Pork eats pork

Tocmai ce-am terminat de vorbit cu cineva despre cârnați, slănină și varie. Că na, e perioada perfectă de sacrificat animalele care grohăie. Mai precis, porcii. Acele creaturi care vreme de circa 11 luni nu au făcut altceva decât să mănânce și să stea tolănite în mizeria proprie. „Au stat la îngrășat”, cum se spune în jargon (sau argou, depinde) popular.
A cam trecut Ignatul, a picat prost tare anul ăsta. Nu prea este timp pentru preparat, dar ce să-i faci?!
Cum ziceam, vorbeam și, la un moment dat, această persoană râgâie grosolan. Mă uit surprinsă, că na, sunt o muiere cârcotașă și-mi amintesc că-n Japonia este obligatoriu să râgâi dacă ți-a plăcut, în semn de apreciere. Această exprimare zgomotoasă este echivalentă cu „ce bun a fost, săru mâna”. Întreb:
--- „Ce-ai mâncat, frate, de eructezi (= râgâi, am folosit și eu un cuvânt mai chisnovat așa... să par erudită :p) ca un porc?!”
Nonșalant răspunde:
--- „Porc, ce să mânc!?” Și continuă pe același ton :
--- „pork eats pork. Mă pufnește un râs grozav.
--- „Băi, da știi că are dreptate? Mulți dintre noi ne comportăm mai rău ca porcii. Și-n ultima vreme se tot descoperă și afirmă vehement (de către animaliști, bănuiesc) că porcul este un animal inteligent. Fir-ar mama ei de treabă!!!
Cum să mai mănânci, măi, carne de porc când se împrăștie zvonurile astea? E ca și cum ai fi canibal. Îți mănânci seamănul... Foarte deranjant acest gând, pe bune.
Eu nu mă mai uit la documentare, bre!!! Nu mă mai uit, ce naiba?! Mă impresionez îngrozitor când văd cu câtă cruzime se sacrifică bietele animale.

Măi, eu n-am nimic cu cei care mănâncă carne (nu sunt mare fan al cărnii în general), ba dimpotrivă, sunt de părere că un om este liber să mănânce ceea ce vrea, cum vrea, când îi poftește stomăcelul; dar, frate, când îl ucizi, fă-o repede! Dintr-o lovitură. Și asta după ce ia-i dat un pupic în bot. Să nu se aștepte omul, pardon, porcul. Să nu-i bată inima ca la un om pe masa de operație într-o sală rece dintr-un oarecare spital din România.
Nu-l alerga prin ogradă/grădină/stadion, tu și cu 100 de vecini,... pentru că n-ai fost capabil să-i retezi beregata dintr-o singură lovitură Și asta pentru că te-ai afumat grozav cu cele 300 g (ml, știu; dar așa se zice-n baruri) de pufoaică pe care ai dat-o peste cap dintr-o singură ageră mișcare. Ca să te încălzești, că na, e frig.
Ascute, băi, bine maceta aia înainte de a deveni un călău sângeros!!!
--- Băi, nene, dacă ție ți-ar reteza cineva gâtul cu un cuțit cu lama tocită, băi, cum te-ai simți, bre?!
No, amu zi, dar răspunde cinstit! 
Nu zic că-i bine că te vrea mort, dar măcar să fie rapid, să nu suferi. Ce rost are? De ce să te chinuie?!
Ce ți-a făcut, bre, porcul săracul? Nu cred că ți-a luat mâncarea de la gură. Tratează-l cu respect, chiar dacă-i o bestie. Că are suflet sau nu (cine naiba a mai scornit și chestia asta cu sufletul... ), măi, SIMTE, măi! Îl doare măi, cum te doare pe tine!

Și eu salivez la gustul slăninii cu boia pe care-o făcea mama, dar când știu că porcul și-a încheiat zilele c-un surâs pe botic. Când știu că moartea i-a fost rapidă și neașteptată. Țac - pac! Că până la urmă n-a făcut nimic, a stat cu burta la soare toată viața lui.
Soarta i-a fost pecetluită înainte de a se naște. D-aia se nasc, nu?!
Nu-s absurdă să acuz oamenii de asasinat, dar NU-L chinui!!! Atât.
Fii rapid, TREAZ/apt, adică în deplinătatea facultăților mintale. Măcar în ziua-n care iei viața unei creaturi fără voce.
Ține minte că nu-i făcut din plastic. Dar din carne și oase, ca tine și ca mine. 
Și-l doare. Cum ne doare pe noi. Că are suflet sau nu, că AVEM suflet sau nu!
Atât.

Ps. Dacă te interesează cum se fac cârnații sau cum se afumă cărnăriturile (de porc sau alte viețuitoare), sau cum se face cârnatul, chișca, etc. click pe nume. Vei ajunge pe blogul meu de rețete.
***
Uitam.
Vrei să-ți îmbunătățești pronunția în engleză?
Nimic mai simplu. Citește (în Engleză , doar nu în Chineză!) cu voce tare.

Cărțile mele sunt absolut perfecte pentru așa ceva. Sunt foarte ușor de înțeles pentru că sunt concepute special pentru poligloți, trigloți, etc. Deci pentru toți vorbitorii de limbă engleză de orice nivel.

Nu e nevoie de Kindle sau cum zic ei. Se poate citi pe orice celular "deștept," PC, laptop sau tabletă.
Dacă nu merge, instalează aplicația de pe Amazon. Nu știu cum se face că eu n-am celular "deștept."
Merge pe calculator fără aplicație. La mine cel puțin.
Asta e valabil pentru orice carte în format electronic. Tot ce ai nevoie, este un cont pe Amazon.com.
***
Te-ai abonat la newsletter? 
Cum adică, Nu?
Tu glumești!
Apasă aici, lasă-ți email-ul și primești Gratuit 10 Metode/Remedii/Tratamente Naturiste – plus câteva idei si recomandări prețioase – în format PDF. 
Documentul poate fi salvat pe computer sau se poate imprima.

Dacă te lasă inima să mă susții, vizitează-mă pe authorcristinag.blogspot, Amazon, Goodreads și unde mai crezi tu.
Iar dacă-ți plac cărțile mele, de ce să nu lași o recenzie? 
Caută-mi numele – Cristina G. – în Google (sau orice alt motor de căutare ce folosești tu).
Sunt peste tot.

Da, și văd ce faci, să știi. :p


Post a Comment

0 Comments

>