Rozmarinul şi mătreaţa

Rozmarinul este o plantă perenă, mediterană. Numele vine din latină: „rosmarinus" care înseamnă roua mării. Voi scrie un articol despre asta. E o plantă foarte plăcută la vedere. 

Şi eu asta folosesc când simt că mătreaţa îmi dă târcoale. Din nefericire, tocmai din cauză că folosesc mai mult produse naturale... mătreaţa, duşman nemilos, mă vizitează din când în când.
Nu stau mult pe gânduri. Îmi fac o infuzie foarte concentrată din ace de rozmarin. Când e groaznic folosesc înainte de orice spălare ( de 2-3 ori pe săptămână, până dispare). În rest e ok şi 1 dată de săptămână = preventiv. 
Anul trecut am răsădit o plantă la părinţi. Sper să nu fi îngheţat. Abia aştept să văd.

Aşadar, pui 3 căni de apă la fiert într-o oală. După ce a fiert vreo 5-10 minute iei 3 linguri de ace de rozmarin, le aşezi într-un săculeţ/batistă curată, legi bine să nu iasă afară, le pui într-un recipient de ceramică, sticlă sau (în cel mai rău caz) de plastic; şi torni apa clocotită peste ele. Acoperi cu un capac sau un prosop gros şi laşi să se „marineze” bine. Vreme de 10-15 minute.
După care, dacă nu e foarte fierbinte, pui într-un lighean jumătate din infuzie, înmoi părul şi începi să te freci cu ea pe cap. Cu buricele degetelor (umezite foarte bine, nu cumva să fie uscate) freacă bine la rădăcină. Nu fi agresiv, dar nici nu mângâia. Cam 1 - 2 minute. După care te speli normal cu un şampon delicat. Sau cu Ultra Dolce de la Garnier pentru uz frecvent. Te clăteşti cu restul de infuzie după care aplici un ulei/ser după spălat care nu necesită o nouă clătire.
Ai grijă să nu exagerezi că o să te usture pielea capului la greu. Mie mi se întâmplă că... nu ascult deloc, nici de sfaturile mele :p. Nu mă sperii, îmi trece repede, dar senzaţia nu e foarte plăcută. Scalpul curat şi fără mătreaţă nu are preţ, totuşi! Suport şi usturimea.
  • Sau, te clăteşti cu apă caldă, 
  • pui un balsam sau o mască-cremă DEPARTE de rădăcină; (deci doar pe vârfuri),
  • laşi să acţioneze, 
  • te clăteşti cu restul de ceai/infuzie de rozmarin SAU cu infuzie de muşeţel, gălbenele. 
  • Te usuci,
  • aplici un ser pentru strălucire (dacă ai părul lung, pentru că tot departe de rădăcină trebuie să-l pui). Nu este fundamental, dar ajută. Măcar din când în când. Să fie natural pe cât posibil.
Folosit regulat, acest ceai de rozmarin, redă sănătate şi vitalitate părului gras şi cu mătreaţă.

Un timp am folosit Fructis anti mătreaţă tot de la Garnier. Era bun, dar am schimbat. E bine să schimbi din când în când produsele. Dar le schimbi NUMAI dacă nu ți se mai potrivesc. Nu e o REGULĂ. Nu știu cine naiba induce în eroare oamenii. Offf. 
Am observat cum unele produse ce sunt bune pentru mine nu sunt bune pentru alţii şi viceversa.
Apoi am mai notat cum un şampon ce era perfect pentru mine... nu mai are acelaşi efect după 2 luni sau chiar mai puţin.

Evită şampoanele 2 în 1. Îngraşă părul şi facilitează apariţia mătreţii. Vorbesc din experienţă. Dacă foloseşti aşa ceva şi ai mătreaţă, acum ştii care e cauza.
Există un şampon care la orice om care îl foloseşte „îi face” capul plin de mătreaţă, aproape instant. Nu pot să scriu pe blog numele că doar m-or acuza de defăimare şi asta-mi mai lipseşte! Şi e un brand faimos.

