Wednesday, 30 April 2014

Declaraţie de iubire

E noapte şi te caut cu multă frenezie,
Copila mea, TU, pentru mine, eşti ca o poezie.
Şi mă-ntreb..., şi sper într-o minune..., 
Dar sufletul mi-e greu, culm de amărăciune.

Ce aş putea eu oare să îţi dăruiesc?
Offf... cuţitul în rană mai mult mi-l răsucesc.
Nu am avere, şi nu-s nici faimoasă,
E drept că lumea îmi spune că sunt foarte frumoasă.

Dar asta oare-ajunge ca să fii fericită?
Un lucru îţi promit: TU ai să fii iubită!
De mine, de tata, de rude şi bunici,
Şi sufletu-ţi va fi curat, lipsit de cicatrici.

Te-oi învăța să creşti, să ai grijă de tine,
Să te comporţi cu ceilalţi aşa cum se cuvine.
Să munceşti caafli care-i menirea vieţii,
Nu să întrebi apatic: muieţi ţi-s pesmeţii?

Şi te-oi mai învăţa cum se iubeşte lumea,
Ce este adevărul şi ce este minciuna,
Să ai respect de lucruri, natură, animale,
Să te fereşti de jocuri şi fapte criminale.

Că terra asta-i plină de boli şi de durere
De ignoranţă, ură şi goană dup-avere.
Femeile iubesc, bărbaţii mint, promit.
Suntem incompatibili, aşa-au descoperit.

Nu avem timp să ne-ngrijim de sănătate,
Să fim atenţi la răni sau boli nevindecate,
Să ne informăm, să învăţăm să prevenim,
Dar avem timp de filme, pe care le iubim.

Serena, draga mea, des mă gândesc la tine,
Speranţe sunt puţine ca să ajungi la mine,
Dar visele-s a mele şi mult le preţuiesc,
Nu pot să schimb destinul, dar pot să te iubesc. 

Ps. Mai jos am făcut un vlog, pentru cine preferă să audă, în loc să citească.




**
Daca ai apreciat, te rog da un like, share, lasa un comment (engleza-i la putere - romgleza. :P) sau alatura-te la fomidabila pagina de Facebook. O gasesti tu pe undeva pe aici. Se plimba aiurea. Nu stiu ce-i cu ea.
Dar mai ales nu uita sa ma urmaresti sau sa-mi citesti cartile pe Amazon.

Multumesc, om cu suflet! Pe data viitoare.

PS - Cand cauti ceva pe blogul meu in bara de cautare trebuie sa scrii o combinatie de cuvinte cu si fara diacritice. Ex. Cum sa uiti pe cineva = Cum să uiți pe cineva, Imi = Îmi, Curatat = Curățat
Asta pentru ca, din nefericire, sablonul meu are o setare aiurea si nu stiu cum sa o schimb. 

Tuesday, 29 April 2014

Ziua internațională de conștientizare a zgomotului

În 2014 se sărbătoreşte astăzi, miercuri - 30 aprilie. Am dat peste această informaţie pe peretele Facebook al unei prietene.
Am căutat detalii în română pe net, nu se găsesc. Deci, noi nu sărbătorim. Sărbătorim ziua Jazz-ului.
Este mare păcat. E adevărat că sunt atâtea zile internaţionale de care nu ştim pentru că nu sunt mediatizate, totuşi, parcă ar trebui să ne informăm mai mult. Că de aia avem creier şi internet.
Am scris despre ora pământului, ziua planetei, ziua bărbatului/femeii, etc. şi-am observat nu numai că nu ştim, dar că nici nu ne interesează. 
Însă cel mai rău este faptul că REFUZĂM cu bună ştiinţă să aderăm/să sărbătorim.
Unii chiar mi-au zis că exagerez, că nu putem salva planeta, şi câte şi mai câte. 
Nu sunt de acord. 
Dacă am fi mai atenţi, dacă am învăţa ce este respectul faţă de ce ne înconjoară, toţi am trăi mai bine.
Nu este obligatoriu să facem ceva peste puterile noastre, lucruri mici, că ORICE gest contează. 
--- Ce anume ar trebui să facem în această zi?
Nu mare lucru. 
Doar să ascultăm natura, mediul înconjurător. Să auzim şi să evidențiem zgomotele care ne deranjează. 
În sfârşit, să conştientizăm că multe sunete pe care le ascultăm cu plăcere, ne fac foarte rău. 
1. Cum ar fi muzica la volum exagerat. Când ascultăm la căşti, ridicăm volumul de parcă am fi surzi. Nu ne gândim o clipă că am putea răni timpanele. Şi pierderea auzului este ireversibilă. Dacă nu ni se întâmplă acum, mai mult ca sigur, (din nefericire este inevitabil) vom avea probleme când vom îmbătrâni. Fără să ne dăm seama, treptat, vom pierde bună parte din auz. 
Dar nu numai volumul ridicat ne poate face rău, dar şi mesajele pe care ni le transmit cântecele/filmele. 

Cunosc pe cineva care nu suportă să audă vorbind pe cineva lângă el când conduce, dar ascultă muzică (la maxim) cu mesaje agresive, care instigă la ură şi violenţă (şi se scandalizează îngrozitor de tot ce fac ceilalţi în trafic/în viaţă, urlând şi înjurând ca un bolnav psihic). Este un chin infernal pentru mine, să urc în maşina acestei persoane. Prefer să merg pe jos zeci de km, cu genţi şi bagaje. 

