Sunday, 13 January 2013

Epoca de aur- cap. I

EPOCA de AUR. De ce s-o fi numind aşa nu ştiu. Nu prea are sens, că nu a fost de aur decât pentru conducătorii țării. Ei aveau până și tacâmurile, mânerele la uși, făcute din aur. Cred că este ironic/sarcastic, deşi sunt mulţi care sunt convinşi că denumirea este fondată.


Acest articol va avea mai multe capitole pentru că sunt foarte multe de spus. Ideea îi aparţine frumoasei mele prietene, Diana. Mulţumesc.

Perioada comunismului totalitar în România a durat din 6 martie1948 până pe 22 decembrie 1989. Nu voi ţine o lecţie de istorie ci voi relata întâmplări/obiceiuri din aceea vreme.

Pentru mine comunismul a început pe 14 noiembrie 1975. Atunci m-am născut! 

Locuiesc în Moldova, foarte departe de capitală, de aceea, la noi, comunismul nu s-a simţit aşa de tare. Este un paradox căci trăim aproape de Rusia, cea mai mare influenţă comunistă din toate timpurile. 
Noi nu am văzut biserici dărâmate şi aveam permisiunea de a merge la slujbă (biserică) când voiam. Totuşi mama îmi spune că au fost ucişi mulţi preoţi în acea vreme. Voi scrie un articol separat.

Încep cu televizorul. Alb negru. Un singur canal. Programul începea la 18,45 (18,50 ?!) cu un desen animat intitulat „Mihaela, Miaunel şi Bălănel, (erau şi altele dar nu mi le amintesc)”. Erau fără cuvinte şi durau în jur de câteva minute (5 - 10). Îmi amintesc perfect pentru că la 6.45 ajungea tata acasă de la muncă. Programele se încheiau mai înainte de 23, poate pe la 22 – 22,30. Deseori stăteam până apărea imaginea cu dungi orizontale şi cu un sunet continuu urâcios de tip biiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiip!
În fiecare seară era un program diferit. (se poate să încurc zilele, vă rog să mă iertaţi=eram doar un copil). Marţea era un film românesc.
Miercurea, era „Telecinemateca” cu filme Internazionale. Filmele fiind cenzurate (Nu săruturi, şezuturi goale etc)
Sâmbăta parcă era „Teleenciclopedia” iar noi eram absolut fascinaţi. Îmi amintesc un nume: Jean Jacques Cousteau=oceanograf. Eram înnebuniţi după filmele alea documentare.
Apoi era, duminica cred , „Cântarea României”. Coruri care ridicau în slăvi comunismul (evident) pe Ceauşescu şi pe Elena.
Duminica era un film ceva în timpul zilei. Nu-mi amintesc decât că pe 15 august 1980 (parcă) ne-a ars o cameră şi fraţii mei se uitau la "Pistruiatu' ". Mama, tata şi cei mai mici puradei (adică eu şi fratele meu) erau în oraş în vizită la sora mea, Maria.  