Pentru mai multe informaţii citeşte aceste 2 articole pe care le-am scris tot pe această temă (copiaza link-urile)
1. miturihttp://reteteindraznete.blogspot.co.uk/2012/11/frumusete-mituri-sugestii-idei.html

2. uleiul de măsline şi părul uscat - http://eumerit.blogspot.co.uk/2013/02/uleiul-de-masline-si-parul.html


Bărbaţii vor folosi produse/şampoane PENTRU bărbaţi. Nu o să crezi, dar este logic: ph-ul este diferit de al femeilor.

Te rog, daca ai apreciat, fii generos si lasa un semn (like, share, comment), sau hai sa devenim prieteni pe Facebook.
Iti Multumesc, si te astept cu mult drag om cu suflet.
Image from Pixabay


Post a Comment

12 Comments

  1. Super articol, in trecut avusem cateva probleme cu matreata, si cheltuiam de ordinul sutelor de lei pentru a o preventi, cu tot felul de sampoane si nu numai, tind sa cred ca si apa uneori joaca un rol important. Si chiar imi era util pe atunci un astfel de articol, dar sper sa le fie de folos altora care inca nu pot scapa de ea! Succes in continuare.
    Cu sinceritate,

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cred că toţi am trecut (sau trecem) prin aşa cea măcar odată-n viaţă. Merci pentru feedback. La fel. (f)

      Delete
  2. is fericita ca nu am matreata macar atat:d

    ReplyDelete
  3. Am avut si eu probleme asemanatoare cu matreata, si mi-a trecut greu pana am gasit un sampon bun.

    Am fost la doctor sa imi zica ce sa folosesc ca sa scap de matreata si mancarimea scalpului ….. mi-a dat un sampon natural pe baza de ulei 100% pur din arbore de ceai(tea tree oil) de la Thursday Plantation.

    Samponul e incredibil… m-am indragostit de el. De cand am inceput sa il folosesc am scapat de matreata si mancarimea scalpului.

    Imi place enorm de mult mirosul si imi place ca nu face spuma multa cum fac produsele chimice.
    Pup

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulţumesc foarte mult pentru mărturie. Chiar, şi eu am folosit de multe ori tea tree oil! Uitasem complet. Pfff. Mătreaţa asta-i teribilă, câte probleme.
      Mă bucur să aflu că ai găsit ceva care să te ajute.

      Delete
  4. Heii. Am incercat si eu infuzia cu rozmarin dar nu stiu: ori nu am inteles bine cum se aplica, ori este putin 3 cani de apa pentru infuzie (cel putin pentru parul meu). De abea am reusit sa imi ud putin parul. + ca eu nu am avut nici o usturime. Crezi ca poti sa mai imi explici putin mai detaliat cum aplici pe
    par? Merci :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ciao Elena. Mii de scuze pt raspunsul intarziat. Nu stiu ce se intampla, dar nu reusesc intotdeauna sa public un raspuns (am incercat de cateva ori). Imi pare rau ca ai intampinat probleme in folosirea acestei retete. Nu m-am exprimat bine: infuzia se pune la radacina, pe cat posibil, se maseaza usor cu burecele degetelor (in jur de 2-3 min). Daca vrei sa-ti uzi tot parul, depinde de lungime, evident, atunci dubleaza cantitatile. Numai ca nu vad sensul: matreata este pe pielea capului. Sper ca te-am ajutat mai mult acum. Bafta.

      Delete
  5. Intr-adevar, eu umezeam tot parul, de aceea nu imi ajungea "ceaiul". Oricum, am dublat cantitatile si deja numa dupa 2 spalari vad rezultate semnificative. Multumesc mult. Articolul tau a fost de maxim ajutor :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ma bucur mult ca ti-a fost de folos. De asta l-am si scris. Am incercat tot felul de plante, asta m-a ajutat cel mai mult. :)

      Delete
  6. Multumim ptr sfaturi ...chiar au fost de prisos....

    ReplyDelete
    Replies
    1. „De prisos” în sensul „fără folos”?
      Dacă-i așa, îmi pare rău. Mulți au tras foloase.
      Să auzim numai de bine.

      Delete

Într-o lume plină de critici și negativitate, schimbăm perspectiva: să împărțim iubire. 🌟
PS 1 Dacă nu vrei să comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu răspund repede este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.

>