Thursday, 31 December 2015

O noua sansa

De cateva luni bune, am simtit cum atmosfera din biroul meu s-a incarcat din ce in ce mai tare pana cand a devenit extrem de greu de respirat.
Colegii au inceput sa zambeasca din ce in ce mai putin, pana cand au uitat sa o faca cu totul.
M-am uitat pe strada: la fel, si-atunci mi-am zis ca s-ar putea sa fiu eu aceea care are o problema.
Vorbind cu diferite persoane am ajuns la concluzia ca nu sunt eu: este adevarat.
Oamenii au devenit/devin din ce in ce mai nefericiti, fara vise, planuri, sperante... .

In seara asta va fi trecerea dintre ani. 
Nu voi da o petrecere si nici nu voi merge nicaieri. Voi sta acasa in schimb si voi trece in revista ce am realizat si ce nu am realizat in anul ce in curand trece.
Imi voi face alte planuri si voi incerca din rasputeri sa le duc la indeplinire.

Anii se duc si ne complacem in durere si nerealizari.
O viata avem, e drept, dar daca nu luptam sa realizam ce ne propunem, suntem in deriva vietii. Ne vom izbi la stanga si la drepta, de multi pereti, vom cadea si intr-o zi... puf... am ajuns la sfarsit si nu am realizat nimic.
Si-atunci, cu tristete vom gandi:
--- De-as mai avea un an... o alta sansa. Ce nu as dace nu as face... ?!?
Si poate ne va fi data o alta sansa, insa o vom rata si pe aceea, pentru ca omul e slab si obosit.
Si iarasi vom ajunge la sfarsit si din nou ne vom ruga pentru o alta sansa... din nou si iarasi...
Unii le vor rata pe toate, insa unii vor profita de ocazie si vor lupta pentru o viata mai buna.
Asa cum toti ar trebui sa facem.

Te invit sa te uiti in jur si sa vezi realitatea cu ochi limpezi.
Dar mai ales, te invit sa te uiti inlauntrul tau si sa te intrebi:
--- De ce sunt nefericit? 
--- Ce nu am? 
--- Ce-mi trebuie si e vital? 
  • - Si-apoi gandeste-te la oamenii care traiesc intr-o tara bombardata zi si noapte
  • - Gandeste-te la cei carora li s-au luat pe sus casele din cauza apei, a vantului sau a focului. 
  • - La cei care au murit subit si aveau toata viata inainte. La familia ce le plange pe urma.
  • - La oamenii care s-au nascut cu boli coplesitoare sau le-au capatat pe parcurs. 
  • - La copiii fara parinti, abandonati si aruncati pe strazi mai rai ca gunoaiele. 
  • - La cei care au avut accidente sau boli si-au ramas fara maini, picioare, vedere, voce...
  • - La cei care sunt inchisi si torturati pe nedrept...
Si-apoi uita-te la tine si din NOU intreaba-te:
--- Chiar am motive sa fiu atat de nenorocit?!
Si daca ai, imi pare extrem de rau pentru tine si-ti doresc sa-ti rezolvi problemele cat mai curand. Iti doresc sa ai curaj sa infrunti viata zi de zi, secunda de secunda cat de bine poti.
Iti doresc ca crucea sa-ti devina mai usoara, sa rezisti si, daca poti, sa zambesti din cand in cand.

Daca insa ai ca motiv doar NU DESTUI BANI, iti doresc sa te trezesti la realitate. Sa devii constient de faptul ca viata-i doar una, iar maine poate sa nu existe.
--- Ai un acoperis deasupra capului? 
--- Ai ce manca si cu ce te imbraca? 
Stiu ca nu este de-ajuns, dar e mai mult decat au altii.
Nu spun asta ca sa te fac sa te simti vinovat, spun asta ca sa incepi sa traiesti. Pentru ca meriti!


Asa ca:
Traieste fiecare moment.
Danseaza ca si cum nimeni nu s-ar uita.
Canta ca si cum nimeni nu te-ar auzi.
Zambeste in fiecare zi.
Iubeste ca si cum nu ai fi fost niciodata ranit. 

La multi ani FERICITI, romane!


Te rog, daca ai apreciat, fii generos si lasa un semn (like, share, comment), sau hai sa devenim prieteni pe Facebook. 
Iti Multumesc, si te astept cu mult drag om cu suflet.

