Monday, 6 January 2014

Părinții, ajutorul și iubirea

Mă aștept la comentarii foarte piperate la aceste rânduri; m-am pregătit psihologic, sper să le fac față.
De ce zic asta? Pentru că am discutat acest subiect cum multe persoane și toate „au sărit cu gura pe mine”, cum că aș fi nedreaptă și nu știu ce vorbesc. Și totuși am decis să-mi exprim părerea; din punctul de vedere al unui „copil”și nu al unui părinte. Poate dacă aș fi fost mamă aș fi gândit diferit, nu știu. Cunosc multe mame care gândesc ca mine, deci, nu știu.
Voi relata o istorie care nu este a mea, dar a unei prietene care mi-a dat permisul să scriu despre întâmplarea asta în speranța că vom ajuta pe cineva. Ea a suferit extrem de mult și, la un moment dat, a renunțat la omul iubit pentru ... motivele de mai jos.
Este destul de complicat și ar fi multe de zis, fac un rezumat. Pe cât posibil. Unele precizări sunt fundamentale pentru o mai bună înțelegere.

Gherghina (nume de împrumut) a întâlnit un bărbat de vreo 30 de ani care susținea cu infinită mândrielocuiește singur și este complet independent din orice punct de vedere (cum era și ea).
S-au îndrăgostit nebunește și după un timp, au decis să locuiască împreună la el, chiar dacă ea avea locuință proprie.
Imediat a început să observe telefonate foarte dese între iubitul ei și părinți. I s-a părut normal și chiar a fost invidioasă (oarecum) pe relația lor (dat fiind faptul că ea nu era deloc apropiată de ai ei).
În fiecare zi, la întoarcerea de la servici, iubitul  trecea pe la părinți și se întorcea (foarte bucuros) cu fel de plase cu mâncare și varie, deși știa foarte bine că Gherghina era pasionată până la extrem de bucătărie. Ea îl aștepta cu mâncare caldă, dornică să facă tot ce-i plăcea. Dar el zâmbea satisfăcut și fericit cu plasele doldora de borcane. Și pretindea ca ea să fie fericită ca el. Numai că ei îi plângea inima.
În primă fază nu a zis decât că ar fi fost „normal” să fie anunțată, ca să nu gătească aiurea.
Cum nu s-a întâmplat și lucrurile au continuat ca mai înainte, Gherghina l-a rugat pe iubit să ceară părinților să nu mai trimită mâncare pentru că are gusturi diferite și nu putea mânca ce găteau ei. Frigiderul plin, mâncare care se strica. În fiecare zi trebuia să umble bezmetică prin frigider să vadă ce se strică și să mănânce forțat fel de fel de mâncăruri deloc pe gustul ei.

S-a întâlnit cu părinții, oameni minunați care-și iubeau copilul foarte mult. Doreau să-l știe fericit.
Mama a luat-o deoparte și a întrebat-o dacă era fericită cu băiatul ei.
Evident că răspunsul a fost pozitiv și emoționant. Apoi mama, cu extremă gingășie, a spus că-i va ajuta cât va putea. Că el este totul pentru ei, pentru el s-au sacrificat și muncesc pe brânci.
Gherghina s-a uitat pierdută-n jur și s-a întrebat (în mintea ei) la ce fel de ajutor se referea că nu prea aveau nevoie. El lucra, ea-și vedea de treburile ei, gătea și avea grijă de el. Nu aveau copii, nu voiau o altă casă/mașină/lucruri ce nu-și permiteau. Erau ok cu ce aveau.

