.
Eu sunt pentru dreptate/justiție/adevăr!
Am luat carnetul în străinătate, am condus 9 ani acolo; când m-am întors am fost convinsă c-am să mor tamponată de piloții de formula 1 de la noi. Am supraviețuit, din fericire, însă pentru că am fost extrem de vigilentă, și nu m-am băgat în fața lor.
Îndemnul meu este, fie că sunteți șoferi sau pietoni, să respectați regulile de circulație și să nu pretindeți imposibilul de la niște mașini.
FIȚI ATENȚI, nu vă grăbiți, ASIGURAȚI-VĂ de mai multe ori!

Merită să-și pierzi viața, sau să pui în pericol pe a altora, pentru 2 minute?
NU!

Post a Comment

4 Comments

  1. Nu stiu ce sa spun, dar soferii romani nu sunt deloc disciplinati. Se cred toti piloti, cum ai zis tu.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Unii dintre șoferi nu au făcut școală, se știe, din nefericire. Noi trebuie să fim atenți, să nu ne bazăm pe alții.

      Delete
  2. nu toti sunt asa mai sunt si straini care procedeaza la fel dar la noi... ma refer in acest oras Roman se sta jale la capitolul trecererii de pietoni chiar acum cateva saptamani am trecut prin 2 evenimente daca le pot numi asa cu un taximetrist eu treceam si el s-a oprit chiar in fata mea sa vorbeasca nu stiu cu cine si ii bat in capota dom-le nu vezi da ce domnisoara eu sunt vinovat?? idiott frate dupa care tot in acea saptamana asta desteapta.... fost prietena din copilarie fiind ceata bai frate stii ca e ceata lasa mai usor eu inteleg ca ai Bmw si esti nu stiu cine dar lasa omu sa traiasca stii ca este trecere de pieton las-o mai usor...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, clar că sunt și dintr-aștia care mână ca nebunii.. mai ales când au BMW (ferice de ei). Bine că nu te-au „ochit”. :)

      Delete

Într-o lume plină de critici și negativitate, schimbăm perspectiva: să împărțim iubire. 🌟
PS 1 Dacă nu vrei să comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu răspund repede este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.

>