Monday, 28 December 2015

Tradarea

Astazi, intorcandu-ma acasa, dupa o plimbareala de cateva ore prin arsita de nesuportat de aici, (din Anglia adica) mi-am gasit partenerul, NEMERNICUL, cu altcineva in pat.
Nu m-a venit sa cred, am facut spume la gura!
--- Ce-nseamna asta, nelegiutule?
Teddy: ...
--- Raspunde, ti-a pierit glasul, nu?
Teddy: ...
--- Unde-ai gasit-o, ma?!?
Teddy: ...
--- Ce-are asta mai mult decat mine, ha?
Teddy: ...
--- Spune, ma, ceva, vorbeste, apara-te, zi ceva!!!
Teddy nimic.
Mi-a zis ca nu da interviuri si nu-i place ca viata lui privata sa fie on line. "Rufele se spala in familie, nu pe toti peretii publici."
Am discutat vreo ora si-am ajuns la concluzia ca nu-i vinovat. Nu.
Si eu m-as trada pentru o asemenea ... hmmm, ... hmmm, in fine, ce-o fi.
M-as tradasigur. Individa asta nu vorbeste, nu cere, nu minte, nu pretinde nimic. E mereu perfecta.

Dar tot ne-am luat la bataie. Bai, mi-a ars o palma de mi-au sarit mucii! M-am enervat grozav si la randul meu i-am tras un genunchi in...hmmm, bine, sub centura, de i s-au lungit genele instant.

Amandoi o voiam.
Teddy tragea de ea, eu trageam si mai tare. Niciunul nu se lasa ma prejos.
La un moment dat, Teddy a prins-o bine, a deschis fereastra si a zis ca o arunca, daca nu dau inapoi.

------------------------------------- Ai in minte scena aia cu Michael Jackson, nu?
--- Cum care?
Aia cu copilul, ma... pffff. Nimic nu stii!!!-------------------------------------------

Teddy: "Daca eu nu pot sa o am, nimeni nu o va avea."
Asa a urlat cat a putut.
M-am speriat cumplit, ca nu era chiar ceva asa usor de renuntat. Asa ca, dupa vreo 10 minute de nebunie totala, m-am calmat si-am propus sa o impartim.
A acceptat imediat.
Eu o gura, el o gura... si-apoi ne-am apucat de facut fotografii.
Pe ale mele refuz sa le public, arat dezgustator. Parul valvoi si muci peste tot, de la palma aia de mai sus.
Dar sunt sigur ca vei aprecia intelegerea si arta de care am dat dovada. Imortalizandu-mi partenerul in situatii greu de acceptat pentru orice femeie care se respecta, nu a fost usor.


Nu stiu cum naiba poate sa respire cu fata in cearsaf!
Ps1 Stai linistit, ne-am impacat pana la urma. Am adormit unul in bratele celuilalt. Adica el a adormit in bratele mele. Insa tot pe jos l-am gasit cand instinctele m-au trezit sa merg la baie.
Bai, asta nu stie sa doarma-n pat! In padure trebedus, padure!!!!


Cand s-a terminat, a devenit malinconic.
Ps2 Teddy nu a vrut sa-si arate fata. Nu-i place publicitatea si nu vrea sa fie recunoscut cand merge prin case de toleranta.
--- Daca unuia nu-i place faima, nu poti sa-l obligi, nu? 

Ps3 Acest articol este un pamflet, evident. Nu suna la politie sau la spitalul de nebuni, te asigur ca psihiatrul meu meu are totul sub control. Cel putin asa mi-a zis ultima data cand m-a legat in camasa mea speciala = camasa de forta.

Te rog, daca ai apreciat, fii generos si lasa un semn (like, share, comment), sau hai sa devenim prieteni pe Facebook.
Iti Multumesc, si te astept cu mult drag om cu suflet.

Sunday, 20 December 2015

Nu-ti place sa impachetezi?

Ori nu ai timp sau pur si simplu nu ai chef?
Ei bine, am solutia ideala. Mai ales daca ai multe cadouri de facut.
Ideea nu este a mea, e de cand lumea si pamantul, dar stii...
Este usor sa impachetezi o carte sau orice are o forma precisa geometrica, dar sa impachetezi un ursulet, o cana sau orice care nu are cutie, nu este chiar asa de simplu.


