Am uitat să fim oameni

Zilele trecute am avut o confruntare acerbă cu cineva care mi-a zis că am o concepție paradoxală relativ la iubire.
Și-am stat și m-am gândit îndurerată: „O fi? Poate nu-mi dau seama?!”

Nu, nu este. Înainte de a vorbi/scrie, sunt om! Nu cer/pretind nimic, în afară de respect, și dacă-i posibil, considerație.
Am dedicat (dedic) mulți ani studiului comportamentul uman (dar și animal) și când am început să fac asta, am făcut-o pentru că ajunsesem într-un punct în care nu mai înțelegeam care trăsături/comportamente ne dau nouă dreptul/privilegiul de a ne numi umani.
Nu mai puteam merge înainte, fără să pricep de ce unii oameni nu reușesc să-și dea seama când greșesc, când rănesc pe cineva, ba mai mult, dau vina pe celălalt (pe rănit adică).

Și-am început cu mine. Mi-au trebuit câteva luni bune să aflu cine sunt. Și nu a fost frumos, m-am simțit mică și extrem de „neomenească”. Am descoperit în mine trăsături de care nu-mi dădusem niciodată seama. Și mi-a fost atât de rușine... M-a durut inima, literar, și câte lacrimi am vărsat... .
Așa am început să mă schimb, să-mi modelez caracterul/personalitatea, și m-am „învățat” să fiu om. Pentru că nu știam, deși eram convinsă că știu. Procesul de „umanizare” nu s-a terminat, nu se va termina nicicând. Continui la fel de intens ca acum 15 ani, să mă studiez pe mine, și apoi pe ceilalți. 

Viața rezervă multe surprize fiecărui om. Unele sunt bune, altele rele. Unii oameni primesc mai mult, alții mai puțin (și poate muncesc la fel). Altora li se cere mai mult/prea multe, unora nimic. Unii pierd fără să greșească, alții câștigă. etc. Dar așa merge lumea de când se știe.

Sunt multe modele/feluri de oameni. Din nefericire, mulți nu merită să fie numiți „oameni” pentru că de uman au doar aspectul. Însă aceștia sunt cei mai puternici și te pot strivi instant.
Și-mi este frică de astfel de persoane. Că muncesc și mă străduiesc atât de mult... Și m-am izolat oarecum. Conștient, însă nu voit; constrânsă de împrejurări, întâmplări și de cei care sunt mai puternici ca mine.
Dar n-am uitat să fiu om! Și n-am uitat „să dau Cezarului ce-i al Cezarului... ”. Și nu gândesc că sunt toți la fel, nu am închis ușa în fața celor care SUNT oameni.

Bani, faimă, putere sunt lucruri ce ne dorim mulți. Luptăm cu dinții, călcăm în picioare sentimente, strivim persoane, mințim cu nerușinare, profităm de buna credință a celorlalți, distrugem vieți iremediabil, nimic nu poate să ne stea în cale. Și noaptea dormim liniștiți, fără nicio remușcare. Pentru că remușcările încetinesc progresul... .

Și-am uitat să mulțumim, să încurajăm, să alinăm durerea semenilor, să ne oferim umărul cuiva care plânge, să dăruim un zâmbet... Pentru aceste comportamente NU primim nimic material! Nu ne ajută să urcăm pe scara socială. Nu avem timp de pierdut cu nimicuri. Astea sunt pentru ceilalți/neisprăviți!

Și asta am vrut să zic: nu am dat niciodată ca să primesc înapoi. Am dat pentru că așa fac oamenii, așa trebuie, pentru că avem discernământ. Însă când dai și tot dai, si iară, iar ceilalți iau, convinși că li se cuvine, ajungi să te întrebi: chiar nu merit, chiar pot să trăiesc fără să primesc nimic? 
Nu, nu cred că se poate merge înainte numai dând. Totul este un schimb. 
De aceea zic: oameni, învățați să vă comportați omenește. Banii nu sunt totul! Și nu sunt ipocrită să zic că nu-mi trebuie... am de plătit și eu facturi.

Pace și înțelegere tuturor celor care se comportă omenește. Chiar dacă sunt patrupede.

Post a Comment

6 Comments

  1. codreanu petronela12 February 2014 at 14:38

    cum am mai precizat,imi place sa fac cadouri,imi place sa si primesc in special de la persoanele care au gologani,am o placere imensa

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sigur Petro, am înțeles foarte bine. Însă aici nu mă refeream la lucruri materiale. Dar la sentimente. Azi i-am scris cuiva mulțumindu-i pentru ceea ce face pt o anumită comunitate și persoana a rămas surprinsă. Oamenii au uitat, sau nici nu s-au gândit vreodată că un simplu mulțumesc, poate însenina fața/ziua/viața cuiva. Un singur surâs înțelegător, neacuzator îi dă unui om curaj și speranță. La lucruri din-astea mă refeream. :)

      Delete
  2. bani , faima da ce bine mai suna:D cred ca toata lumea ar vrea sa aiba asa ceva.... sau nu toti... eu una prefer sa nu am nici bani si nici faima :D sa nu mor de foame:d si sa traiesc 1001 ani:D

    ReplyDelete
    Replies
    1. :))))))) Ce naiba să faci 1000 de ani bre? IOI! :))))))))))))

      Delete
  3. codreanu petronela12 February 2014 at 21:04

    imi pare rau,am inteles gresit.Sentimente de genul asta se gasesc mai rar in zilele astea.Oamenii au devenit mai egoisti,din pacate

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nicio problemă, poate m-am fost destul de clară. Oamenii sunt decis mai egoiști.

      Delete

Într-o lume plină de critici și negativitate, schimbăm perspectiva: să împărțim iubire. 🌟
PS 1 Dacă nu vrei să comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu răspund repede este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.

>