Flirt

Flirt = „Conversaţie curtenitoare între un bărbat şi o femeie”. Aceasta este definiţia din dicţionar.

Când mergeam acasă, de Crăciun, îmi sare-n față un bărbat (care avea un copil de mână) zicând ceva parole ciudate, incompresibile pentru mine. Mă feresc, că cine ştie ce nebun poate să fie. 
Mă uit la el cu ochi holbaţi , deși sunt familiarizată cu astfel de lucruri bizare, întotdeauna reuşesc să mă surprindă, mai ales când nu consider că aş putea atrage pe cineva având un rucsac flendurit în/pe (?!) spinare.
Intru într-un magazin, să iau ultimele cadouri, şi dau peste același personaj. Mă fac că nu-l văd, se îndreaptă spre mine cu mâna-ntinsă, să facem cunoştinţă. Ridic ochii... ce pot să fac? Eram în public, se uita lumea la noi ca la urs. Mă prezint, se prezintă. (un tip atrăgător, înalt, tânăr). Hmm.
--- „Te rog să mă scuzi, dar sunt tare grăbită.” Se scuză şi el încercând să-mi explice că nu e un psihopat şi nu ştie nici el ce se întâmplă, „nu e unul care face chestii dintr-astea.”
--- „Nu”, răspund sarcastic eu. Vrei să te cred?! Mă pufneşte râsul.
--- „Niciodată!” (zic în gândul meu)
Îmi cere numărul de telefon, mă fac că nu aud şi mă îndepărtez în grabă. El - după mine. Aglomerat în magazin, lumea se uită. Îi dau un număr fals. (:p) Sună... mda.
--- „Mi-ai dat numărul greşit, hai să controlăm.” Lumea continuă să se holbeze şi eu, fără să vreau, îi dau numărul corect numai să mă lase-n pace. Nu-mi place să fiu în centrul atenţiei.
În autobuz sună deja.
--- „Ptiu, mâncate-ar ciorile, deja?!” Şi mă enervez cumplit gândind: „am zis eu că-i nebun”. Răspund, înţelesesem deja că nu se va opri până nu o fac. Îi zic că nu pot vorbi în autobuz, din respect pentru ceilați. La 23 sună telefonul. Părinţii se culcă pe la 22, eu - odată cu ei (profit, că acasă mă culc după 2). Soneria puternică îi trezeşte pe amândoi pentru că nu ştiam unde-i telefonul. Îl sting cu ciudă. A doua zi sună de vreo 20 de ori. Nu răspund. În 6 zile, cât am stat la părinţi, a sunat de cel puţin 50 de ori. Noroc că nu prea este semnal la ai miei şi nu suna. Primeam mesaje şi fierbea sângele-n mine.
Aşa-mi trebuie! Ştiam că-i un psihopat. Cine m-a pus să-i dau numărul?!” (Menţionez că numărul meu de telefon îl are doar familia şi asta a fost a doua oară când i-am dat numărul cuiva pe stradă, aiurea! Primul era nebun de legat, deşi părea normal, la prima vedere).
Ajung acasă, îmi apar 68 de mesaje cum că m-a chemat tipul în cauză. „Mă duc la poliţie dacă mă mai sună", gândesc. Pauză.Într-o zi mă sună cu număr ascuns; răspund, nici nu-mi imaginez că-i el. De obicei nu răspund la numere ascunse, dar m-a pus păcatul... IAR!!! Când îmi dau seama cine e, îl fac cu ouă şi cu oţet urlând ca o nebună la telefon. Aveam sora şi o nepoată în vizită care râdeau de se tăvăleau pe jos în camera alăturată. Mie nu-mi ardea deloc de râs. Îmi ieşeau flăcări din ochi, nas şi urechi... DE NERVI.