Tot ce ai nevoie este:
1. Cadoul in sine
2. 1 punga/pungi de plastic, transparente (daca ai cu stelute, braduti sau floricele, orice)
3. Ata/sfoara sau cum s-o fi numind, de lagat
4. 1 foarfec
5. Polistiren = zapada artificiala

Si acum uita-te la video. E mai simplu si rapid.
Daca ai intrebari, nu ezita. Raspunsul poate intarzia pentru ca este o perioada extrem de incarcata pentru mine si pentru toata lumea, imi imaginez.
Ps. Si nu se zice pe lungimea "sfoarei" dar "sforii". Is moldoveanca, bre. Dar nu-i o scuza. :P



A... uitam, daca te uiti cu atentie, se vede zapada artificiala pe pereti si obiectele din jur. Ca sa obtii acest efect trebuie sa ai pe tine ceva de lana: o bluza, flanela etc. Electricitate statica. Dar iti spun, se aseaza peste tot! Peste tot pe tine vreau sa zic. :P
Insa se curata usor. Te dezbraci la pielea goala, iesi afara si scuturi hainele. Dar vezi sa nu te prinda politia ca te aresteaza  pentru acte obscene in public. Si faci Craciunul la zdup. Sa vezi tu ce Mosi Craciuni pe acolo...  Bafta

Mai bine foloseste aspiratorul.




**
Daca ai apreciat, te rog da un like, share, lasa un comment (engleza-i la putere - romgleza. :P) sau alatura-te la fomidabila pagina de Facebook. O gasesti tu pe undeva pe aici. Se plimba aiurea. Nu stiu ce-i cu ea.
Dar mai ales nu uita sa ma urmaresti sau sa-mi citesti cartile pe Amazon.

Multumesc, om cu suflet! Pe data viitoare.

Sunday, 1 November 2015

Lipsa de respect

Sunt multe comportamente omenesti cu care nu sunt de acord... .
De-a lungul vietii am observat si studiat indeaproape oameni si animale. Am ajuns la concluzii incredibile. (Dar nu am ajuns la finalulul studiului. Nu cred ca un studiu asa poate avea un final.)
Umani ce se comporta ca animale si viceversa: animale care au mai multa umanitate decat multi dintre noi. 
-------- As da orice sa sterg din memorie legatura cu unele fapturi pe care, fara sa vreau, le-am cunscut. Fapturi de o aroganta/superbie infinita. De-a dreptul inspaimantatoare. --------

Cum am mai spus, cand ne nastem suntem curati ca lacrima. Nu fizic, dar moral/psihologic. Avem inclinatii, dar nu ne nastem rai sau lipsiti de respect. Acestea sunt alegeri pe care le facem cu buna stiinta, sau nu (depinde de multi factori).
Inca de mici copii, unii parinti incearca sa-si educe plozii cum cred ei mai bine.
Sunt care dau exemple de urmat copiilor. Din nefericire, nu intotdeauna exemplele sunt bune.

Exemplu. Sa dispretuiesti un om pentru inclinatiile sexuale nu este ceva ce trebuie sa inveti sa faca si copilul tau. Si aici, repet (DIN NOU- scuzati pleonasmul, dar e necesar): vorbim de relatii intre oameni adulti si constienti, Nu copii, nu animale, nu lucruri, nu corpuri fara viata. (Ma rusinez ca trebuie sa explic asta de fiecare data, de frica unui cine stie ce neghiob care se crede mai bun si mai inteligent, incat sa ma acuze ca apar pedofili, necrofili, zoofili, etc... .)


Astazi vreau sa vorbesc despre respect.
Ce este respectul si cui il datoram.
RESPÉCT s. n. Atitudine sau sentiment de stimă, de considerație sau de prețuire deosebită față de cineva sau de ceva; deferență, venerație. .. Zic dictionarele.
--- Cui il datoram
Hmm, dupa cum lasa de inteles dictionarele, nu tuturor.
Insa eu nu sunt de acord si am definitia mea.
Respectul il datoram tuturor oamenilor, indiferent de nationalitate, inclinatie sexuala, scara sociala, religie, bogatie, cultura, educatie. etc.
Ar trebui sa respectam animalele superioare si inferioare, lucrurile, gandurile/opiniile, munca altuia, etc.
Sa fii respectuos este o caracteristica a umanilor. 
Ne suparam pe animale cand nu-si fac nevoile unde i-am educat, cand ne fura mancarea de pe masa sau din mana, cand fac galagie, mizerie, etc.etc si pretindem sa se comporte bine.
--- Dar... de cate ori nu incercam sa educam sau sa indreptam comportamentul unei fiinte care ar trebui sa fie superioara pentru ca are creier, capacitatea de a intelege, vorbi si a se adapta, fara a avea nici cel mai mic succes?!?