Discotecile/night cluburile sunt locurile unde ai cel mai mult de suferit din cauza intensităţii sonore care depăşeşte limita permisă. Nu ştiu dacă ai avut vreodată senzaţia că muzica îţi bate în piept/ca. Mereu am avut de suferit din această cauză, temporar. Sper să nu plătesc la bătrâneţe.
Concertele, mai ales acelea rock, techno, etc.
2. Alarmele din casă ne pot răni auzul şi ne crează stări de tensiune nervoasă. 
3. Șantierele în lucru sunt deosebit de zgomotoase.
4. Lătratul câinilor, mieunatul pisicilor în perioada împerecherilor. 
5. Televizorul, radioul, cinemaurile
6. Evident că şi locurile de muncă pot prezenta pericole mari pentru auz. Sunt tâmplar de meserie şi pot confirma că lucrând cu maşini extrem de zgomotoase, auzul a avut mult de suferit. Sufeream atunci când îl auzeam sistematic vreme de 9-12 ore/zi, dar şi acasă. Mulţi ani după, chiar şi acum simt că sunt mai sensibilă la zgomote. 
7. Vecinii. Pffffffffff. Din cauza unora, odată, am ajuns la spital. Nu am reuşit să dorm cam 1 an cum trebuie.  Imposibil şi intolerabil. Eram epuizată total şi-am decis să mă mut.
Exemplele pot continua, dar mă opresc. 

Acum, fiecare dintre noi are o părere proprie despre absolut tot, evident, şi despre zgomote. 
Tinerii mai ales, afirmă că au o toleranţă mai mare la zgomotele muzicale. Că nu îi deranjează, ba chiar le crează plăcere, cautându-le cu bună ştiinţă. De aici certuri zilnice cu părinţi/bunici, vecini. 
Îmi pare rău să o spun, dar este semn de imaturitate, rebeliune, lipsă de respect, egoism.

Unii spun că învaţă mai bine cu muzică. 
Sunt de acord: muzica la volum mic, instrumentală=clasică (fără cuvinte). Nu de muzică rock, house, etc. Astea sunt ABERAŢII. 
Bărbaţii întotdeauna susţin că nu pot face două lucruri deodată, dar pot asculta muzică şi conduce. 

Oricât de împărţite ar fi părerile în această privinţă, există studii care demonstrează că expunerea îndelungată şi repetată la intensităţi sonore ce depăşesc anumiţi decibeli, (o listă aici), are repercursiuni grave şi inevitabile asupra auzului, sănătăţii fizice, dar şi asupra sănătăţii psihice/emoționale. 
Este clar că numai un copil, care nu a avut încă timp să înveţe şi să conștientizeze pericolele la care se expune ascultând şi preferând zgomote înalte, poate să afirme că nu-i dăunează. 
Din nefericire, am întâlnit oameni maturi/adulţi din punct de vedere al vârstei, (să zicem trecuţi de 30 de ani) care nu au nici cele mai elementare noţiuni asupra acestei probleme (şi a altora).
Eu, sărbătoresc rămânând o oră întinsă-n pat (după ce m-am trezit), sau aşezată pe un fotoliu, în linişte totală (dacă vecinii permit)
Pentru că, spun din experienţă, NUMAI în linişte, fără interferenţe, poţi ajunge să te cunoşti, să înţelegi anumite lucruri, să găseşti răspunsuri pe care le cauţi de mult. Numai tu ştii ceea ce vrei.
Îndemn pe toţi cei care VOR CU ADEVĂRAT să se cunoască/să-şi facă o introspecţie, să oprească pc-ul/tv-ul, etc. şi să stea în linişte deplină. 
Dacă nu reuşeşti 1 oră, începe cu 10 minute, 15 şi măreşte doza/timpul în fiecare zi câte un pic. 
Din nefericire, mulţi nici nu vor încerca. Li se pare greu/imposibil. Însă aceşti oameni nu vor şti niciodată cine sunt cu adevărat, şi de ce sunt capabili. 
Pace.

Monday, 28 April 2014

Curcubeu de bijuterii handmade

Nu ştiu tu, dar eu, iubesc bijuteriile handmade. Bine, nu numai cele făcute la mână, dar toate. Că de aia mi-s femeie. Am scris de mai multe ori despre asta
Iubesc tot ce-i făcut de mână, admir şi-ncerc să promovez, aşa cum pot, pe artiștii care mi se adresează.
opere de artă sunt lucrurile care ies de pe mâna lor, de aici şi numele de artişti. 
Cum am mai spus, am şi eu nepoate care sunt pasionate de lucru manual, bijuteriile ocupând un loc de cinste, natural!
Sunt în posesia multor obiecte preţioase de acest gen. Cerceii sunt favoriţii miei în absolut.
Asta pentru că am 5 găuri în urechi. 
Da, aşa cum ai auzit. Am 3 găuri în urechea stângă, şi 2 în dreapta. Făcute în vremuri apuse, cred că aveam vreo 15 ani. Nu cred că ai miei au băgat de seamă vreodată. Cel puţin, nu mi-au spus nimic, niciodată. E drept că nici nu apar cu 50 de cercei într-o ureche. Nu vreau să risc să mă repudieze. Pfff.
Port 5 cercei în fiecare zi şi când ies, 7.
--- Îţi dai seama de câte perechi am nevoie? 
Mereu sunt în căutare de noi modele. Îmi place să diversific şi ador culorile cât mai vii!
Cred că ai observat din fotografiile şi vlog-urile mele.


