Thursday, 17 October 2013

Adolescenții, insolența, faima și regulile

Deunăzi citii o frază scrisă de Paulo Coehlo :„ ai curajul să fii tu însuți, chiar dacă nu știi cine ești.”
Am rămas un pic pe gânduri și mi-am zis că multe persoane (au interpretat) vor interpreta acest îndemn în mod total greșit.
Acum, eu nu sunt o persoană literată și nici nu-mi permit să dau sfaturi, dar, după umila mea părere, acela care are instinctul de a ucide (de ex), NU AR TREBUI să aibă curajul de a demonstra tuturor de ce este capabil. Nu?!

Cunosc persoane care nu știau cine sunt pentru că nu aveau o personalitate a lor/proprie. Cu timpul și-au format una... sau și-au adoptat una, impunându-și-o cu fermitate/convingere până când au ajuns să creadă că este a lor.
Copiii care au crescut fără părinți (de ex), aceștia din urmă fiind plecați în străinătate (de cele mai multe ori), și-au format un caracter dur, deseori arogant/insolent.
Nu știu dacă este din cauză că părinții le-au făcut toate mofturile deoarece s-au simțit vinovați pentru ce i-au lăsat singuri, sau pentru că unii oameni, pur și simplu, sunt insolenți din naștere.
Îi vezi pe stradă cum se comportă cu alții; la școală cum vor să se impună pe un plan sau altul; în viața privată; cu rudele/prietenii adulți și mă-ntreb ce-i împinge pe acești oameni să fie atât de dornici de faimă/recunoaștere?
Nu respectă nicio regulă care consideră ei că nu e corectă; nu respectă deciziile pe care le iau alții (cei adulți) în numele lor; nu respectă pe superiorii lor: nu respectă pe nimeni și ți-o arată cu atâta înverșunare încât te înspăimânți și te-ntrebi involuntar ce vor ajunge acești oameni în viața lor.

Acum se copie unul pe altul, vor să semene cu tale Vip, vor să ajungă ca faimoși și vor să aibă... drepturi/dreptate, bani și oportunități pentru că ei merită... Te uiți în jur și vezi doar o masă... 

Și eu am fost adolescentă, da, cu mult timp în urmă... știu, dar întotdeauna am respectat ierarhiile, regulile, legile. Și nu pentru că erau alte timpuri. Nu mai invoca această scuză!!! Este frustrant. Nu timpurile s-au schimbat, dar omenii! care se cred din ce în ce mai buni (decât alții), de cele mai multe ori fără motive temeinice.
Dar mie îmi plăcea să fiu eu însămi fără a copia pe nimeni... nu prea aveam pe cine imita... Atunci oamenii chiar erau cine credeau că sunt.

Vreau doar să fac o reflexie și să îndemn pe toți acei care se cred mai buni decât alții, să-și facă o introspecție și să recunoască, față de ei, nu de mine, că sunt doar oameni... cu drepturi, DA, dar și cu datorii.

Iar regulile sunt făcute ca să fie RESPECTATE, nu încălcate!
Că d-aia România este atât de jos... ne credem mai buni și mai presus de legi. Și nu suntem.  

Fii om înainte de toate... învață ce este respectul și apoi ai curajul să fii tu însăți! 

Fotografia cărții este luată de pe Libris de unde o și poți achiziționa.

PS. În cazul în care ţi-a plăcut/eşti de acord cu ceea ce ai citit, un like/share la pagina Facebook este echivalent cu Mulţumesc.

Reacţii:

1 comment:

Articolele sunt gânduri/reflecţii personale, NU lecţii de istorie/viaţă. Tratează-le ca atare. Expresiile ofensive, arogante, triviale NU vor mai apărea pe paginile mele. Te respect = MĂ respecţi!
PS 1 Ca să nu comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu public/răspund (câteva zile) este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.