Cineva mi-a zis odata ca sunt prepotenta. Ca vreau ca lumea sa faca lucrurile in felul meu.
Am stat si m-am gandit: "o fi adevarat?"
Absolut nu!
Exista lucruri care ar trebui facute intr-un anumit mod, nu pentru ca asa vreau eu, dar pentru ca asa este corect. Si corectitudinea nu este subiectiva precum frumusetea.
Extrem de greu de explicat in cateva randuri, insa stiu ca multi inteleg ce vreau sa spun.
Sunt un om obiectiv, nu vreau ca lucrurile sa fie facute intr-un anumit mod pentru binele meu, dar pentru binele multora.
Respect pe toata lumea, pretind acelasi lucru in schimb. Este minimul pe care il putem face.
--- Nu ar trebui sa ma astept la respect de la umani? De ce nu
Pentru ca suntem egoisti, egocentrici si am ucide propria mama pentru 2 parale?
Da, si asta este drept.
Nu mai suntem ghidati de sentimente umane.
Asteptam, cerem, pretindem, LUAM... mai mult si mai mult, dar nu dam nimic inapoi cu scuza: "Nu am obligat...".
Halal "oameni".
--- Daca nu suntem capabili sa ne respectam unii pe altii, cum putem pretinde de la animale sa respecte ceea ce ne chinuim sa-i invatam? 
Nu au creier ca noi. Nu au grai sa ne spuna cat de mult gresim si cat suntem de dezgustatori.
Se multumesc cu ramasite de la mesele noastre si cu cate o mangaiere cand suntem plictisiti.
In multe aspecte, animalele sunt mai evoluate decat noi. Infinit mai mult si le datoram respect.

Imaginea de pe Tshirt Factory. Magazin on line unde poți găsi mii de idei de cadouri (amuzante, dar nu numai) pentru ORICINE/orice ocazie/buzunar/gust.

Te rog, daca ai apreciat, fii generos si lasa un semn (like, share, comment), sau hai sa devenim prieteni pe Facebook.
Iti Multumesc, si te astept cu mult drag om cu suflet.

Sunday, 13 September 2015

Tocurile transforma orice femeie in zeita

Este ora 02:05 (dimineata) - ora Angliei - si sunt pe jumatate adormita!
Bine, mai mult decat pe jumatate, trei sferturi... si un pic. Da, dar nu ma las pana nu scriu despre aceasta minunata initiativa facuta special pentru mine.
Da, sunt convinsa de asta.
Numai ce am descoperit-o, din intamplare, si mi-a saltat inima din loc.
Am s-o fac si pe blogul meu englezesc, am facut-o de fapt (click).
Ca sa le arat englezilor ca si romanii au talent.  Absolut. La inventat zile, dar nu numai.
Pfiu... e musai sa scriu.
De ce?
--- Pai m-am nascut pe tocuri, bre, de ce crezi?!
Cel putin de asta sunt convinsi colegii.
--- Nu stiu cum reusesti, eu numai cat ma uit si mi se indoaie genunchii. 13 cm fara platforma? Mi se face rau de inaltime!
E chestiune de practica, ce crezi ca m-am nascut invatata? Nu, am perseverat
--- Dar nu te dor picioarele?
Rad in sinea mea... "Cum sa nu ma doara, frate? Ce-s de lemn?! " In schimb ies cu fraza:
"Mai, daca m-ar durea, as mai purta tocuri 7 zile pe saptamana? Doar nu-s masochista."
Si se uita la mine care cu admiratie, care cu uimire, care cu: "esti extraterestra, bre"!
---  Nu-s. Jur. Poate putin. :D
--- Ai purtat tocuri intotdeauna? 
Da, m-am nascut cu (in, pe) tocuri. (Biata mama. :D) Si la prasit mergeam pe tocuri. Glumesc eu.
--- Dar vii pe jos la servici in fiecare dimineata. 6 + 6 km. Eu zic ca-i imposibil
Nu e imposibil, e improbabil. Si nu, nu vin pe tocuri, am si adidasi in garderoba. Dar tu nu ma poti vedea ca ajung la 6:30 aici, cand voi, cei "normali" inca dormiti. Insa eu trebuie sa fac dus si sa ma schimb. Atunci imi pun tocurile. Le scot din rucsac si hai in birou. Ma gasesti deja pe tocuri

Tocuri cu fusta lunga, scurta, rochie de ocazie, rochie de zi, cu pantaloni, tinuta de birou sau de discoteca, dar si cu blugi. Orice ocazie e buna pentru a fi la inaltime.