Mâncarea a continuat să apară. Gherghina, o fată simplă, fără nicio pretenție, extrem de loială și respectoasă a început să devină tristă. Nu iubea multe lucruri în viața ei... gătitul era o pasiune... dacă îi era negat să ofere iubitului ei ceva din ce știa ea... la ce era bună?!
Au discutat de mai multe ori și ea a plâns frustrată de multe ori. Îi era milă de iubitul ei care nu voia să-i supere nici pe părinți, nici pe ea. Însă lucrul acesta era imposibil. Unul suferea mai mult și degeaba... și acela era ea. S-a gândit mult și a realizat că nu putea continua așa. Oricât credea el că ea nu avea motive să fie tristă, realitatea era foarte diferită.
Nimeni nu o întreba nimic.
Nimeni nu o avertiza când apăreau cu mâncare după ce ea gătea fel de fel de rețete.
Orice problemă se ivea, iubitul suna la părinți iar aceștia lăsau totul și îi îndeplineau orice voință/poftă.
Decideau să meargă în vacanță, luau bilete fără să o întrebe.
Hotărau cine/prânzuri și dacă se anulau nimeni nu-i aducea la cunoștință.
Iubitul nu o suna să-i spună când ajunge acasă, însă suna părinții.
Mama îi cumpăra haine/încălțăminte, oale și varie.
Mama aducea și făcea bradul. Etc.etc.  Mama și tata făceau tot... ea era un fel de bibelou, fără drept de apel. Da... era în casa lui, ce drept trebuia să aibă?!
Orice discuție nu a îmbunătățit nimic. Iubitul i-a spus că ai lui nu vor înțelege niciodată oricât ar încerca să explice. El era esența vieții pentru ei. Fără el ei nu ar fi avut niciun motiv de a trăi. Ar fi făcut orice să-l vadă fericit...
Și mereu le găsea scuze. Niciodată, el care zicea că o iubea, nu a vrut să vadă că aveau o problemă foarte mare. Pentru ei era normal, corect.
--- „Ce să fac, să mă cert cu maică-mea? Le-am zis de atâtea ori. Așa sunt ei, așa au fost ai lor. Ești tu aceea care are o problemă...”

A realizat că nu vor fi niciodată singuri și ea nu putea trăi în astfel de condiții. Mereu să decidă alții pentru ea. Ca și cum nu ar fi fost bună de nimic, incapabilă să-și poarte de grijă. În fiecare zi, orice motiv era bun pentru a se despărți, dar motivul principal (de la care porneau aproape toate) era lipsa de libertate.
Și s-au despărțit, inevitabil, cu durere infinită. Inimi rupte-n mii de bucăți.
Gherghina s-a-ntors acasă la ea să trăiască și să decidă singură, el a rămas la el, dar niciodată singur.

Fiind un articol destul de lung (nu mă așteptam) am decis să-l împart în două, să nu plictisesc.
Continuarea aici.

Reacţii:

15 comments:

  1. Părinții sunt datori să sprijine copii atunci când sunt la greu. Nu să se bage în casa lor. Să îi sprijine și să-i îndrume pe căi bune. Nu sunt de acord cu o astfel de "sufocare". Iar copii ce au asemenea părinți, dat fiind că sunt maturi ar putea să se impună...în numele iubiri. Căci astfel... vor rămâne...cu părinții. Una e iubirea de părinți...și alta e iubirea de familia ce vrei să ți-o întemeiezi. A nu se încurca borcanele.

    ReplyDelete
  2. chiar il iubea oare? Nu ar fi trebuit sa plece. Unii parinti ajuta cu forta altii nu ajuta dar cer totul de la copii. Parca tot pe la tine am citit. Mi se pare foarte trist sa renunti la iubire din pricina parintilor. prietena ta nu a vorbit cu ei, ce au zis? Cum se simt acum ca fiul sufera, de ce nu inteleg ca fiul are nevoie si de o altfel de iubire. Nu am avut niciodata o experienta de genul dar sigur nu suport sa mananc ce nu imi place. Trebuia sa arunce tot. Eu nu as fi plecat m-as fi batut cu ei. nu fizic. dar si el ar fi trebuit sa puna piciorul in prag. Nu cred ca a iubit-o, pare un fatalau. Mai bine ca s-a terminat.