Am rugat-o odată pe una dintre nepoatele mele (cea care mi-a dăruit vreo 8 perechi de cercei, până acum, + alte minunăţii), să-mi arate în cât timp face o pereche de cercei, ce instrumente îi trebuie, şi cât costă materialele.
Pfff. Mi-a arătat o cutie plină ochi cu materiale sclipitoare şi mi-a făcut rapid o pereche de cercei din câteva mărgele ce i-am adus eu.
Am rămas impresionată de răbdarea, dibacitatea şi talentul de care a dat dovadă. Instrumenţele, nu instrumente, abia se văd. Greu să le mânuiești. Pentru unele îţi trebuie lupă!
E o muncă minuțioasă, frate! Şi câtă imaginaţie! De iubire/plăcere nu mai spun!
Nu mulţi ar fi capabili de aşa ceva. Eu nu aş avea răbdare, am încercat de câteva ori, dar am lăsat totul baltă după 30 de minute. Am şi-acum o cutiuţă cu opere neterminate. Pfffff. Trist.

Green, culoarea mea preferată, pentru cine nu a înţeles. :D
Însă cel mai mult m-a impresionat costul materiilor prime, ca să zic aşa. Scumpe, bre, scumpe rău. Mai ales dacă-s de calitate. Şi-am întrebat-o dacă merită.
Şi-atunci mi-a răspuns cu emoţie:
--- Categoric! Numai să văd bucuria din ochii celei care primeşte cadoul de la mine, şi merită.
Timpul ce investeşti într-o bijuterie, este variabil. Poate dura 15 minute, cum poate dura ore!!! Unele chiar zile! Depinde de foarte mulţi factori. Cât de complicate sunt modelele, sistemul de prindere, calitatea materialelor, etc.

Uite ce detalii am găsit pe magazinul Velbi.ro, plin ochi cu bijuterii handmade care mai de care mai atrăgătoare. Toate făcute de nişte fete frumoase, talentate şi foarte muncitoare. Evident, made in Ro! Şi eu susţin economia română şi creatorii români.
Optime idei de cadouri pentru femei sensibile, speciale, deosebite (mame, prietene apropiate, iubite, cumnate, surori, colege, etc.)
Dacă eşti bărbat şi n-ai cui să-i dai, dă-mi mie, nu refuz. :D

De exemplu:
Bijuteriile quilling sunt realizate cu tehnica quilling, cunoscuta încă din secolul XVIII, care constă în rularea, lipirea şi modelarea unor fășii de hârtie, pentru a obține diverse forme.
Bijuteriile din lemn sunt pictate în acuarela şi lăcuite.
Bijuteriile din plexiglass si cele din piele sunt proiectate pe calculator şi decupate cu laserul, fiind finisate manual. Şi tot aşa.

Ce drăgălaşi! Ador delfinii!
Am petrecut mult timp pe site, şi m-am îndrăgostit de foarte multe modele. Am descărcat unele imagini, să vezi şi tu la ce mă refer.
Era de aşteptat, nu?!

Părerea mea este că multe femei iubesc bijuteriile handmade  pentru că nu sunt făcute în masă, şi fiecare în parte are ceva care o defineşte şi o face specială.
Poate istoria, poate creatorul, destinaţia... .
--- Nu-i aşa că sunt delicioase?!!!


**
Daca ai apreciat, te rog da un like, share, lasa un comment (engleza-i la putere - romgleza. :P) sau alatura-te la fomidabila pagina de Facebook. O gasesti tu pe undeva pe aici. Se plimba aiurea. Nu stiu ce-i cu ea.
Dar mai ales nu uita sa ma urmaresti sau sa-mi citesti cartile pe Amazon.

Multumesc, om cu suflet! Pe data viitoare.

PS Din nefericire, artista care se ocupa cu producerea acestor opere de arta a decis sa renunte pentru ca nu era rentabil. Link-ul nu mai functioneaza. Cum o inteleg. Mare pacat.
Las articolul ca o amintire.

Sunday, 27 April 2014

Vlog sau blog? Sondaj de opinie

Îţi adresez câteva întrebări, ţie, care mă urmăreşti zi de zi, dar şi ţie, care ai nimerit aici din greşeală.
--- Nu e din greşeală, nu? Ai venit că ai căutat ceva. Hai, mă, dă-mi şi tu o satisfacție, te rog!!! 

--- Crezi că aş avea mai mult succes cu vlog-urile, decât cu articolele scrise?

Urmăreşte video-ul de mai jos, durează 1 minut, şi răspunde cinstit, dacă vrei.
Precizez că nu toate articolele mele ar fi sub formă de vlog, de multe ori nu am chef să mă îmbrac.
Doar nu o să (mă) filmez în pielea goală!!! Poate doar la cerere. :D
Oricum, până nu voi reuşi să-mi iau o video cameră decentă, nu voi face multe. După, voi vedea. Dar depinde mult de răspunsurile voastre.
Recunosc că îmi place enorm să scriu şi articolele "serioase" vor fi scrise negru pe alb. Din respect.



Pe Facebook mă găseşti aici: Carpe Diem şi Cristina Green

Saturday, 26 April 2014

N-am chef să fac nimic

Azi nu am chef să fac nimic,
Vreau doar să stau in pat şi să dau din buric,
De-atâţia ani prea tare mă stresez,
Riscul e mare să mă debilitez.

Dar stai, dacă-s deja plecată?
Parcă mă simt complet murată.
Dar cin' mă vede, cui îi pasă?
Tot timpul stau închisă-n casă.

Azi este o zi tare ciudată,
Stau şi mă uit la bec pasionată,
Cu burta-n jos eu mă sucesc,
Doar, doar evit (de tot) să mă tâmpesc.

De ce să scriu, cine citeşte?
Pe unii nimeni nu îi mulţumeşte.
Mă uit în jur şi văd atâta pace... 
Parcă şi vremea a-nceput a se desface.

