Mărţişoare – amintiri din generală (epoca de aur)

Nu ştiu voi, dar eu îmi amintesc cu mare emoţie de luna martie, pe când mergeam la generala din satul meu.
Încă din februarie venea un fotograf să ne facă poze pe care apoi scria o poezie despre mamă.
Noi ceream bani de la părinţi (de obicei de la tata) şi o cumpăram oferind-o, prin logică, cadou de 8 Martie mamelor.
Iar mamele se prefăceau că erau foarte plăcut surprinse.

Sau, învăţătoarea ne dădea ca temă (la desen, sau lucru manual) să desenăm/confecționăm o felicitare, tot pentru mama.
Şi ce oribilităţi ieşeau de pe mâinile noastre! Brrrrrrrrrr. Mă strâng în spate.
Dar noi eram aşa de mândri şi extrem de emoţionaţi când, în timpul sărbătorii anuale din luna martie, o ofeream timizi propriilor mame. Mamele, săracele, se uitau cu atâta drag la noi şi afirmau cu seriozitate că era cel mai frumos cadou ce am fi putut să-i oferim.
Curios este că nici măcar o felicitare de acel gen nu a durat în casa noastră.
Poate pentru că după ce 8 copii îţi oferă în fiecare an acelaşi sinistru „cadou”, ai dori altceva.
Ce ştiu, o ojă, un ruj, o brăţară, eşarfă, etc... .
Dar de mici ne-au educat să zicem şi să credem că „gestul contează”.

Şi-mi mai amintesc ceva ce nu are nicio legătură cu mamele!
Îmi amintesc cum de 1 Martie, era tradiţia ca fetele să ofere băieţilor mărţişoare. Nu era obligatoriu să oferi la toţi, doar la acei care-ţi plăceau... Unii primeau 10, alţii, niciunul. Foarte trist.
Şi mie îmi plăceau mai mulţi.
Aveam un coleg de bancă la care eram aproape „obligată” să-i ofer un mărţişor, altul după care eram moartă (dracu ştie de ce. Nici nu eram singura... pfffffff. Un băiat atât de mărunţel... c-un cap mai mic ca mine), şi un altul pe care-l admiram (era deştept rău de tot), şi mai era unul care era tare frumuşel.
Cam în fiecare an ofeream ăstor 4 băieţaşi mărţişoare. Nu aveam curaj să le „bag” în piept, le lăsam în bancă şi altcineva spunea că m-a văzut pe mine dând târcoale băncii în cauze.
Pfff. Câte emoţii, mă înroşeam din cap până-n picioare când se uitau la mine. Mai ceva ca o roşie stricată. Şi-mi bătea inima cu atâta putere că-mi era frică o să-mi sară din piept.
Iar de 8 Martie primeam felicitări, şi, dacă tipul mă plăcea la fel, îmi oferea şi o ciocălăţică. Bine, asta dacă nu era sărac lipit. Dar nu era, sau dacă era nu o arăta. S-ar fi făcut de ruşine. 

Paranteză :D (Dar unde găseau ciocolată? Că nu era pe toate drumurile. Aveam fabrica de ciocolată la 13 km distanţă, dar făceau pentru export. Puţină ajungea pe piaţa românească, la ţară niciodată. Cred că o luau de la acei care lucrau în fabrică. Ştiţi la ce mă refer. Obicei din vremuri apuse. Atunci se lua de la stat... era oarecum moral, acum însă treburile stau foarte diferit, însă mentalitatea a rămas aceeași.)

Câte emoţii şi-n acea zi...
--- „Dacă nu-mi dă nimic? M-am făcut de tot râsul. De ce naiba i-am dat mărţişor, cine m-a pus?!”
Şi mă feream, stăteam mai mult afară (în pauză, evident) numai să pot spune apoi că "nu m-am întâlnit cu el, de aia nu mi-a dat ÎNAPOI". Că aşa era mentalitatea: îmi dai, TREBUIE să-ţi dau. Nu ca acum, când ne aşteptăm să primim, dar ne doare-n pix de viceversa!
Din fericire nu mi s-a-ntâmplat niciodată să nu primesc, dar frica tot mă copleşea inevitabil în fiecare an.
Până în clasa a VIII, când am mers „mai departe.
De acolo nu am amintiri legat de martie. Şi nu ştiu de ce.
Acum însă nu mai ştiu cum sunt obiceiurile. Dar era frumos pe atunci. Pe vremea comuniştilor adică. 

Post a Comment

2 Comments

  1. Alexandra Enasoae2 March 2014 at 12:18

    eu imi aduc aminte ca faceam cu un sapun... puneam niste bolduri si de aia de la flori si asta era cadoul mamei in luna martie

    ReplyDelete
    Replies
    1. Săpun? N-am idee despre ce vorbeşti, dar sună interesant. Da, cadou manual oferit din inimă. A păstrat mama vreunul?

      Delete

Într-o lume plină de critici și negativitate, schimbăm perspectiva: să împărțim iubire. 🌟
PS 1 Dacă nu vrei să comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu răspund repede este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.

>