    ReplyDelete
  3. Da, îl iubea. Tot eu am scris despre cazuri opuse. :) Gherghina nu a vorbit cu ei, a considerat că nu are dreptul. Și pe bună dreptate, nu se consultau cu ea niciodată. Dar niciodată nu i-a vorbit de rău. Dimpotrivă. Aprecia că-i trimiteau fructele ce iubea așa de mult. Chestia e că nu avea nevoie, și le putea lua singură. Plus că în fiecare avem pofte diferite.
    Nu, nu era în stare să arunce, din respect pt munca omului. Nu e că luau banii din drum.
    Da, și eu cred că e un mămos (îmi place fătălău grozav, am râs cu lacrimi) numai că el nu a recunoscut niciodată. Mereu a găsit scuze părinților. Evident, îi iubește. Nu îi putem imputa asta. Dar cum a zis și Cristina: „a nu se încurca borcanele”. Mulțumesc.

    ReplyDelete
  4. am cunoscut cazuri asa. mama care se baga peste tot, mai lipsea sa doarma cu ei in pat. am inteles ca parintii acestia ignorau pur si simplu ca nu aveau nevoie de ajutor, nu ca erau bagaciosi. da... impuneau practic. nici asa nu e bine, sa distrugi din iubire e la fel de rau ca distrugerea din rautate. Degeaba stii ca nu a fost cu intentie, rezultatul e acelasi. Hai ca vreau sa stiu cum se termina. Sper sa se fi terminat cu bine. sau el a ales inconstient parintii? ar fi groaznic. Nu ma dezamagi

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ciao. Da, sunt sigură că sunt fel de fel de cazuri. Am văzut și căsnicii destrămate din cauza asta, copii aruncați când la unul când la altul, doar pentru că părinții nu știau cum să trăiască fără el. A fost centrul universului pentru ei, și-au făcut un adevărat cult, sacrificii peste sacrificii și n-au fost capabili să se retragă când nu a mai fost nevoie. Nu știu, dar personal, când un bărbat este legat atât de mult de părinții lui, evit să am multe legături cu el. Nu am nimic împotrivă să-ți iubești părinții, Doamne ferește, și eu îi iubesc pe ai mei, dar nu le-aș permite să-mi alunge iubirea. Oricum ar fi, Gherghina a suferit enorm, mai ales că se simțea vinovată că nu reușește să accepte. Era conștientă că nu o făceau din răutate. El niciodată nu a înțeles că Gherghina avea mare respect pt ei, mai ales că părinții ei erau exact opusul. Dar libertatea era vitală. Foarte trist.

      Delete
    2. Și eu iubesc să gătesc, și dacă cineva mi-ar nega acest drept, m-aș împotrivi cu vehemență. Ce, suntem la pușcărie?!
      Cred că de aia-s singură. :P :D

      Delete
  5. baiatul era intre ciocan si nicovala. s-a gandit un pic la el? oricum, unul care prefera sa-i faca rau iubitei decat sa vorbeasca cu parintii lui, e clar ca nu o iubea destul. avea nevoie de o alta mama. „Bravo” parintilor care l-au invatat sa depinda de ei. nu va fi niciodata om/barbat.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, Gherghina s-a gândit. De aia a plecat. Mulți părinți, din prea multă iubire nu realizează că fac mai mult rău decât bine. Orice părinte are datoria morală să învețe copilul să fie responsabil și independent. După 18 ani trebuie să i se spună că este matur, adult și că nimeni nu are obligația să stea la dispoziția lui (cum au stat/stau ei). Dacă la 30 de ani te aștepți ca iubita să fie o nouă mamă, e clar că nu ești pregătit pentru o relație.