Oare să ies, să plec departe-n lume?
Taci naibii, iar te ţii de glume?!
Îi urlu creierului rău atrofiat
Hai, fa cafeaua şi treci din nou în pat!

Ce crezi că numai tu ai toane?
Uită-te-n jur, sunt milioane
De oameni trişti şi goi pe dinafară
Curaj, e doar o stare temporară!

Ce dacă nu ai câştigat un ban
Muncind pe brânci de mai mult de un an?
Sunt oameni care au muncit o viaţă,
Şi-acum vând leuștean în piaţă. (poveste adevarata, incredibil de trista)

Pfff, ce prostie, dragă fată,
Cum să te simţi tu neapreciată?
Sus, osul la treabă-odată!
Tu nu te dai bătută niciodată!  


Daca iti place sa citesti in engleza si esti interesat de perioada comunista, arunca o privire la scurta mea carte (eBook) publicata pe Amazon. Este un fragment din viata de la tara. Si daca te lasa inima, nu ezita sa lasi o scurta recenzie. In asa fel ma ajuti sa-mi ajut parintii.

Te rog, daca ai apreciat, fii generos si lasa un semn (like, share, comment), sau viziteaza-ma pe Facebook, si pe celelalte bloguri ale mele: Gusturile nu se discutaPovestea Isabelei. Iar daca citesti in engleza, arunca o privire pe While I breathe, I hope si pe LinkedIn.
Te astept cu mult, mult drag. Multumesc, om cu suflet.

Tuesday, 22 April 2014

5 moduri în care să sărbătorim Ziua Planetei

Da, uite că a sosit şi ziua Planetei. Zi de care, mulţi nu ştiam. Sunt care nu ştim ce sărbătorim la Paşte şi Crăciun, închipuiește-ți că ştim că există o zi a Planetei.
Mda, sincer, NICI EU nu ştiam.
Pfffffffff. Câte lucruri nu ştim. Noroc cu internetul, cu motoarele de căutare, curiozitatea şi dorința de a şti/a învăţa.
Da, că eu, netul, nu-l folosesc pentru chat-at aiurea, jocuri şi filme porno (adică nu numai pentru astea. :D) dar pentru informații, muncă şi învățătura.

Ce putem face noi ca să salvăm planeta? Să-i prelungim viaţa? Să o îmbunăm ca să nu ne mai aducă inundații, cutremure, tsunami, uragane, grindină, ploi cu broaşte, etc.?
Păi, să ne trezim la realitate. Să devenim conștienți că excesele fac rău planetei, de consecință, nouă. Poate nu azi, nu mâine, dar poimâine sigur. Şi dacă nu plătim noi, personal (că nu vom trăi cât munţii) vor plăti descendenții noștri. Cum am scris de mai multe ori.
Haideţi să luăm în propriile mâini puterea de a ne schimba destinul ce singur ni-l creăm.
Şi uite că m-am gândit la 5 moduri simple, practice şi la îndemâna oricui de a sărbători:

1. Nu mergeți cu mașina astăzi (măcar), lăsați-o în garaj. Luați bicicleta în schimb, doar toți știm să mergem pe ea. Ne-au învățat de mici părintii responsabili. Nu?! Sau folosiţi transportul în comun. De ce nu, mergeţi pe jos. Face bine corpului, minţii şi psihicului. Vă menţineţi în formă şi faceţi şi economie la benzină.
Ştiu un tip care şi-a luat maşină ca să meargă la servici cu ea, deşi are mai puţin de 2 km până la birou. A fost foarte gras, a ţinut o cură strictă, a făcut sport şi acum prinde din nou proporţii pentru că s-a reîntors la rutina dinainte. Nu mai are timp de sală. Când i-am zis că ar putea merge pe jos la servici, prinzând două ciori cu un singur băţ, a sărit pe mine:
--- Am mers destul pe jos. Tocmai de aia mi-am luat maşină.
Şi vine acasă mâncând ce au făcut părinţii, trece la calculator jucând ore-n şir, apoi la urmărit 5-7 seriale. Însă nu are timp să piardă vremea mergând pe jos la servici. E pentru proşti mişcarea.
Nu faceţi ca el, pentru binele vostru în primul rând. Apoi al planetei. Respectându-ne, respectăm planeta şi o salvăm. Paşi mici.

Sursa imaginii: www.environmental-watch.com
2. Nu lăsaţi să curgă apa în neştire (la robinet sau la puţ). Nu e chestiune de bani, e chestiune de irosire. Alţii ar da orice să aibă 1 cană de apă pe zi.

3. Reciclaţi gunoiul umed. Adică mâncarea, plantele, cojile de fructe, zaţul de cafea (şi tot ce este biodegradabil). Acestea se transformă în îngrășământ natural. Dacă există în oraşul vostru un container specific, nu vă costă mult efort. Eu o fac la ţară, în curtea părinţilor.

4. Cumpăraţi-vă încărcătoare (pt telefon, pc, aparat fotografic), lămpi (şi tot ce vă trece prin minte) care folosesc energia solară (în mod gratuit).

5. Faceţi o plimbare în natură. Profitaţi de vremea frumoasă. De mâine revin ploile.
Atât. Nu mi se pare mult, nu mi se pare greu de realizat, şi nici nu costă nimic. Trebuie doar voinţă, unitate şi resposabilitate.

Să nu lăsăm altora grija aceasta. TOŢI putem şi AVEM DATORIA de a ajuta la salvarea pământului ce ne ţine-n viaţă.
Un pic de respect şi consideraţie. Aşa cum pretindem noi de la alţii.
Să învăţăm copii să nu rupă copacii, să nu distrugă iarba, să nu irosească apa, mâncarea, lucrurile, etc. Să-i învăţăm respectul şi responsabilitatea. 
Puterea stă în mâinile noastre! 
Numai de s-ar preda în şcoli aşa ceva, încă de la grădiniţă. 
Oameni buni, treziţi-vă, mai avem încă timp.