La ştiri se vorbea exclusiv de ceea ce făcea Ceauşescu şi consoarta lui în timpul zilei.
  1. Mergeau pe câmp unde ştiuleţii erau de mărimi impresionante. Deseori vedeam 2-3 ştiuleţi pe aceiaşi plantă. Lucru destul de neobişnuit şi nu chiar natural dacă stai şi te gândeşti. PARANTEZĂ: Se vociferează că erau persoane care legau efectiv ştiuleţii în plus de plantă. Ştiau exact pe unde o să treacă preşedintele şi pregăteau totul cu maximă atenţie.
  2. Mergeau în fabrici unde producţiile erau impresionante. Erau tare multe pe aceea vreme. Dădea mâna cu oamenii (aleşi dinainte). PARANTEZĂ: Se zice că Ceauşescu era fixat cu microbii: purta cu el o sticlă de spirt cu care îşi frecţiona mâinile ori de câte ori era atins de cineva sau ceva. Deseori era filmat cu o cască de protecţie în cap. Bănuiesc galbenă dar cum Tv-ul era alb negru noi credeam că-i gri. Îl vedeam cum ia nişte ciment şi punea la fundaţia unei noi construcţii. Eram foarte emoţionaţi şi chiar credeam că lucrează cot la cot cu oamenii. (eram copii, ce vrei? Nu cunoşteam altă realitate) Erau invitaţi la inaugurarea clădirilor. Îi urmăream tăind panglici la deschiderea unui spital sau sală de sport sau cine mai ştie ce.
  3. Deseori aveau întruniri/meeting-uri sau mergeau la concerte date în cinstea lor (a cuplului care conducea România Socialistă). La meeting-uri asistau aşa de mulţi oameni că nu-ţi venea să crezi. Toţi păreau încântaţi şi băteau din palme cu o forţă incredibilă. Se cutremurau împrejurimile. Îmi amintesc perfect cum aplaudau câteva minute în şir după fiecare frază pe care o rostea dragul nostru ex preşedinte. El ridica mâinile în semnul foarte cunoscut de pumn în aer făcut din amândouă mâinile încrucişate întinse spre cer. Imposibil de uitat aşa ceva. Habar nu aveam atunci că acei oameni erau luaţi cu forţa de la locurile de muncă pentru a fi aduşi la locul unde Ceauşescu vorbea poporului. Beh... cu forţa este greu de crezut, în fond scăpau de muncă!
  4. La aceste treceri prin mijlocul poporului Ceauşescu lua în braţe câte un copil micuţ, strângea mâini cu mult entuziasm, zâmbea şi părea un om Okay, foarte popular. Lumea cu steaguri în mâini aplauda şi striga sloganuri de tipul: „Trăiască Ceuşescu/Trăiască România/Trăiască tricolorul!” etc. etc.
  5. Când mergea undeva, era întâmpinat cu pâine şi sare. O fată frumoasă (tânără) îmbrăcată în costum popular, tipic zonei unde erau în vizită, ducea colacul împletit pe o tavă tapetată cu un artizanat. Un băiat, tot la fel îmbrăcat, ducea sarea. Sau doar o singură persoană ducea şi sarea şi colacul. El rupea o bucăţică înmuia în sare şi mânca. Hmm. Ce nevoie era oare să înmoi în sare? Habar nu am. Era un obicei cred. Apoi veneau o grămadă de copiii să le aducă buchete de flori. Erau oferite la amândoi. Ei luau zâmbind buchetele şi sărutau copiii, care tremurau de emoţie, pe ambii obraji.
Cam asta vedeam noi la Televizor şi nici nu ne doream lucruri diferite pentru că HABAR nu aveam că exista şi altceva pe lumea asta. Trăiam într-o totală ignoranţă impusă conștient de guvernul ţării.

Multe lucruri mergeau în vremea „epocii de aur” dar...  Români oare cât mai putea continua acest regim?! Era destinat prăbuşirii. Eram sclavi. 
Pe hârtie comunismul era o idee fenomenală: EGALITATE între toţi oamenii. Niciunul nu trebuia să aibă mai mult ca altul. Dar eram săraci până la extrem.
Ciocolata/dulciurile în general, fructele exotice, jucăriile, carnea erau un LUX!!! 
Îmi amintesc că de egal nu era nimeni şi tot cel care nu avea era păgubit. Exact ca în ziua de azi.
Vă recomand cartea pe care o citesc în această perioadă: RISIPITORII de Marin Preda. Tratează exact despre perioada comuniştilor. Interesantă şi uşor de citit. 

To be continued. Sunt foarte multe de zis şi sunt doar amintirile mele.

Reacţii:

2 comments:

  1. interesant articolul!...si apar si eu mentionata in el :)).multumesc!

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Sigur, mi-ai dat tu idea. Mulţumesc. (f)

      Delete

Articolele sunt gânduri/reflecţii personale, NU lecţii de istorie/viaţă. Tratează-le ca atare. Expresiile ofensive, arogante, triviale NU vor mai apărea pe paginile mele. Te respect = MĂ respecţi!
PS 1 Ca să nu comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu public/răspund (câteva zile) este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.