Bărbaţii sunt de pe Marte....

Ai auzit de cartea: „Men Are from Mars, women Are from Venus" scrisă de Dr John Gray?!
În română se traduce „Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus". Scrisă în 1982; am citit-o în 2009 (italiană) de câteva ori.
Cartea explică diferenţele dintre femei şi bărbaţi.

Cum zice şi titlul, aceste două specii de umani provin de pe planete diferite. Înainte să mă apuc de citit am zis că titlul este exagerat. După câteva foi, am realizat că este STRICT la obiect!

De ex.: bărbatul o întreabă pe soţie dacă poate să meargă într-un night club. Ea răspunde da, el pleacă. Când se întoarce femeia-i bosumflată şi plânge. Bărbatul nu înţelege ce se întâmplă, doar ea i-a dat voie. „De ce e supărată?"
E supărată pentru că, în mod normal, marea majoritate a femeilor nu e bucuroasă să afle că soţul umblă în cluburi. I-a spus „da" ca să evite un posibil scandal însă a sperat ca el să nu plece. Pentru bărbat un „da" înseamnă DA şi atât.
Care se comportă corect? Hmmm. Dacă citeşti cartea vei descoperi că niciunul. Ea ar fi trebuit să zică „Nu" CLAR, iar el nu ar fi trebuit să întrebe măcar. E la mintea cocoşului că o femeie nu vrea bărbatul în cluburi, singur (?! oare).

Un alt ex.: femeia nu uită niciodată o ceartă, bărbatul acum s-a certat, acum a uitat. În pat se comportă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, femeia Nu poate să facă asta.

De multe ori am impresia că vorbesc o altă limbă când am un dialog cu un bărbat şi, sincer,... nu-mi place sentimentul.

Fiecare om este unic şi indivizibil, însă femeile au un mod de a gândi, percepe, reacţiona, complet diferit de cel al bărbaţilor.
În final m-am întrebat cum este posibil să existe, totuşi, cupluri care se înţeleg. Bănuiesc că este vorba de compromisuri infinite. Unul este constrâns să lase mereu de la el. Câtă frustrare!!!
Nu vreau să destăinui prea mult, însă este o carte ce trebuie avută în casă. Citită de cel puțin 2 ori, în special de cei care sunt căsătoriţi, dar nu numai.
Garantez că vei găsi răspunsuri la multe întrebări legate de sexul opus.
Eu am înţeles, printre altele, că  viaţă de cuplu este un şir INFINIT de compromisuri şi sacrificii.
Nu este timp pierdut şi nu-i nici „Război şi pace". Uşor de citit.

Dacă ai probleme de dialog cu jumătatea... cartea asta este o soluţie. 
MĂ adresez fie bărbaților, cât și femeilor. 
Nu este numai datoria femeii să vă înțeleagă, dar și a voastră. Știți și voi să citiți, NU?!

Mai sunt câteva cărți ce recomand:  Bărbaţii sunt nişte porci, Ce ştiu bărbaţii despre femei. (oare ştiu ceva?! dar şi viceversa e valabilă. :p)

Ce-i drept e drept: bărbaţii nu ne înţeleg cum noi nu-i înţelegem pe ei.  Iată un alt motiv pentru care sunt celibatară CONVINSĂ. :D

Cum zice şi cartea: bărbaţii sunt extratereştri. Aveam dreptate!!!

Post a Comment

2 Comments

  1. Cartea asta Tot ce stiu barbatii despre femei - Knott Mutch nu e decat o carte tip agenda. Am vazut-o in Kaufland si m-am amuzat teribil. Am rasfoit-o de curiozitate si in afara de coperta si prima pagina nu era scris nimic.....ca sa vezi cat stiu barbatii despre femei.....adevarul gol-golut :))

    ReplyDelete
  2. :-) Hai, mă, lasă-mă!!! Nu ştiam! Fir-ar.... Oricum acele 2 titluri le-am adăugat la mişto, sper să nu se fi supărat vreun bărbat. :-t

    ReplyDelete

Într-o lume plină de critici și negativitate, schimbăm perspectiva: să împărțim iubire. 🌟
PS 1 Dacă nu vrei să comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu răspund repede este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.

>