Sursa imaginii: http://ppt-bird.blogspot.ro

Daca ai apreciat alatura-te celor care ma sustin cu un Like (share, comment, etc.) la pagina Facebook.
Multumesc, om cu suflet!

Monday, 21 April 2014

Copil la 30 de ani

Ai auzit vreodată cuvântul „mămos”? Cred că da.
Din nefericire, multi dintre cei care sunt fii/fiice de mame, nu-și prea dau seama ce înseamnă de fapt.
Am cunoscut pe cineva care spunea ca locuiește singur și ca le face singur pe toate. M-a cucerit instant. Parca vorbea despre mine.
Apoi am descoperit ca singur făcea un singur lucru: mersul la baie. De restul se ocupau ai lui fără să crâcnească. La orice ora din zi si din noapte ei erau la dispoziția lui. Şi el se lăuda cu asta. Că pentru el era o demonstrație de iubire.
Nici duş nu făcea acasă, de mâncare nu se vorbește măcar. Nu ştia să dea drumul la aragaz.
Nu-si plătea facturile, nu mergea la cumpărături, nu făcea nimic în afară de a merge la servici.
Da, uite, uitam, si aici mergea singur, din fericire. Ca asta ar mai fi lipsit.
Şi mai ştia să telefoneze la părinţi, cu mobilul plătit de ei. Ba chiar era capabil să comande shaorma, pizza şi varie. Dacă găsea pliantul. Dacă nu, suna tot la ei.

Si ... rog să nu se înțeleagă greșit: este un lucru fenomenal sa ai pe cineva care sa te ajute. Ma bucur foarte mult! Măcar de ar fi fost cineva să mă ajute când am avut nevoie.

Şi, aş vrea să subliniez un alt lucru: Nu sunt mama, nu vorbesc in numele lor, vorbesc în numele acelor femei care dau peste un imatur la 35 de ani. Şi se îngrozesc.
Apoi, pentru că-l iubesc, încearcă din răsputeri să facă să meargă relația, sperând şi crezând în jurămintele celuilalt. Se lasă umilite/folosite luni/ani până când vor fi investit prea mult timp/răbdare şi nu mai pot renunţa, distrugându-şi viaţa iremediabil. Şi totul pentru un corp de bărbat cu minte de copil.

Să locuiești singur nu ajunge pentru a fi independent. Nu înseamnă că-ţi porți de grijă, doar dormi singur.

Părinţi, dacă vă iubiți copiii, le dați voie să crească. Îi ghidaţi, nu faceţi tot în locul lor!
Ii învățați că nu oricine trebuie să le suporte lipsa de respect, neglijența, dezordinea si mofturile.
Îi ajutați când chiar au nevoie: cu copiii, când nu au timp să meargă la cumpărături, nu au timp sa-şi spele vasele/să-şi plătească facturile (că amândoi lucrează) si ce mai credeți voi... dar când au CU ADEVĂRAT nevoie şi când v-o cer!
În momentul în care găsesc pe cineva, vă retrageți si vă vedeți de viaţa voastră, fie că o cer sau NU (că mai sunt cupluri, amândoi 
dependenți de părinti, incapabili să-şi poarte de grijă). V-ați făcut datoria, daţi-le dreptul să fie fericiţi şi RESPONSABILI.
Dacă-i veți duce de mână în fiecare secundă, nu vor deveni niciodată MATURI.
Nu, vor continua să fie dependenți de voi... cu cordonul ombilical legat în jurul gâtului.
Nu sunați de 8 ori pe zi să vedeți de a mâncat ce i-aţi trimis și i-a plăcut... că este capabil să-şi ducă singur lingura la gură. Dar poate sunteţi voi cei care aveţi nevoie ca ei să rămână dependenţi de voi?!

Dacă voi nu ați avut ajutor din partea părinților, nu-nseamnă că trebuie sa sufocați copiii până la 80 de ani. Că nu au nevoie, și nu le faceți bine. Chiar deloc!

Dar, dacă vouă chiar nu vă pasă de fericirea lor, atunci continuați să le staţi la dispoziţie, să vă băgaţi peste tot şi să-i trataţi ca pe nişte copii de 5 ani, deşi au mai mult de 30. Lăsa-ţi-i să urmărească 10 seriale pe zi, să joace pe calculator în timp ce voi îi slugăriți cu zâmbetul pe buze, dându-le impresia că toată lumea se comportă aşa şi că este NORMAL. Că aşa trăiesc oamenii şi este bine cum fac ei. Ba chiar vă lăudaţi cu asta. Însă ei trăiesc într-o lume ireală, lipsită de griji, datorii. Nu iau nimic în serios, nu se străduiesc să facă nimic, pt că faceţi voi tot, ferm convinşi că aşa trăiesc toţi oamenii.
Faptul că unul a zidit O DATĂ un perete, nu înseamnă că e un om matur/capabil/independent. Cu o floare NU se face primăvară. Şi nici cu o zi de soare.

Nu, nu este normal un astfel de comportament, ba chiar o să aibă nevoie de ajutor profesionist la un moment dat. Pentru că toată viaţa se va aştepta ca lumea să se comporte cu el, cum faceţi voi, şi nu va putea avea o relaţie decentă cu o femeie normală.
Şi nu este nici demn. Fără durere, oamenii nu învaţă ce este demnitatea. Unii.

