Tuesday, 17 September 2013

Toamna și melancolia

Nu-mi place toamna. Nu mi-a plăcut niciodată.
M-am născut la țară (câmpie) și atunci când ploua, drumurile (neasfaltate) se umpleau de noroi, frunze moarte, pănuși de porumb. Detestam lucrul acela.
Căruțe peste tot, cai care erau exploatați până la maxim, bătuți și înjurați pentru că nu reușeau să tragă la deal o încărcătură de 50 de ori mai mare (grea) decât greutatea corpurilor lor.
Mi se făcea o milă incredibilă; mă durea inima (literar) și vărsam lacrimi amare.
Încercam să opresc proprietarul să-i biciuiască. Mă dădeam (jos) din căruță (ne întorceam de la cules de sfeclă, cartofi sau porumb; coșul era plin până la refuz) și-ncercam să-i ajut... dar ce puteam face eu?... eram doar un copil.
Întotdeauna mi-a fost groază de această perioadă a anului. Chiar dacă caii sunt animale de tracțiune, consideram că nu era drept să fie exploatați în halul acela.

Unii consideră romantică o „plimbare” cu căruța... da, bănuiesc că e. Acolo caii nu trebuie să muncească din greu. Totuși, pentru mine nu e deloc romantic.

Acum „stau” la oraș, vremurile s-au schimbat. Străzile sunt asfaltate, nu se face noroi când plouă. Și totuși nu reușesc să-mi scot din minte mizeria ce caracteriza acest anotimp.
Frunzele ruginii, care cad la pământ... le asociez cu moartea ireversibilă... Și e trist. Câteodată stau în parc și urmăresc cu profundă tristețe acest fenomen. Încerc în mod disperat să văd/să-mi impun că e o manifestație a naturii absolut normală. Dar e așa de greu.
Iubesc culorile vii, verdele fiind culoarea mea preferată. Acum totul e ruginiu...
Melancolia a pus stăpânire pe mine. Nu mai surâd când văd un trandafir înflorit... știu că va muri-n curând, inevitabil. Încerc să-mi alung starea asta de letargie emoțională.

În fiecare an aceeași poveste. Dar o să mă străduiesc mai mult; mai ales că-n curând vom culege strugurii și vom face must, apoi vin...și poate și alcool. Glumesc. Nu facem, deși mi-ar plăcea. L-aș putea folosi la tincturi!!
Da, da... ce bună idee!!! Merg să beau un pahar cu vin fiert, îmi va alunga SIGUR starea asta mizerabilă. Am o rețetă SUPER!!!
Dar, ia stai, dacă beau două pahare voi începe să cânt? Să văd toamna cu alți ochi?! Mda, bănuiesc că-i posibil... privirea mi se va împăienjeni și nu voi mai vedea clar ruginiul. Așa o să fac... sper să nu văd dublu... o toamnă dublă ar fi groaznică pentru moralul meu.
Gata, nu mai aberez. Sunt unii oameni care iubesc acest anotimp. Mă bucur pentru ei.

Seninătate îți doresc!
La încheiere las câteva versuri în onoarea toamnei... Continuarea în altă zi! 

„ Toamnă cu frunze ruginii
Cine te-a rugat să vii?!
Aduci frig, ploi și noroi
Iar eu arăt ca un strigoi (cioroi).

Am să merg să beau vin fiert
Și-o să mănânc ca desert
Un tiramisù cu mure
Ce am cules din pădure. ...   ”

To be continued



Reacţii:

0 comentarii:

Post a Comment

Articolele sunt gânduri/reflecţii personale, NU lecţii de istorie/viaţă. Tratează-le ca atare. Expresiile ofensive, arogante, triviale NU vor mai apărea pe paginile mele. Te respect = MĂ respecţi!
PS 1 Ca să nu comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu public/răspund (câteva zile) este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.