Saturday, 13 July 2013

Iau, dar nu-ţi datorez un mulţumesc

Acum circa un an vorbeam cu un (aşa zis) prieten vechi. Ne cunoşteam din copilărie, ne împărtăşisem multe secrete. Plecată mulţi ani din ţară am întrerupt legăturile. Inevitabil.
Când m-am întors ne-am „reconectat", însă am descoperit o persoană nouă, complet diferită.
Toată lumea se schimbă cu anii, unii se maturizează, alţii devin mai buni, unii... învaţă ce e oportunismul şi fac o adevărată pasiune din asta.

Te contactează exclusiv când vor ceva de la tine. Mesajele tale de „la mulţi ani, ce faci, cum merge scola/serviciul” rămân fără răspuns.
--- „Cine naiba te pune să pierzi timpul cu asemenea fiinţe?!”
Te gândeşti că ai nedreptățit cândva această persoană şi acum plătește cu aceeași monedă. Îţi zici că meriţi şi mergi mai departe. Dar nu poţi să nu te-ntrebi cum poate un om să se schimbe atât de mult? Nu-l mai cunoşti şi tot ceea ce face este doar pentru a câştiga ceva călcând în picioare orice sentiment de prietenie, moralitate sau umanitate.

Ziceam că vorbeam cu acest om despre blog-urile mele. Îi povesteam câte ore lucram şi cum deseori mă simţeam (mă simt) frustrată că majoritatea nu pierde o singură secundă să apese butonul „îmi place” (am mai vorbit despre asta). La care el răspunde nonşalant:
--- „Dar de ce ar trebui să-ţi mulţumească? Ce, ei ţi-au cerut să scrii? Eu când merg pe forumuri şi pun întrebări îmi răspunde cine se pricepe şi o face din plăcere.
Nu mi-a venit să cred că a făcut un astfel de raționament. El, om inteligent.
--- „Ce legătură au forumurile cu blog-urile?! Şi eu scriu pe forumuri şi nu pretind să-mi zică nimeni mulţumesc, deşi aşa s-ar cuveni. Dar blog-urile sunt altceva. Pe forum stai 30 de minute (pe zi), pe blog chiar şi 20 de ore. Nu ţi se pare că e o diferență monstruoasă?! Dar e adevărat, nimeni nu este obligat să-mi mulţumească. Nu ei m-au rugat să scriu. O fac din proprie inițiativă gândindu-mă că dacă ceea ce scriu ajută măcar o singură persoană, atunci nu am irosit timpul. Totuşi un mulţumesc (like), este o datorie morală (dacă ce ai citit te-a ajutat) şi costă doar o secundă din timpul tău.

Pentru că, aşa cum am mai zis, bloggingul pentru mine, nu este din lipsă de ocupaţie sau dorinţa de faimă.”

În acel moment am realizat că oamenii nu mai ştiu ce-i omenia, nu pentru că au uitat, dar pentru că nu au ştiut niciodată.
În şcoală nu există o materie care să înveţe oamenii să fie oameni. Dar există emisiuni la televizor care-i învaţă să devină roboţi, (total lipsiţi de sentimente omeneşti) interesaţi doar de aspectul exterior, în goană nebună după bani, faimă/notorietate, putere, admirație.
Prieteniile sunt doar un mod „obişnuit”, gratuit şi simplu de a profita de alţii. Relaţiile de sânge la fel... Orice fel de legătură între oameni este strict din interes.
Tu dă-mi că eu nici nu mă gândesc să mulţumesc. Nu am timp, chef = nu mă interesează.

Bineînţeles sunt şi excepţii. Am prieteni care sunt oameni. Capabili să spună (dar şi să simtă) „te rog, mulţumesc, iartă-mă, mi-e dor de tine, eşti un om excepţional, ce faci/cum o duci/eşti bine etc.” fără ca eu să le fi cerut.
Pe această cale ţin să le mulţumesc acestor oameni: Alexandra, Cipriana, Mişu, Bianca, Cristina (mai multe), Cornel, Alina (mai multe), Mihaela (mai multe), Diana (mai multe), Petronela, Maria. Pentru susţinerea lor necondiționată. Pentru fiecare like pe care nu a trebuit să-l smulg de la ei. Pentru vorbele frumoase, încurajările, răbdarea, puterea de înţelegere, omenia de care dau dovadă avându-mă ca prieten.
Nu voi putea niciodată să vă mulţumesc îndeajuns. Fără voi, acest drum (pe care am început să merg forţată de împrejurări) mi s-ar părea infinit mai greu.
Mulţumesc din inimă şi acelora pe care nu îi cunosc. Dacă am uitat pe cineva, îl rog să mă ierte.
O viaţă senină doresc tuturor!

Reacţii:

2 comments:

  1. te-ai gandit ca, de fapt, poate nu cunosteai bine acea persoana? pe de alta parte, fiecare cu nivelul lui de constiinta. iar daca avem asteptari, s-ar putea sa fim dezamagiti de cele mai apropiate si iubite persoane, adica nefericiti.
    si oricum ar fi, cred ca viata e prea scurta ca sa pierdem vremea cu oameni care nu merita sau nu prea rezonam cu ei :). iar ce cred ei despre tine, e fix treaba sau problema lor.
    succes in tot ce faci!
    Cipriana

    ReplyDelete
    Replies
    1. Păi... e evident că nu o cunoaştem. Dar sunt şi de părere că oamenii se pot schimba radical în decursul anilor. Dacă aş fi nefericită din astfel de cauze... cred că nu aş mai avea timp de altceva. Nu mă aştept de la multe lucruri de la oameni, chiar deloc. Doar că unii mă iau prin surprindere. Da, aşa-i viaţa-i prea scurtă... dar eu tre' (vreau) să scriu despre astfel de lucruri. :) Pentru că unii chiar nu ştiu cât sunt de încuiaţi. Mulţumesc!!!

      Delete

Articolele sunt gânduri/reflecţii personale, NU lecţii de istorie/viaţă. Tratează-le ca atare. Expresiile ofensive, arogante, triviale NU vor mai apărea pe paginile mele. Te respect = MĂ respecţi!
PS 1 Ca să nu comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu public/răspund (câteva zile) este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.