Saturday, 23 November 2013

Bucuria de a da

Există cineva care nu se emoționează când vede un copil subnutrit, trist, anemic?
Mie... mi se rupe inima, dintotdeauna. Și ori de câte ori mănânc ceva „bun” mă gândesc involuntar că sunt copii care nu numai că nu cunosc gustul unei portocale, de exemplu, dar nici măcar nu știu cum arată sau ce miros are. Mi se pune un nod în gât...
Cunosc oameni care aruncă mâncare fără să se gândească o fracțiune de secundă că alții suferă... deseori fără vină.

E dureros să știi că am putea ajuta, dar nu o facem. Și pentru că de unul singur e greu să ajuți... totuși... dacă ne-am alia mai mulți acest lucru ar putea deveni realizabil. Să luăm exemplu de la Campofrio România care va dona de ziua Recunoștinței 8000 de sandvișuri copiilor defavorizați din zona Doljului.
Și-acum, mulți dintre noi se vor gândi:
--- „Cum poate un singur sandviș să ajute?!”
Alții vor spune și mai rău:
--- „De ce nu fac mai mult, ei își permit.”
Mai întâi de toate, un singur sandviș poate ilumina instant chipul unui copil care, poate (dacă e norocos) a văzut numai la televizor cum arată un sandviș. Mulți dintre ei nu cunosc gustul cărnii, mirosul, savoarea. Un singur sandviș nu numai că le va hrăni trupul firav, dar le va oferi și hrană spirituală. Vor începe sau vor continua să creadă că există cineva care se gândește și la ei... că nu sunt singuri și abandonați.
Bineînțeles că pentru noi poate părea puțin... în fiecare zi mâncăm fel de fel de alimente/fructe/dulciuri ce alții nici nu știu că există. Dar pentru ei NU E deloc puțin.

Apoi... prețul unui sandviș nu e foarte mare, nu (depinde de sandviș), dar prețul a 8000 cred că este destul de ridicat. Nu toate companiile își permit investiții de acest fel.
Personal, consider că orice facere de bine, oricât de mică și insignifiantă, are o valoare inestimabilă pentru acel care are beneficiază de ea.
Și este criză... nu numai pentru noi, dar pentru toți, comercianții incluși.
Ar trebui să învățăm să nu mai judecăm fără să ne implicăm în aceste inițiative.
Dacă s-ar putea să se unească mai multe asociații, mai multe companii care nu sunt în pragul falimentului, s-ar putea face mai mult, fără doar și poate. 
Dar ar trebui să fim recunoscători pentru că se mai găsesc unii care o fac și dau exemplu.  Și #campofriofacebine!!!
Sunt atât de multe lucruri ce am putea face pentru cei mai puțini norocoși... Și m-am gândit la câteva, pe care le fac eu și nu mă costă nimic.
  • Am putea sta de vorbă cu oamenii care nu au pe nimeni, am putea să-i ascultăm. Credeți-mă, nici nu aveți idee ce înseamnă asta pentru un om singur. Mai ales dacă este pe patul unui spital sau în la un azil de bătrâni. Am putea să le citim ceva. Eu... sunt așa de fericită (chiar dacă inima îmi este grea) când văd pe cineva care răsuflă ușurat după ce și-a destăinuit durerile/doleanțele. Este un lucru pe care l-am putea face cu toții, măcar din când în când. Nu îi vom ajuta doar pe ei, dar și pe noi. Toți am avea de câștigat.
  • Am putea face cumpărăturile pentru vecinii neajutorați, care nu se pot deplasa. Le-am putea plăti facturile... on line chiar. Cu cardul nostru, doar ei ne vor restitui banii. Le-am putea duce gunoiul și-am putea suna doctorul, dacă ar avea nevoie. Eu le aduceam apă de la fântână, le udam florile, mergeam la magazin, etc. M-au învățat ai miei, de mică.
  • Am putea, de asemeni, să le gătim din când în când. La ei, sau la noi acasă. Numai să știm dacă-s intoleranți, alergici la ceva, ce le place, ce nu au mâncat de mult. Sunt oameni care nu mai știu gustul mâncării calde... Și este atât de trist. 
  • Am putea să intervenim în relațiile rupte dintre copii și părinți, frați. Cu mare atenție și considerație. I-am putea ajuta să reia dialogul... am putea să „presăm” punctul sensibil pentru a-i readuce împreună. Pentru că după ce și-au încheiat viața nu se va mai putea face nimic. Și mulți vor avea remușcări.
  • Am putea dărui... haine/încălțăminte/lucruri care nu ne mai trebuiesc. Orice este curat și în condiții bune. Câtă bucurie am putea oferi doar renunțând la lucruri de care noi suntem sătui, sau nu ne mai vin. Eu... am văzut cu cât entuziasm și infinită bucurie/surpriză  sunt văzute/primite inițiativele de acest gen. Jucăriile sunt cele mai căutate, rechizitele școlare, lucrurile pentru bucătărie, păturile... tot ce nouă nu ne mai trebuie pentru că avem destule... sau nu mai sunt la modă. Hăinuțe pentru copii... că au noștri au crescut și le sunt scurte..., lapte praf, cărucioare, etc. Dulcețuri, compoturi, conserve varie că facem cu duiumul și le aruncăm după ani de zile.
  • Și toate astea făcute cu zâmbetul pe buze. Acesta nu are preț. Pentru cei ce-l văd reprezintă speranță... pentru cel ce oferă nu este nimic... doar bucuria de a da, de a ajuta = iubire. Dar să nu ne rezumăm să facem acte de caritatea doar în perioada sărbătorilor, dar în orice zi din an.
--- Pentru ce sunt recunoscătoare?! Pentru părinții care m-au învățat să fiu om.

Inițiativa Campofrio este susținută de World Vision România, care se implică direct în ajutorarea comunităților din Dolj, alături de Carrefour România. Programul prin care se va desfășura această donație se numește „Donator de viitor”, detalii aici: http://www.worldvision.ro/donator-de-viitor-1

Reacţii:

6 comments:

Articolele sunt gânduri/reflecţii personale, NU lecţii de istorie/viaţă. Tratează-le ca atare. Expresiile ofensive, arogante, triviale NU vor mai apărea pe paginile mele. Te respect = MĂ respecţi!
PS 1 Ca să nu comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu public/răspund (câteva zile) este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.