Friday, 17 January 2014

Câinii comunitari

S-a mai domolit scandalul maidanezilor și iată, că, în sfârșit, pot și eu să-mi permit să scriu despre ei. 
De mică nu am avut câine pe lângă casă. 
Aveam un vecin care mereu ne spunea:
--- „Nu poţi să te-nţelegi cu un om, darmite cu un câine.”
Însă am multe „poveşti” cu şi despre câini. Poveşti adevărate în care sunt eu la mijloc. Nu sunt povestite de alții, am asistat și trăit pe pielea mea. 

Într-o zi mergeam prin oraş, de la o soră la alta (nu mai mult de 400 m), şi o haită de câini m-a înconjurat. Aveam vreo 8 ani. Nu vreau să exagerez, dar erau în jur de 12 (poate mai mulţi). Nimeni pe stradă, iar câinii lătrau agresivi arătându-şi colţii. Mi-am amintit să nu fug,... sincer eram paralizată, nici dacă aş fi vrut nu m-aş fi mişcat din loc. Eram înconjurată şi mi-am văzut moartea cu ochii. Nu ştiu cine m-a scos de acolo, sigur vreun bărbat. Dar nu-mi amintesc precis.
Am avut coşmaruri vreo 7 ani. Chiar și acum îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri...

Dar era vorba de al doilea atac de genul. Uite primul.
Eram mai mică, în sat. Nici atunci nu au reuşit să mă muşte, au venit nişte ciobani şi m-au scos din mijlocul lor.

Şi mai am câteva... mă mir cum de nu am rămas rănită fizic. 2 dintre surorile mele nu au fost aşa de norocoase. Şi cunosc o groază de alţi oameni ce au fost muşcaţi.

Ieri mergeam liniştită pe stradă, văd (cu coada ochiului) un câine de talie mică care părea inofensiv, nici nu l-am băgat în seamă. Mă gândeam intens la comisioanele ce aveam de făcut când lătratul agresiv al câinelui mă face să tresalt cu putere.
Instinctiv m-am ferit de gura lui care mai mai să mă prindă de pulpă.
Noroc că nu trecea vreo mașină pe stradă că aș fi intrat direct în ea/fața ei.
M-am oprit și m-am „făcut” înspre el cu inima care-mi bătea la 180/min. Cu greu a plecat de lângă picioarele mele. Între timp toți câinii de pe stradă au început să latre. Norocul meu a fost că toți ceilalți erau legați în curțile unor oameni responsabili, altfel ar fi fost vai și amar de mine.

Locuiesc la periferia unui mic oraș din Moldova, unde sunt multe case și câinii se plimbă nestingheriți pe străzi.
Acum câteva luni m-au atacat 3 câini mari negri, de 3 ori într-o zi. Nu am ieșit din casă 2 luni de spaimă. După aceea am schimbat strada și înconjuram circa 2 km numai să nu mai trec pe strada aia. Și nici așa nu eram sigură, câini sunt oriunde, așteptam să văd vreun bărbat care trecea pe stradă, numai după aceea mă aventuram să ies.
Am 3 ani de când m-am întors în țară, dar după ce se întunecă, eu nu ies din casă. Nici dimineața, devreme, înainte să se lumineze.
Când aveam mașină, mă urcam direct în ea.
Dar nu o mai am, și trebuie să sun un taxi sau să plătesc niște țigănuși de pe strada mea să mă însoțească o bună bucată de stradă. Că-n centru nu sunt așa de mulți câini.

Nu știu ce să zic, dar nu mi se pare că într-o țară civilizată, ar trebui ca oamenii să stea închiși în case din cauza câinilor fără stăpân. Oamenii trebuie să-și câștige existența, să facă cumpărături, să meargă la doctor.
Cine își permite să plătească un taxi de fiecare dată când iese?
Eu nu! Este o absurditate!
Ce e de făcut? Care este soluția mea?
Nu am.

Când aud iubitorii de animale cu câtă ură atacă pe cei care au curajul să spună că trebuiesc golite străzile de animale agresive ce sunt purtătoare de boli, mi se încrețește pielea.
Mi-am pierdut speranța să pot merge liniștită pe stradă. Motiv (unul dintre) pentru care lucrez de acasă (și 20 de ore pe zi)/ mi-am deschis blogurile încercând cu disperare să câștig îndeajuns pt a-mi plăti facturile.
Dar m-am săturat să-mi fie teamă. M-am săturat de ipocrizie și falsitate. De oameni care habar nu au 
ce-nseamnă să-ți fie frică să ieși pe stradă pentru că poți fi mușcat în orice clipă.

Ceea ce nu înseamnă că sunt de acord cu uciderea lor cu bâte, furci, pietre sau mai știu eu ce. 
Condamn din toate inima uciderea cu cruzime a oricărui corp în care bate o inimă. 
Cine face asta nu are suflet/nu e om, dar un criminal fără sentimente. 


Reacţii:

3 comments:

  1. Iubesc cainii dar si mie mi-e frica de ei. Nu ies niciodata neinsotita.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Din nefericire, aceasta-i realitatea în țara noastră.

      Delete
  2. si eu ii iubesc:D chiar unii din spatele blocului imi tin compania pana la gunoi:d

    ReplyDelete

Articolele sunt gânduri/reflecţii personale, NU lecţii de istorie/viaţă. Tratează-le ca atare. Expresiile ofensive, arogante, triviale NU vor mai apărea pe paginile mele. Te respect = MĂ respecţi!
PS 1 Ca să nu comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu public/răspund (câteva zile) este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.