Wednesday, 5 December 2012

Frumuseţe versus atitudine


Frumuseţe şi iar frumuseţe... unele persoane sunt fixate cu aspectul exterior fără să se gândească la cel interior.
--- "Fără filozofie Cristina, ce naiba! Ai zis că vorbeşti despre frumuseţe şi aia o să faci! La treabă!"

Am împlinit, de curând, 37 de ani. 
--- „Gata fată.. de câte ori trebuie să dezvălui vârsta??!" Mda... cum trec anii. Şi totuşi majoritatea persoanelor nu îmi dau mai mult de 30. Unii chiar mai puţin... dar aia doar ca să-mi intre pe sub piele. Ei nu ştiu că la mine are efectul invers. Nu mă păcăleşte cineva aşa uşor. Chiar dacă sunt vanitoasă... nici chiar aşa!

Uite un fapt curios. 
Eram în Anglia; sudiam engleza într-o şcoală privată împreună cu multe alte persoane din toată lumea. Aveam 33 de ani. Când mă întrebau câţi ani am rămâneau cu gurile căscate când le zicem exact cât... Un băiat spaniol (dintr-o altă clasă) care avea doar vreo 24 de ani îmi făcea curte. Iniţial am crezut că glumeşte, dar când a devenit mai direct l-am întrebat dacă ştie câţi ani am şi dacă „nu cumva" sunt „prea bătrână pentru el” L-a pufnit râsul: 
---„Câţi ani ai? Vreo 25 cred.. un an diferenţă nu e cine ştie ce.” I-am aruncat o privire înfiorătoare crezând că vrea să mă ia în râs. Dar el era serios şi s-a simţit foarte rănit. Evident mi-am cerut scuze, dar am refuzat să fiu „prietena lui”.

Mi se întâmplă şi-n ziua de azi şi nu mă mai mir. Mă mir când mi se dă vârsta exactă... şi mi-e o ciudă de mor. Dar ce să-i faci? Timpul nu stă-n loc.
Pe stradă lumea întoarce capul după mine... E destul de jenant totuşi. Asta pentru că sunt foarte timidă (ştiu, nu s-ar zice...). 

Îmi vine în minte o istorie extrem de amuzantă la care am asistat acum 20 de ani. Se trata.. boh, nu vreau să dau nume şi nici indicaţii precise că s-ar putea să citească rândurile astea şi nu e frumos. Spuneam... o profesoară, care nu arăta deloc bine, avea obiceiul să îmbrace rochii foarte colorate şi mulate pe corp. Asta nu ar fi fost o problemă în sine dacă această profesoară nu era „grăsuţă”, cu forme puţin... provocatoare. Fixată era cu dieta.. fixată rău şi când se supăra zicea.: 
---„Aşa cum arăt, dar lumea, pe stradă, tot întoarce capul să se uite după mine.” Mă pufnea râsul pentru că reacţia oamenilor era de groază, nu de plăcere. O însoţeam des şi vedeam exact ce se întâmpla. Era extrem de arogantă şi încrezută când motive nu prea avea.

Aşa şi eu acum... „lumea se uită după mine...” de multe ori mă-ntreb: 
Dar oare se uită de plăcere sau de groază... nu cumva fac ca profesoara aia?”. Mi s-a confirmat de multe ori că nu.. pentru că mă apucă disperarea şi-ntreb persoanele apropiate. Dar poate mint! Din teama de a-mi feri sentimente... oh nu. Nu cred. Cine mă cunoaşte personal ştie despre ce vorbesc. :)

Secretul meu? Păi am mai multe şi nu sunt chiar secrete! :)
  1. Nu sunt măritată, nu am fost şi SPER să nici nu fiu vreodată. Asta include şi faptul că NU am copii. Deja... nu mai trebuie să zic nimic.. nu? Dar mai sunt şi alte lucruri în afară de acestea.
  2. Cel mai important: ATITUDINE! Când merg pe stradă surâd fără să mă uit la cineva în mod particular. Pur şi simplu îmi stampez un surâs larg pe faţă şi merg înainte orice s-ar întâmpla. Nu trebuie să fii extraordinar de frumoasă să atragi privirile. Şi, ma ales, nu trebuie să îmbraci haine transparente/scurte/mulate până la extrem. Vorbesc din experienţă, crede-mă. Nu contează că ţi-e bine sau ţi-e rău tu SURÂDE şi lumea va întoarce capul după tine NEGREŞIT. Femei, bărbaţi, copii: tuturor ne plac feţele zâmbitoare! Dacă unul zâmbeşte nu înseamnă că nu are probleme... e o alegere.
  3. În momentul în care nu-ţi pasă dacă placi sau nu, în acel moment ai devenit irezistibilă! Am citit de foarte curând fraza asta şi este exact ceea ce eu experimentez pe pielea mea! Cum nu vreau să mă mărit şi nici nu vreau un prieten, nu mă îmbrac frumos/elegant pentru NIMENI în afară de mine! Multe persoane susţin asta, dar puţine chiar gândesc aşa. Mie chiar nu-mi pasă dacă plac sau nu... îmi pasă să-mi placă MIE. Bineînţeles mă îmbrac ÎNTOTDEAUNA în conformitate cu ce merg să fac/unde/cu cine etc. etc. Respectul este prioritatea mea numărul unul. Nu merg la biserică (de ex.) cu fuste mini mulate/transparente etc etc etc. Pentru asta sunt discotecile/barurile/cluburile.

    Ciao şi nu uita să ZÂMBEŞTI...

„Smile, whithout a reason why... 
Laugh as if you were a child... 
Smile... no matter what they tell you.... 
Don't listen to a word they say.. 
'cause LIVE is beautiful this way!... „

Reacţii:

2 comments:

Articolele sunt gânduri/reflecţii personale, NU lecţii de istorie/viaţă. Tratează-le ca atare. Expresiile ofensive, arogante, triviale NU vor mai apărea pe paginile mele. Te respect = MĂ respecţi!
PS 1 Ca să nu comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu public/răspund (câteva zile) este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.