Dar îl ascult şi-ncerc să mă calmez. Mă invită la o cafea. Îi zic ok... el rămâne trăznit, nu se aştepta. După scena pe care i-am făcut-o... şi îi zic:
--- „Bine, ies, dar îţi zic de pe acum: nu mă interesezi tu, nu mă interesează nimeni!! Şi dacă mă mai suni o singură dată, după cafeaua asta, te denunţ pentru hărţuială! Clar?!”
--- „Clar!”
Soră-mea a zis că trebuie să fie nebun după mine de a acceptat o asemenea condiţie, după ce l-am făcut cu ouă şi cu oţet. 

--- „Sigur că-i nebun, dar nu după mine! La naiba, m-a văzut câteva secunde. Nu există! E un psihopat, fără doar şi poate, dar în public n-are ce să-mi facă. Nu mă tem.”
Ieşim - se surprinde că ajung. Vorbim vreo oră. Tipul e absolut normal. Liniştit, muncitor, dezamăgit, dornic de o relaţie cu o persoană diferită, dar şi foarte drăguţ. Îl înţeleg, însă rămân de aceeaşi părere.

--- „Nu am nevoie de nimeni, nu sunt interesată de niciun fel de relaţie, nici cu tine nici cu altul. Nu este nimic personal, te rog să mă crezi.”
Ne despărţim în termeni amiabili. El zice:

--- „Gândeşte-te şi apoi sună-mă. Eu am promis că nu te mai deranjez.”
Îl privesc cu tristeţe, ştiu/știam deja ce am să fac. Nimic. Dar nu sunt bucuroasă. Îmi pare rău pentru el.

The end

Post a Comment

9 Comments

  1. poate ca parea normal, mai ales ca il ajuta aspectul fizic, insa insistenta aceea telefonica nu e deloc normala. nu caut nod in papura, dar insistentele astea bolnave ascund niste probleme.. care ies la suprafata pana la urma, sau chiar repede. cred ca instinctul tau a functionat ireprosabil, iar tu l-ai si ascultat :). C.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Exact aşa am gândit şi eu! Dar apoi mi-a explicat că ori de câte ori forma numărul nu suna şi încerca din nou. La ţară nu este deloc semnal, telefonul nu suna (decât noaptea, clasic :-d), uneori îmi apărea mesajul dar nu de fiecare dată. Normal sau anormal, tot nu aş fi ieşit cu el. Mulţumesc pentru gânduri. (f)

      Delete
  2. Sa nu te superi, dar un gram de nebunie il ai si tu :). Cred ca putine persoane ar fi facut ceea ce ai facut tu.
    Oricum, ceva probleme cred ca avea respectivul, cred :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Un gram?? :p Infinit mai mult. :-) Dar... în cazul ăsta... nu văd unde a fost nebunia mea. :)

      Delete
  3. Foarte interesant episodul asta. Haha. :-) Macar tipului nu i-a lipsit tupeul si a actionat asa cum a simtit.

    ReplyDelete
  4. a facut ce simtit un nesimtit:D

    ReplyDelete
  5. Esti teribila! Ma faci sa rad. Sa dai numarul de telefon unui necunoscut psiho. Cred ca as putea face o anecdota pe tema asta, m-ai amuzat, chiar daca situatia era stresanta. Adela

    ReplyDelete
  6. Am uitat complet de postarea asta! M-ai făcut să mă-ntorc în timp. Sunt primele postări din cariera mea de blogger. Ce dezordonat am scris! Mi-e rușine. Nu am timp însă să mă-ntorc la ele. Să le corectez. Poate mai târziu în viață. Acum am 9 (10) blog-uri, și o sumedenie de alte proiecte. Mă mir că am timp să respir.
    Ce noroc că am fost acasă ca să pot vedea, citi și răspunde la aceste comentarii delicioase ce mi-au umplut inima de bucurie.
    Dac-ai ști câte nebunii am făcut în viață.
    Curios e că nu-mi amintesc mutra acestui bărbat frumușel. Și uitasem complet de faza asta. Mi-am amintit bine acum. O anecdotă, da, sigur!

    ReplyDelete

Într-o lume plină de critici și negativitate, schimbăm perspectiva: să împărțim iubire. 🌟
PS 1 Dacă nu vrei să comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu răspund repede este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.

>