Sunday, 20 April 2014

Cristos a Inviat!

Multi dintre noi sarbatoresc ceva, unii nu au idee ce anume. 
Avem liber de la servici, de la scoala, este sarbatoare, dar nu stim ca este sarbatoarea Invierii. Isus umilit, torturat a murit rastignit pe cruce. 
Dupa 3 zile a inviat biruind moartea. 

Asta sarbatorim oamenilor! Nu este o sarbatoare oarecare, semnata cu rosu in calendar, dar este cea mai mare sarbatoare a crestinilor din lumea intreaga. 
Ouale rosii se vopsesc in aceasta culoare in amintirea sangelui pe care l-a varsat Isus. 
Se mai spune ca, in timp ce ducea crucea, Isus, avand coroana pe spini pe cap, sangele i-a picurat pe un cos in care erau oua, acestea colorandu-se, evident, in rosu.  


Zile senine!

Saturday, 19 April 2014

Sunt mai bun decât alţii...

... mai presus, deosebit, special.
Toţi am gândit sau simţit (involuntar poate) asta, măcar o dată-n viaţă.
Poate am luat un 10 la o teză/10 la bac, poate am câştigat la un concurs (la care am participat cu o lucrare, nu tragere la sorţi: ăsta-i noroc), ori ne-au ales pe noi pentru un loc de muncă, în detrimentul multora. Exemplele pot continua la infinit. Însă eu mă refer la un altfel de raționament. Iraţional, arogant, inconsistent/incoerent.

Menţionez că exemplele sunt inspirate la ce văd/observ în jur. 
Orice asemănare cu persoane reale (sau fapte reale) este PUR întâmplătoare.
Scriu mai mult despre genul masculin, pentru că-s muiere feministă. Dar exemplele pot fi despre ambele sexe. Nu mi-o lua în nume de rău. :)

Ex.
O femeie frumoasă publică pe o platformă socială (oricare) o fotografie cu ea îmbrăcată "normal". Fotografia nu este photoshop-ată şi are în listă 100 de "prieteni".- Adună 50 de like-uri.
Alta, urâtă cu draci, publică o foto aproape dezbrăcată, sau dezbrăcată, retuşată, că are fundul pătrat şi sânii căzuţi. Are 3000 de "prieteni" în listă. - Adună 500 de like-uri.
Precizez că aceste două femeie se cunosc, poate sunt prietene în viaţa reală sau virtual.
Oare femeia care a adunat 500 de like-uri, nu se simte superioară celeilalte? Sunt sigură că da. Cunosc multe cazuri.
Dar este îndreptățită? Las la latitudinea ta să decizi dacă da, sau nu.

Alt ex.
Un tip (să zicem trecut de 30 de ani) are prieteni/rude/vecini care sunt căsătoriţi şi au şi copii. El nu este şi nici nu are de gând. Locuieşte singur, însă unicul lucru pe care-l face fără ajutor, este să meargă la baie. (Uitam, e capabil să deschidă şi Tv-ul, pc-ul. Însă cam atât. De restul se ocupă părinţii.)
Toţi ceilalţi sunt nişte proşti în ochii lui şi-i critică constant, găsindu-le mii de lipsuri/greşeli. (niciodată în faţă, subliniez). În faţă el e tot miere şi lapte.
Se laudă (la cine vrea să impresioneze) că este mai deştept, mai independent, mai valoros ca ceilalţi, mai presus de colegi, prieteni, vecini şi tot ce mişcă.
Afirmă, cu infinită aroganţă, că nu este absolut deloc ca ceilalţi.
  • Vine de la servici, se aşează la calculator, ia microfonul, sună prietenii şi-ncepe să se bată cu mitralierele/să ucidă orice mişcă. - Pe aceşti prieteni el îi disprețuiește (pe la spate, evident. Că nu are destul curaj să le zică-n faţă). Dar poate nu se ucide, ci intră pe second life (sau altfel de jocuri care distrug familii), sau pe site-uri de socializare pierzând ore şi zile, ani din viaţă. - Însă el nu publică nimic pe platforme, (spionează doar), deci e mai presus de cei care o fac.
  • Dacă nu este în faţa calculatorului, se uită la filme cu super-eroi. La video-uri cu funduri goale, la zeci de seriale cu idioţi. - Dar el nu se uită la telenovele, deci este mai bun ca ceilalţi. 
  • Îşi cumpără orice piesă de tehnologie de ultimă generaţie. Nu contează că nu va folosi niciodată tableta (de ex.), că scrisul e mic şi el nu vede bine. Da-i critică pe toţi ceilalţi care fac asta. Judecându-i că cheltuie banii aiurea. Ca şi cum ar fi treaba lui ce fac ceilalţi cu banii LOR!
  • Instalează ultimul sistem de operare apărut pe pc-uri, tablete, chiar dacă multe dintre programe sunt incompatibile şi nu merge dolby sorround (de ex.), camera, microfonul. Plus că el nu lucrează pe calculator, se joacă doar şi se uită la filme. Dar când altcineva îi spune că a făcut exact ca el, imediat sare: "ce naiba-ţi trebuie ţie Windows 8? Doar nu faci decât să te uiţi la filme, nu lucrezi."
  • Critică colegii/colegele că se schimbă-n fiecare zi, făcând parada modei şi se parfumează excesiv. - Însă el face EXACT la fel, făcând să urle până şi câinii după el.
  • Nu este niciodată punctual, amână la nesfârșit orice ar avea de făcut. Deseori uită că are o întâlnire, că i-a promis cuiva că-l ajută la ceva. Dar când altcineva o face, se scandalizează la maxim
  • "Uite boul ăla cum s-a îngrăşat de când s-a însurat. Mergea la sală regulat înainte de asta. Acum are burtă. Eu nu aş face niciodată aşa ceva. E un papă lapte." Zice el care nu avea pe nimeni, şi deodată găseşte o bleagă care să stea cu el şi, pac, uită de ce s-a lăudat. Uită de sport, sală, regim. Burta-i creşte văzând cu ochii, însă el nu e ca ceilalţi 
  • Conduce prost, face manevre prea largi (nu vede bine, apreciază greşit distanţele), e încordat ca un începător, stresat. Nu-ţi dă voie să vorbeşti când conduce însă are muzica la maxim. Şi-n fiecare clipă nu face decât să insulte pe toţi ceilalţi şoferi. - Toţi conduc aiurea, toţi sunt iresponsabili/tâmpiţi  în afară de el (deoarece nu a făcut niciodată un accident)!
  • Are casa mereu dezordonată. Lucruri aruncate oriunde. Nimic nu-şi găseşte, pentru că nu el care face curăţenie. Dar ştie ce e ordinea, o predică şi o impune celor care lucrează cu el. etc. etc.
Dar toate astea nu ar fi NIMIC, dacă nu ar critica (cu multă emfază), judeca şi acuza de cocalarism/grandomanie/ignoranţă, lenevie, iresponsabilitate, lipsă de seriozitate/interes  pe toată lumea care face exact ca el.
Dacă nu s-ar scandaliza monstruos, ca şi cum ar fi Isus şi ar plăti el pentru păcatele lumii.
Pentru el, toţi ceilalţi sunt nişte rataţi. Însă el nu este. El care nu este în stare să-şi poarte de grijă. El care ştie că este alergic, dar nu are habar la ce: lista e la părinţi.
El este mai deştept pentru că ştie cine a inventat Kalaşnikovul, însă habar nu are ce înseamnă Herpes.