Am colegi care-si pun in fiecare dimineata intrebarea: "Oare ce pantofi va purta Cristina azi? Abia astept sa vad."
E magulitor, un sentiment ce un barbat cu greu ar intelege. Asta daca nu e in competitie cu mine... .
Ce, vrei sa spui ca esti? Nuuuuuuuuu!

Dragele mele prietene, sau/si prieteni, ati observat vreodata cum este privita, tratata o femeie pe tocuri in comparatie cu una care nu e? Indiferent de frumusete si varsta.
Eu da. Pe propria-mi piele. 
Cand sunt pe tocuri mi se deschid usi, mi se da prioritate, toti imi zambesc privindu-ma in ochi. Pe cealalta parte, opusul, evident.

Se spune ca haina nu face pe om... dar cum am scris in unul dintre articolele mele din trecut: "Cine a spus asta, avea pe el un Armani."
"Tocurile nu fac femeia, dar o ridica la rang de zeita." 
Poate nu e drept si poate-i superficial, dar eu nu ma plang. :D

Nu toate avem o munca de birou, nici eu nu am avut de la bun inceput, insa am invatat sa merg pe tocuri din iubire pentru frumos. Cand aveam vreo 18 ani. Acum sunt experta. Si foarte modesta. :D

Ador sa merg pe jos si o fac de cand ma stiu. Chiar si cand aveam masina. Dar daca aveam o programare undeva, o intalnire amicala, o cina la un restaurant sau o cofetarie, imi puneam tocurile in poseta si adidasii in picioare. Ma opream la baie si imi schimbam papucii. Efectul era uimitor.
Un om ce 2 minute mai devreme nici nu m-a vazut, acum ma priveste hipnotizat.
Tocurile au o putere naucitoare. Confera o aura speciala, o eleganta greu de egalat. Senzatii tari.
Deloc de ignorat.

--- Sunt incomode?! 
Nu am sa jur pe biblie ca nu sunt. DEPINDE. Am pantofi comozi, foarte comozi si am pantofi cu care nu pot merge mai mult de 50 de metri. Si nu este intotdeauna chestiune de pret sau marca.

Personal prefer pantofii stiletto. Si am vreo ... cateva perechi. Insa pantofii nu sunt niciodata de ajuns.
--- Am dreptate?
Intr-o zi am sa-mi cumpar un dulap special pentru incaltaminte, ca acelea din filme. Imens.



Si cand ma gandesc ca vreme de mai mult de 10 ani, nu mi-am cumparat nici macar o pereche... 
Acum pot si vreau, dar mai mult: MERIT. 

Te rog, daca ai apreciat, fii generos si lasa un semn (like, share, comment), sau hai sa devenim prieteni pe Facebook.
Iti Multumesc, si te astept cu mult drag om cu suflet.

Saturday, 12 September 2015

PageRank 3

Fratilor romani, nu ca sa ma dau mare am scris acest post, dar ca sa demonstrez celor care sustin sus si tare, ca, pentru a ramane sus in rank, trebuie sa publici in fiecare zi.
Am renuntat la a scrie pe blogul asta de mai mult de un an.
Pentru precizie, pe 3 iunie 2014 am scris ultimul post dintre cele 399, inainte sa plec din tara (din nou).

---------- Am mai scris 3 articole la numar dupa asta, dar numai de dor. Si ce dor imi e... .----------

Primul fiind scris pe 5 decembrie 2012. Din acea data, am muncit la acest blog si la cel de retete, in jur de 20 de ore pe zi, timp de vreo 5 luni... cand a inceput munca campului si m-am dus sa-i ajut pe ai miei. :D Inainte de a pleca de acasa, lucram zile intregi sa prepar articole pentru toate zilele saptamanii in care eram la tara si nu aveam timp decat 5 minute sa public cate ceva.
 
