Sunday, 18 May 2014

Eşti trist? Hai la o partidă de plâns!

Toţi am avut momente în viaţă în care ne-a venit să plângem atât de intens că nu ne-am putut controla.
Poate am primit o veste proastă, căţelul e bolnav, părinţii te vor acasă când tu eşti la mii de km distanţă, fraţii au probleme, ori poate te-ai despărţit de cineva, etc.
Iar dacă ai avut norocul, sau nenorocul (depinde de punctul de vedere) să fii între oameni, poate unul s-a înduioşat şi ţi-a zis
--- Nu plânge...!
Nu ştiu, dar mie când mi se întâmplă aşa ceva, încep să plâng şi mai tare.
Nu am înţeles niciodată de ce. Groaznic.
Omul a vrut să te încurajeze şi tu ce faci? Îţi înteţeşti plânsul. PFFFFF
Nu-i frumos, dar e instinctiv.

Nu sunt o persoană plângăcioasă, deşi mă emoţionez extrem de repede, sunt foarte empatică. Plâng mai mult pentru alţii, şi evit, pe cât posibil să fiu văzută de cineva.
Prefer să plâng în pace, singură, fără să trebuiască să dau explicaţii. 
E adevărat că de multe ori nici nu venim înţeleşi, problemele ne vin minimalizate, ceea ce ne face să ne simţim şi mai nefericiţi. Numai noi ştim ce avem în suflet.

Încerc să nu stric cheful altora cu lacrimile sau tristeţea mea. 
Că toţi avem momente... şi când afară cerul plânge, suntem înclinaţi la melancolie.

Deseori am auzit oameni încercând să-i încurajeze pe unii spunându-le:
--- Ce rost are să plângi? Rezolvi ceva?
Ehi bine, eu zic că da. Din proprie experienţă.
Când îţi vine să plângi, plângi, dar pe ascuns. Lasă durerea să te copleşească. Întinde-te pe pat, strânge o pernă în braţe şi plângi cu hohote, dacă aşa simţi. Te vei linişti.
Mare atenţie să nu exagerezi cu această măsură. 
Este ok să plângi 1 dată, de 2-3 ori când te simţi nefericit. Însă dacă o faci în fiecare zi (poate chiar de mai multe ori pe zi), săptămâni, luni, atunci ai o problemă ce nu trebuie ignorată.
Plânsul nu ajută, dar face extrem de rău.
În acest caz chiar se potriveşte: nu rezolvi nimic.
Ai probleme care se pot rezolva, te ridici, te încurajezi şi faci tot ce-ţi stă în putinţă să ieşi din starea aia.
Mergi la o plimbare, la o cafea cu prietenii, la un concert, etc.
Ai acceptat că ai o problemă, cauţi soluţii şi nu te laşi până nu le găseşti.
Toată lumea are probleme, dacă toţi dintre noi am proceda la fel (să stăm să ne plângem de milă luni/ani în şir), păi nu s-ar mai vedea surâsuri în tot universul.
Unele dureri sufleteşti se pot rezolva cu o partidă bună de plâns, altele nu. 

Tot ce are un început are şi un sfârşit.
Totul trece! Evident, dacă nu este vorba de o problemă de sănătate incurabilă.
Şi cine tot insistă că nu e adevărat că timpul vindecă orice rană, eu, te asigur că vindecă orice, dacă-i permiţi şi îl ajuţi.
Da, te-ai despărţit, a plecat, te-a trădat, etc.etc. Fii supărat, plângi, urlă... admite că ai o problemă, accept-o, apoi te apuci să o rezolvi. 
Nu poţi sta o viaţă să plângi pentru unul/una ce a plecat. Am mai zis, nu a fost destinul. Nu mai fă supoziții, scenarii, condiționale... Aşa a fost să fie, dacă nu s-ar fi terminat atunci/din acel motiv, s-ar fi găsit altul.
Pentru că trebuia să se întâmple. Nu te învinovăţi, acceptă durerea, dă-i voie să-ţi facă damblaua şi apoi o arunci pe geam închinzând orice cale de intrare.
Viaţa este doar una şi sunt mai mult de 7 miliarde de oameni pe terra care se simt exact ca tine, la un moment dat.
Plângi, te zbaţi, apoi te abandonezi, accepţi, raţionezi şi TE RIDICI. Gata cu plânsul şi cu părerile de rău.
Meriţi să fii fericit, dar trebuie să lucrezi pentru asta.
Fercirea se învaţă, nu ne naştem cu ea. 


Reacţii:

3 comments:

  1. Plâng rar, și rău fac, pentru că nu las durerea să iasă, să se dilueze.Lacrimile mele devin pietre de moară pe care le port în suflet. Nu am plâns când a trebuit, am plâns în schimb când nu a meritat. Nu am plâns când a murit tata.M-a durut atât de tare încât dacă mă tăiai, nu ar fi curs niciun strop de sânge. Atunci am făcut diabet. Am plâns când am fost trădată, înșelată. În direct. Lacrimile alea m-au spălat de toată mizeria. M-am îndrăgostit apoi. Sunt lacrimi și lacrimi. Sunt plânsuri și plânsete. Le știu pe toate și plâng rar.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, sunt lacrimi şi lacrimi. Deseori, când durerea este mai presus de sentimente, nu se poate manifesta prin lacrimi. Cunosc perfect cum se simte, din nefericire. Goliţi de orice. Îmi pare rău. Da, am mai auzit de traume de genul. Un prieten al meu exact la moarte fratelui a făcut diabet. Teribil. Mai bine plângi, însă ştiu că nu este cum vrem noi.
      Cred că fiecare dintre noi cunoaşte diferite plânsuri (şi plânsete).

      Delete
  2. acum plang foarte rar,in trecut plangeam prea mult,pentru orice,va spun ca este mult mai bine sa plangi....plansul face bine in primul rand pentru ochi,in al doilea rand pentru spirit,te curata de toate,asa ca plangeti ,plangeti,acum ca plang mai putin am probleme cu ochi,...bine recunosc ca si varsta isi spune cuvantul.....plans cat mai placut va doresc

    ReplyDelete

Articolele sunt gânduri/reflecţii personale, NU lecţii de istorie/viaţă. Tratează-le ca atare. Expresiile ofensive, arogante, triviale NU vor mai apărea pe paginile mele. Te respect = MĂ respecţi!
PS 1 Ca să nu comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu public/răspund (câteva zile) este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.