La cine se raportează un astfel de individ, ca apoi să se creadă că-i mai bun? Cred că are o lume imaginară în cap, unde toţi i se închină (ca în jocuri, sau filme science-fiction). Altfel nu-mi explic.
Pe ce criterii se bazează când afirmă că este "mai bun"?
După mine este totally DELUSIONAL, cum ar zice Simon Cowell.

Şi cât de mulţi care au multe dintre aceste calităţi, şi cât de mult trag societatea-n jos. (Sper doar că nu există un om care să aibă toate caracteristicile de mai sus. Jesus!!!)

Aceşti indivizi Nu au ochi decât pentru defectele altora, niciodată pentru ale lor. 

Friday, 18 April 2014

Imaturitatea - un şablon?

A fost o întrebare ce mi-a pus un prieten pe Facebook.
Pentru mine nu este un şablon/stereotip, un cuvânt spus aiurea despre oricine, oricum.
--- Sunt greu de identificat persoanele imature? 
Nu, este foarte simplu.
--- Ei sunt conştienţi?
Unii da, alţii nu. Mulţi refuză să recunoască, asta demonstrând că nu prea ştiu ce-i cu ei.
--- Pe ce criterii ne bazăm când spunem despre cineva că este imatur?
Depinde... cât de judecat este cel care pune/dă acest verdict.
--- Ce vârstă au imaturii?
Între 10 şi 80 (ori mai mult depinde). Poţi fi matur la 10 ani, cum poţi fi imatur la 70. Nu este o regulă.
Voi vorbi despre cei care au mai mult de 30 de ani. Vârstă la care, zic eu, şi toţi experţii lumii, ar fi trebuit să ajungi la un anume grad de maturitate.
--- Ce face, cum se comportă o persoană imatură? 
Nu face nimic de obicei, alţii fac pentru el/ea, şi dacă "alţii" nu fac de bunăvoie, pretind, urlă, acuză, insultă, plâng, ameninţă, etc. Nu vrea să-nveţe nimic, preferă ingnoranţa totală, nu se gândeşte la viitor trăind clipa. Vacanţe, baruri, distracţii non stop, relaţii de o noapte. Face orice vrea muşchii lui/ei, oricând, fără a ţine cont de sentimentele/dorinţele celorlalţi, etc.Viaţa-i un joc pentru el/ea.
--- Dacă (la 30 de ani) nu eşti căsătorit şi nici nu ai această intenţie, înseamnă că eşti imatur/ă?
Ha, ha, ha. Eu nu sunt căsătorită şi nici nu am de gând să o fac. Însă nimeni nu mă poate defini imatură.
Depinde foarte mult care sunt motivele/scuzele pentru care ai luat această decizie. Se ştie că o căsătorie implică multe sacrificii, renunţări, compromisuri. Totul trebuie să se schimbe, vrei nu vrei.
  1. Dacă refuzi să te căsătorești pentru că nu vrei să renunţi la relaţia de dependenţă pe care o ai cu părinţii, DA, eşti un imatur fără porporţii.
  2. Dacă nu-ţi plac responsabilitățile, iarăşi eşti imatur. 
  3. Dacă eşti un terchea berchea şi toţi banii pe care-i câştigi îi cheltui pe vacanţe, tehnologie, haine, parfumuri (=aparenţă, superficialitate) etc, etc, etc.  = eşti imatur
  4. Dacă crezi că scopul oricărei femei este să te pună în lanţuri = imatur
  5. Dacă vrei să continui să-ţi iroseşti timpul în faţa televizorului/jucând/distrându-te cu prietenii, etc. etc. etc. şi refuzi să renunţi la nimic din toate astea = imatur. Etc. etc. etc.
Mulţi tineri, din generaţiile actuale, iau această decizie, însă la un moment dat, întâlnesc pe acel/acea, care-i va face să-şi schimbe decizia. Se va căsători de dragul celuilalt sau de teamă că o/îl va pierde. 

