„Bronzul" şi razele ultraviolete

Cum iese soarele cum peste tot auzi (la Tv, radio; scrie în ziare, reviste, etc) că expunerea la soare în exces dăunează grav sănătaţii. Persoanele care au multe aluniţe, negi; cele care au pielea sensibilă, deschisă la culoare (ca laptele) şi se înroşesc repede, ar trebui să evite să stea la plajă. Mai ales între orele 11-16. Se avertizează mereu, dar unii se cred imbatabili sau nemuritori. Cu natura nu te joci, nu o provoca.

Nu zic să nu te expui la soare, dar fă-o cu cap. Eu ador soarele dar am foarte mare grijă, fac tot ce scrie mai jos, mai ales că am pielea foarte albă. Folosesc cremă protectivă cu SPF ridicat chiar şi iarna.

1. Foloseşte creme cu protecţie solară adecvată pentru pielea ta. Începi cu o cremă SPF (FPS) 40+ şi gradat să treci la una mai puţin protectivă (SPF 20+) . Dar numai dacă te-ai bronzat destul. Dacă ai pielea foarte albă foloseşte SPF ridicat mai mult timp, apoi poţi trece la creme cu protecţie SPF 30+, 20+, 10+
Uite nişte link-uri cu magazine on line care comercializează creme cu protecţie solară (ingrediente naturale). Alege cea care ţi se potriveşte şi nu te zgârci că este în joc sănătatea ta.
Magazinele de mai jos au o gamă variată de astfel de produse, uleiuri naturale şi varie (evident, le găseşti şi în super-market-uri).

2. Bea foarte multe lichide, apă plată în special. Evită sucurile din comerţ.
3. Mănâncă fructe, legume de sezon. În special morcovii. Betacarotenul protejeaza pielea de radiatiile ultraviolete ale soarelui şi prepară pielea pentru o bronzatură perfectă 
4. Stai sub umbrelă, sau la umbră cât este posibil. Ia-ţi o pălărie, poartă ochelari cu lentile fumurii
5. Acoperă bine zonele cu aluniţe
6. Cum am zis mai sus, cel mai important este să eviţi orele (11-16) în care soarele emană razele UVB, toxice pentru piele.

Dacă nu ai ştiut, razele UVB penetrează apă la cel puţin 1 metru adâncime, deci, să te ascunzi în apă, nu are sens. La fel şi când sunt nori soarele reflectă şi arde foarte puternic. Foloseşte creme cu protecţie solară indiferent dacă eşti în apă sau este înnourat. 
Nu te crede invincibil, nu fi iresponsabil deoarece cancerul de piele este din ce în ce mai frecvent. Rata de mortalitate este foarte mare. Dacă observi vreun lucru suspect cu o aluniţă/neg du-te urgent la un dermatolog. Nu amâna niciodată! Timpul este esenţial.

Ps. Expunerea la soare în exces îmbătrâneşte pielea prematur. O fi frumos „bronzul”, dar nu este sănătos. De aceea Japonezii îşi acoperă pielea imediat ce iese soarele. Ştiu, pentru că am ceva prieteni.

Dacă ţi-a plăcut şi ţi-am dat o idee, un like la pagina Facebook sau orice altă iniţiativă este apreciată. Mulţumesc.

Post a Comment

2 Comments

Într-o lume plină de critici și negativitate, schimbăm perspectiva: să împărțim iubire. 🌟
PS 1 Dacă nu vrei să comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu răspund repede este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.

>