Am lucrat la HTML, la SEO, la publicitate, adica la orice este nevoie sa transformi un blog de care nu a auzit nimeni, nici macas tu, cel care scrii pe el, in unul dintre cele mai cautate din Ro.
Insa cel mai mult m-am dedicat scrisului, evident.
Cum am mai zis, habar nu am avut ce este un blog inainte de asta. Fratele meu, Sebastian, m-a-npins de la spate, trebuia sa-mi gasesc un scop.
Cate lacrimi de frustrare nu am varsat cand, lucrand in HTML, culoarea sfondului devenea cafenie, cand eu voiam doar titlurile mai groase.
Mi se parea imposibil.
Am schimbat zeci de sablonuri. Toate gratuite si pentru asta multumesc tututor celor ce lucreaza zi si noapte pentru a pune la dispozitie aceste resurse, in speranta ca intr-o zi vor face bani. Bietii oameni... Unii reusesc, altii, dupa mii de esecuri se dau batuti.
--- Cum sa-i acuzi cand competitia este pe viata si pe moarte?
Cate nopti nu am dormit cand cate un tovaras blogger venea si lasa comentarii fara niciun sens, naiba stie exact pentru ce motiv.
Inca imi amintesc durerea infinita ce am simtit cand o fiinta cu suflet de piatra, un las si marsav de prima categorie, m-a insultat in public (adica pe YouTube) la priml meu Vlog. Si asta dupa ce dedicasem luni intregi din viata mea la realizare lui. Mai ales ca stiam ca este bun, infinit mai bun decat atatea altele... Tocmai de aia si INVIDIA... pentru ca nu altceva ar fi putut sa impinga pe cineva la un asemenea act de talharie... Ca nu-i pot spune altfel.
In ciuda acestuia, si a altora, sper nu multi... PageRank-ul meu e inca 3. Rank-ul ce mi-a fost dat dupa numai o luna de blogging. Absolut incredibil. Recunoaste si tu.


Uitam sa mentionez ca este 3 cand adresa blog-ului este eumerit.blogspot.com. Am avut acest rank si pe ro, dar, bijuterind prin codurile din internul blog-ului, am facut cine stie ce schimbare si puf, a disparut. :( Ce-am mai urlat de nervi cand mi-am dat seama... Numai ca era prea tarziu.

Nu stiu cat o sa se mentina asa, dar chiar daca nu mi-am castigat existenta cu acest blog, ceva tot am realizat.
Si, pentru un total ignorant in materie, este o realizare de proportii, demna de luat in considerare.
Si totusi Adsense nu ma accepta... De ce, ma, DE CE?????!!!!

Nu sunt in masura sa dau sfaturi in blogging, ca habar nu am cum am reusit sa fac asta. Lucrez la un blog in engleza acum (iliveisuffer.blogspot.co.uk) si cat as vrea sa-mi dau seama ce am facut ca sa am rank-ul asta... .

Cumva, candva o sa mai auzi de mine. 
Iar acum sunt imuna la rautatea gratuita a unora. Am invatat multe si inca cate mai am...
Important e ca eu am ramas buna, in ciuda tuturor nedreptatitilor subite in numele "faimei".

Desi nu mai particip la competitii si nici nu mai scriu sa sustin cauze drepte in limba pe care mult o iubesc, ma gandesc des la perioada in care cate un cititor imi scria sa-mi spuna cat de mult apreciaza modul meu de a scrie.

Dar, hey, nu mai scriu in romana, dar in engleza lupt la fel de mult pentru frumos, bun, pentru dreptul de a iubi pe cine inima noastra vrea, lupt impotriva discrimanarilor si injustitiilor aduse de om catre om...
Tu, care citesti in engleza, vino si ma sustine (click).
Lupt pentru patria mea, aici, in tara-n care sunt convinsi ca toti romanii sunt lenesi si criminali din nastere. Este o lupta corp la corp si... unde-s doi puterea creste....
Contez pe tine.


Pentru cei care nu stiu inca, numele meu adevarat este Cristina Gherghel. Green este numele de blogger pe care mi l-am asumat la inceputul "carierei"... . :p

Te rog, daca ai apreciat, fii generos si lasa un semn (like, share, comment), sau hai sa devenim prieteni pe Facebook.
Iti Multumesc, si te astept cu mult drag om cu suflet.

Monday, 7 September 2015

In sfarsit!

Mi-e dor sa scriu in romana, mi-e dor de cititorii mei... si sunt asa de ocupata cu noile proiecte.
In seara asta am incercat sa raspund din nou la comentarii si AM REUSIT. Dupa un an de zile, in sfarsit, am reusit.
Nu stiu ce problema a fost, de unde si nu stiu cine si cum a rezolvat-o.
Am cautat posibile explicatii pe parcursul multor luni si nu am gasit, si dintr-o data, IATA ca am putut!
Imi cer infinite scuze tuturor celor ce mi-au lasat comentarii.
Extrem de urat din partea mea. Dar am intrat des sa vad ce si cum si ma durea inima ca nu puteam raspunde.
O voi face in cel mai scurt timp. Am raspuns deja la cateva.

Multumesc din nou si chiar daca nu mai scriu cum ar trebui, blog-ul ramane in top. Vezi articol aici: PageRank 3.
Absolut uimitor!

