Diete


Ce vei citi în continuare sunt sugestii personale, te rog să le tratezi ca atare. Am mai scris articole pe această temă, dar am observat că sunt multe persoane care se întreabă ce diete să facă şi sunt induse în eroare sau confuzionante de câte articole se găsesc pe net. 

Personal sunt împotriva dietelor. Sunt împotriva vegetarianismului forţat. Sunt împotriva la orice face rău organismului. Vorba aia: „ce-ţi faci cu mâna ta, nimeni nu poate să-ţi facă.

E adevărat: nu am avut nicio naştere şi corpul meu este diferit de al femeilor ce au născut. Însă asta depinde şi de constituţia fiecărei persoane. De atenţia/grija pe care o avem faţă de aspectul nostru.

Multă lume mă întreabă ce sport fac şi/sau dacă sunt la o anume dietă. 
Nu practic niciun sport pentru că nu îmi place şi din alte motive pe care nu le pot mărturisi.

Dietă? Nu. Am încercat de câteva ori, dar nu am reuşit să slăbesc nici un kilogram. Foarte frustrant!
Sunt destul de atentă la ce/cum/cât mănânc fără a deveni obsesională.
Dacă vreau un dulce, îl mănânc fără probleme. Din fericire, nu sunt mare pofticioasă de dulciuri/ciocolată. Am fost... dar o anumită traumă m-a schimbat radical.

Mănânc multe paste, orez, cereale. De regulă, nu mănânc seara; m-am obişnuit aşa. Cel mai târziu, mănânc la 8 dar mă culc pe la 1 – 3.

Nu sunt mâncătoare de cartofi prăjiţi/pâine, în general. Pot trece şi luni fără ca eu să pun în gură pâine sau cartofi prăjiţi (ba chiar nu-mi amintesc când a fost ultima dată că am mâncat cartofi prăjiţi). Şi asta de la vârsta de 15 ani. Dar nu e că mă feresc cine ştie ce. Nu sunt tipul: „nu, nici moartă!”. Astea sunt fixaţii care nu fac bine nici psihicului, nici corpului. Dacă sunt la părinţi iau cu ei micul dejun şi mai mănânc şi pâine cu dulceaţă şi unt. Iar când ies cartofii noi... vai! Abia aştept să-i prăjesc cu mărar! Renunţ la 1 an din viaţă pentru asemenea deliciu.

Nu beau sucuri de niciun fel decât extrem de rar. În special, coca cola. Beau multe ceaiuri, chiar 4-6 căni pe zi. Mănânc iaurt, lapte cu cereale chiar în loc de cină.

Iau 2 mese pe zi: micul dejun + cina, sau prânz + cină care ar putea fi lapte cu cereale/un dulce sau o salată.
Totuşi, sunt zile în care nu mănânc DELOC. Ori nu am timp ori nu mi-e foame. Rareori se întâmplă să fie 2 zile consecutive dar 1 întreagă, da. Corpul nu suferă DELOC, cum mulţi afirmă.
Ba dimpotrivă: se curăţă/dezintoxică, se odihneşte.

Mănânc fructe şi legume proaspete destul de des (în special vara, toamna).

În fiecare dimineaţă beau cafea. Face bine minţii şi dă energie.

Cum am zis la început: sunt lucruri pe care le fac eu şi funcţionează la organismul meu care este foarte predispus la îngrăşare.

Nu zic că pot să mănânc orice/oricât, ar fi o mare minciună.

Reţetele ce găseşti pe blogul meu... le mănânc! Şi cum observi, nu sunt grasă. Dar nici slabă nu sunt. 
Sunt foarte mulţumită de aspectul meu, deși aş schimba câteva lucruri (dacă ar fi atât de simplu).
Faptul că sunt mulţumită, nu înseamnă că sunt perfectă. Nici pe departe!
Însă am învăţat să-mi accept defectele şi să mă iubesc aşa cum sunt.

Post a Comment

5 Comments

  1. Buna, foarte corect si foarte sincer articolul. Personal, nu sunt impotriva dietelor dar nici pro.Daca vorbim despre stil de viata sanatos, atunci este destul de greu in conditiile actuale in care hrana noastra contine...beah. Si totusi cred ca exista o solutie, aceasta se numeste oul de prepelita. Se poate slabi cu oua de prepelita fara agresiuni asupra organismului. Chiar sunt sanatoase. Succes!

    ReplyDelete
  2. Ciao. Mulţumesc. Am conceput acest blog din dorinţa de a vorbi despre experiențele mele în mod sincer. Sunt de acord: alimentele din ziua de azi sunt toate cine ştie cum. Dar eu le aduc direct de la ţară: eu le semăn/plantez îngrijesc, recoltez; deci sunt bio şi sunt sigură că ce mănânc e ok. Am să încerc şi oul de prepeliţă. Am mai citit despre el. Mulţumesc pentru mărturie şi în numele cititorilor mei.

    ReplyDelete
  3. Buna. Daca tot discutam despre sanatate, bio, hrana sanatoasa, te rog sa-mi dai voie sa-ti propun un articol sau mai multe. Un articol despre calitatile oului de prepelita. Poate suna ciudat dar, nu inteleg de ce aceasta sursa de sanatate, ieftina si extrem de eficienta este ignorata de unele persoane. Nu suntem educati in acest sens, credem in reclame Tv despre pastile si alte porcari. Cristina, crezi ca putem ajunge sa cernem reclama agresiva de zi cu zi si sa putem alege ceea ce este bun si sanatos?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ciao. Aşa e, nu suntem educaţi în această privinţă. Sunt convinsă că reclama de calitate ajunge exclusiv la oamenii interesaţi. Din nefericire suntem bombardaţi de reclame la margarină, tigăi (de ex.) şi noi credem pentru că cine le publicizează sunt persoane faimoase. Nu putem impune nimic, doar să propunem. Sigur, un articol despre calităţile oului de prepeliţă poate fi util pentru cititorilor mei interesaţi şi atenţi la sănătate. Aştept cu interes articolul tău. Mulţumesc.

      Delete
  4. pauza diete:)) greva foameiii frateee ca altfel nu se poate

    ReplyDelete

Într-o lume plină de critici și negativitate, schimbăm perspectiva: să împărțim iubire. 🌟
PS 1 Dacă nu vrei să comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu răspund repede este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.

>