      Delete
  6. Era fata de casa? Cum am citit in unul din comentarii: oare nu asta isi doreste o mama pentru baiatul ei, cineva care sa-i gateasca si sa-l ingrijeasca? ca doar nu va trai cat muntii sa-l argateasca ca pe un bebe? Cum l-au pregatit ei pentru o viata de familie? Ce servici are baiatul asta? Sofer de curse lungi? cat lucreaza, 20 de ore pe zi? Trece o zi fara sa ii vada sau sa ii sune? baiete, a dat norocul peste tine si tu o preferi pe mama! un adevarat barbat! sa fi avut eu norocul tau... Iar tu, fata, nu mai fi suparata. Daca vrei un copil, mai bine fa-ti-l tu. Lasa-i-l pe acela parintilor, este proprietatea lor. Nu era loc pentru tine in familia lor. nu ti-ar fi fost niciodata bine. Ai cuvinte bune despre ei, onoare ție. Nu cred ca as putea. m-as fi certat groaznic inainte sa plec. Nu te merita nici el, nici ei. o puturoasa ar fi fost pe placul tuturor. si asta vor avea daca nu se trezesc.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, era fata de casă. Așa credeam și eu că scopul părinților a fost atins în momentul în care copilul e la casa lui, cu o persoană care îl iubește. Dar se vede că nu-s mamă.
      Mulțumesc (în numele Gherghinei) pentru cuvintele de încurajare. Cuvinte rele nu are despre ei, era conștientă că erau oameni buni.

      Delete
    2. Nu, nu lucrează 20 de ore pe zi. Nici nu e șofer de curse lungi. Timp are să-și facă treburile, dar e mai ușor să suni când cineva stă doar la dispoziția ta. Nu știu, eu nu sunt tipul deci nu sunt de acord. Dacă nu fac cu mâinile mele, nu sunt mulțumită. Nu mă simt completă.

      Delete
  7. Avem datoria sa ne iubim parintii, dar nu sa le permitem sa ne distruga vietile. Si eu am avut o mama soacra de genul. De fapt, era si foarte rea. Geloasa, care era fericita cand ne certam. Mi-a fost foarte greu sa ies din familia aceea. Si acum imi mai face rau. Dar m-am nascut a doua oara. am intalnit un om splendid, care isi iubeste si respecta parintii. Ne vizitam, dar nu foarte des iar ei nu il preseaza cu telefonatele. Niste oameni minunati din toate punctele de vedere. L-au educat foarte bine. Este ordonat/organizat, curat, iubitor, educat, respectuos, deschis la minte si foarte muncitor. Niciodata nu cere ajutorul cuiva daca nu are absoluta nevoie. Ar face orice pentru mine, si eu pentru el. Imi dau seama ca sunt foarte norocoasa. Dar am spus toate astea ca sa-i dai speranta Gherghinei. Nu toti au cordonul ombelical netaiat. Sunt multi, dar nu iti perde speranta. Vei intalni un om pe masura ta. Lasa copilul ala parintilor sa faca ce vor di el, daca asa cred ca e bine. Curaj!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Toți ne iubim părinții! Dar viețile noastre vor trebui să se despartă la un moment dat, fie că vrem fie că nu. Este legea naturii.
      Sună o utopie relația ta... nu prea am auzit de bărbați de genul. Hmm... mai mai că-mi vine să-mi schimb părerea în privința celibatului. Dar și eu sunt terorizată că dau peste un imatur.
      Mulțumesc pentru mărturie, și cuvintele de încurajare. Înseamnă mult pentru unele persoane care și-au pierdut încrederea în iubire.

      Delete
  8. eu cred ca toata lumea isi iubeste parintii!

    ReplyDelete

Articolele sunt gânduri/reflecţii personale, NU lecţii de istorie/viaţă. Tratează-le ca atare. Expresiile ofensive, arogante, triviale NU vor mai apărea pe paginile mele. Te respect = MĂ respecţi!
PS 1 Ca să nu comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu public/răspund (câteva zile) este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.