Daca este vreunul dintre voi care vrea sa ma citeasca in engleza, il astept cu drag. While I breathe, I hope (latina Dum Spiro Spero). Si pagina de Facebook, evident. Poate iti place si vrei sa stai la curent.

Vei mai auzi de mine, SIGUR.

Multumesc pentru tot sprijinul si intelegerea fiecaruia dintre voi.
Multumesc pentru mesajele in casuta personala, cele de pe Facebook si cele verbale. Au insemnat enorm pentru mine.
Scrisul este o pasiune devoratoare. Imi mananca tot timpul liber, dar sunt fericita cand scriu. Mai rau cand nu castig un leu. :D Si avem nevoie de bani pentru a trai.
Trist. Dar... viata merge inainte.

**
Daca ai apreciat, te rog da un like, share, lasa un comment (engleza-i la putere - romgleza. :P) sau alatura-te la fomidabila pagina de Facebook. O gasesti tu pe undeva pe aici. Se plimba aiurea. Nu stiu ce-i cu ea.
Dar mai ales nu uita sa ma urmaresti sau sa-mi citesti cartile pe Amazon.

Multumesc, om cu suflet! Pe data viitoare.

PS - Cand cauti ceva pe blogul meu in bara de cautare trebuie sa scrii o combinatie de cuvinte cu si fara diacritice. Ex. Cum sa uiti pe cineva Cum să uiți pe cineva, Imi  Îmi, Curatat Curățat, etc.
Asta pentru ca, din nefericire, sablonul meu are o setare aiurea si nu stiu cum sa o schimb. 




Sunday, 7 June 2015

Fa-te frumoasa cu J.A.M.!

pentru ca MERITI!


Desi n-am mai scris demult in romana, dorinta de a va prezinta trei fete talentate a fost prea puternica ca sa-i rezist.
Cand ne nastem, fiecare dintre noi are anumite inclinatii: unuia ii place muzica, are voce si canta; altuia ii place sa scrie, altuia ii place sa deseneze si tot asa.
Dar sa trec direct la obiect!
--- Ai un sedinta fotografica, vrei sa-ti faci un album care sa-ti ramana pe vecie, sa ai ce arata copiilor/nepotilor?
--- Esti invitat la o nunta, botez, cununie?
--- Ai o petrecere la scoala/universitate?
--- Zi de nastere, aniversare?
--- Discoteca sau moment special?

--- Vrei sa dai gata/sa cuceresti vreun print ceva?
--- Ori pur si simplu vrei sa-ti daruiesti tie un cadou, ca doar meriti!
Te regasesti intr-una dintre situatiile de mai sus? Sau poate ai o zi/perioada grea si increderea in tine scazuta...
Esti din Gheraesti/Neamt (14 Km de Roman) sau imprejurimi si nu stii la cine sa "te faci frumoasa"?
Ia uite ca stiu eu si-ti spun si tie, ca nu sunt egoista. 
Contacteaza JAM&co, sau intra pe paginile de Facebook ale protagonistelor de mai jos (trimite un mesaj) unde vei gasi mai multe detalii.
--- De unde si de ce JAM?
Nu vine de la gem, (engleza) :p, dar este un acronim. J=July, A=Andra, M=Marina.

Aceste trei minunate fapturi, Andra, July si Marina, au niste talente care m-au dat gata. Mai ales cand am aflat ca niciuna dintre ele nu a urmat un curs profesional. INCA. 
WOW! Fara cursuri/scoli si se pricep la astfel de lucruri???
Fiecare dintre ele spera sa aiba intr-o zi salonul de infrumusetare personal iar eu le doresc din inima sa reuseasca pentru ca au talent DE VANZARE!
Wow.
Andra se ocupa cu manichiura ca e tare la moda acum. Si ce mult mi-ar placea sa am unghii lungi si rosii...


July are un amor profund pentru machiaj.


Marina in schimb, iubeste sa lucreze cu podoabele capilare si sa machieze.


Impreuna, au dat nastere acestei mici asociatii numita JAM.

Pe July o cunosc personal. Si nu pot sa nu ma laud ca e uan dintre cele  o suta de nepoate ce am.
GLUMESC. Nu am o suta, ci vreo 15, parca. Nu sunt sigura.
Stiam ca-i place sa machieze, dar nu stiam ca are un adevarat talent!
Adevarate opere de arta ies de pe mana acestor dulci creaturi.

Iata ce mi-au zis despre pagina lor de Facebook:
"Nu toate lucrurile frumoase isi au izvorul in ceva bine planuit, aproape ermetic. Nici pagina noastra nu a fost conceputa dintr-o idee mult gandita, ori a luat nastere dintr-un vis profund al copilariei noastre. Nu, ci la noi a fost pur si simplu. Asa cum Dumnezeu a creat lumea din nimic, asa s-a creat si pagina noastra. Ne-am dat seama ca fiecare dintre noi are o indeletnicire aparte care se leaga intre ele si formeaza un domeniu. Ca elementele naturii. Machiajul, manichiura si coafura. Cele trei elemente servesc perfect la infrumusetarea trupului."

Recunosc ca nu sunt fan al machiajului, coafurii sau manichiurii, dar cand un om imi arata ca stie ce face, nu pot sa tac si sa las sa treaca neobservat. Talentele trebuiesc publicizate.

Oricare ar fi motivul pentru care doresti sa fii mai frumoasa decat DEOBICEI, apeleaza la fetele astea si NU VEI REGRETA.

**
Daca ai apreciat, te rog da un like, share, lasa un comment (engleza-i la putere - romgleza. :P) sau alatura-te la fomidabila pagina de Facebook. O gasesti tu pe undeva pe aici. Se plimba aiurea. Nu stiu ce-i cu ea.
Dar mai ales nu uita sa ma urmaresti sau sa-mi citesti cartile pe Amazon.

Multumesc, om cu suflet! Pe data viitoare.

PS - Cand cauti ceva pe blogul meu in bara de cautare trebuie sa scrii o combinatie de cuvinte cu si fara diacritice. Ex. Cum sa uiti pe cineva Cum să uiți pe cineva, Imi  Îmi, Curatat Curățat, etc.
Asta pentru ca, din nefericire, sablonul meu are o setare aiurea si nu stiu cum sa o schimb. 

Sunday, 12 April 2015

Christos a inviat!

N-am publicat de mult.
Mi-am schimbat tara (din nou), ma concentrez pe alte lucruri. Invat o noua limba, curioase obiceiuri, diferite mentalitati. Alti prieteni, o noua casa, experiente. Bune si rele.
Dar toate au un sens... inca nu am descoperit care... :D
Dar am descoperit ce stiam de fapt: sa ajuti oamenii nu-ti da dreptul sa-ti doresti sa ai lapte in casa cand vrei si tu sa mananci ceva. Din an in Paste, cum se spune.
Nu e o metafora ci o istorie lunga, sau scurta, ce insa nu voi povesti. 

Acum voiam sa vorbesc despre cea mai mare sarbatoare a crestinatii: Invierea lui Christos.

Aici Pastele a fost saptamana trecuta. Am sarbatorit cu oua de ciocolata si iepuri din carton. Pe bune daca cineva s-a gandit la ce sarbatorim de fapt in aceasta zi.
--- Dar cine sunt eu sa judec?

Mi-au lipsit cozonacii, ouale rosii, sarmalele, pasca si toate obiceiurile ce au romanii de Paste.
Si-am plans... dar, ce sa-i faci. Obligati sa traim printre straini.

Vreau sa doresc tuturor celor care inca mai frecventeaza acest blog (si sunt destui) Sarbatori Pascale Fericite si Senine! 

Poate ma voi intoarce, macar cu cate o poezie. Cel putin sper. 

Multumesc pentru comentarii, suport si fidelitate. 
Ma gandesc la voi in fiecare zi si-mi lipsesc colegii mei de breasla, imi lipsesc competitiile si emotiile cu care asteptam un comentariu la o noua postare. 

Ps. Pentru cei care carora le place engleza (sau vor sa o studieze), am inceput sa scriu in engleza. Blogul are adresa iliveisuffer.blogspot.com dar numele este extrem de optimist: While I breathe, I hope = In timp ce respir, sper.
Mi-au trebuit 4 ore sa gasesc un nume care sa ma satisfaca. L-am vrut in latina: Dum spiro Spero, dar era luat demult asa ca ma multumesc cu numele de mai sus.
In caz de vreti sa ma sustineti si aici, un like la pagina Facebook ar fi foarte apreciat.
Va astept numerosi mai ales ca am inceput sa scriu din dorinta de a lupta impotriva discriminarii romanilor in lume. 
Alaturati-va mie in aceasta razboi pe viata si pe moarte. Lumea versus romani
"... Unde-i unul nu-i putere, 
La necaz si la durere
Unde-s doi puterea creste 
Si dusmanul nu sporeste! ..."