Dacă în schimb, ai luat această decizie din cauza suferinţelor ce vezi în jur, sau pentru că simţi/crezi că nu ai fi capabil să ajungi la altar, atunci aici vorbim de raţiune. Nu eşti imatur, dar fricos. Şi pe BUNĂ dreptate!!!

--- Nu vrei copii (30 de ani)? Ca mai sus. 
De ce? Orice om normal doreşte copii. Care sunt motivele pentru care tu nu vrei?
Dacă pur şi simplu nu ai suporta să auzi copilul plângând, nu vrei să ai grijă de unul pentru că ştii că implică multă muncă, sacrificii, nervi/răbdare, timp, etc.etc.etc. Nu vrei să renunţi la nimic din ceea ce faci acum. Nu vrei să ai responsabilitate. - Eşti un IMATUR fără pereche! Ai tăi te-au avut pe tine. Se pare că au greşit undeva, de ai ajuns să iei decizia asta.
Dar poate ai/avut o problemă de sănătate şi NU poţi avea copii sau boala ta este ereditară şi ştii că o va avea şi progenitura ta (vrei nu vrei), poate consideri că nu ai fi un bun tată, poate ai avut o copilărie nefericită şi nu vrei ca copilul tău să sufere ca tine (frică), atunci eşti un om raţional. 
Exemplele pot continua, însă mă opresc aici.

Imaturitatea nu poate fi subiectivă. Nu e că unul poate avea "părerea proprie" despre ea.
ATENŢIE  a nu se confunda imaturitatea cu a fi copilăros. În fiecare dintre noi ar trebui să rămână o fărâmă de copilărie. Eşti imatur CLAR, când nu-ţi porţi de grijă, ci o fac alţii în locul tău.
Putem crede ce vrem despre noi, Comportamentul ne defineşte.
Dacă (la 30 de ani) singurele lucruri pe care le faci este să joci/să te ucizi cu mitralierele, să te uiţi la filme cu super-eroi/idioţi/femei goale, să gestionezi un site cu jocuri total NON PROFIT (are o denumire precisă, dar nu mi-o amintesc), să suni părinţii ori de câte ori ai nevoie să mănânci/să te speli, etc. şi să urli la ei de ce nu ţi-au pus data pe borcanele cu mâncare, sau de ce nu ţi-au făcut ce ai dat ORDIN, nu ai cum să NEGI că nu eşti un imatur. Faptele tale, acţiunile îţi sunt împotrivă, probe incontestabile ale unei imaturități depline. Şi-ar trebui să-ţi fie ruşine. 
Scuzele de genul: aşa fac toţi; colegi, prieteni, vecini, nu fac decât să întărească faptul că psihologic/emoţional eşti un COPIL/un imatur/un terchea berchea. Că tu trăieşti printre imaturi/lepădături nu-ţi dă dreptul să crezi că aşa este normal.

Ai creier, în afară de jocuri criminale şi filme fără substanţă, există internet, documentare, CĂRŢI. Nu trăieşti în Africa, rupt de lume. Ai discernământ, pentru Dumnezeu!

Este vremea să tai cordonul ombilical (dacă încă depinzi de mama, şi mulţi imaturi neagă acest fapt), să-ţi făureşti singur un destin, să ai grijă de tine.
Renunţă la mândrie/aroganţă şi fă-ţi o introspecţie. CINSTIT, fără să-ţi întrebi părinţii/vecinii/prietenii, fără să te compari la lumea mică în care trăiești. Dincolo de blocul tău, dincolo de locul de muncă, există o lume INFINITĂ.
Pune-ţi creierul în funcţiune, că de asta ţi-a fost dat. Sau poate n-ai, de aia te crezi matur când acțiunile tale sunt ale unui copil de 10 ani. Sau poate ar trebui să recurgi la un psiholog/psihiatru. 

Wednesday, 16 April 2014

Filmele şi impactul psihologic asupra noastră

Aveam cine ştie câţi ani, (9-10 poate) când am văzut Pe aripile vântului - Gone with the wind.
Cât de mult m-a marcat acel film. Şi-acum îmi amintesc scene clare din el.
De ex, când Scarlet şi-a făcut o rochie (sursa) din perdelele verzi de catifea, ca să-l viziteze pe Rhett în pușcărie.
Îmi amintesc cum dintr-o fetiţă, apoi domnişoară capricioasă a devenit, peste noapte, o persoană responsabilă şi extrem de puternică. Cum găsea soluţii la orice problemă.
Şi cine nu a auzit măcar o dată expresia „e şi mâine o zi”?
A fost un model pentru mine. Şi-am decis atunci că vreau să fiu ca ea. Un cameleon: ţărancă şi doamnă, copil şi femeie. Să nu mă dau bătută niciodată.  Să lupt, să caut soluţii, nu să stau cu mâinile-n sân plângându-mi de milă, cum făcea Ashley. Şi-am învăţat că-n viaţă trebuie să faci şi lucruri ce nu îţi plac! Să faci şi pentru alţii. Şi să le faci bine.
Şi tot de la ea am mai învăţat că atunci când eşti pierdut în durere, să te opreşti şi să-ţi impui o pauză. Mai ales noaptea, ca să te poţi odihni. Ca dimineața să ai mintea limpede, să poţi gândi clar. „Mâine, mă voi gândi, mâine.”

Apoi am văzut Titanic. Considerat, ca şi filmul de mai sus, o poveste de dragoste. Pentru mine este istoria unui vapor (considerat indestructibil) care se scufundă, luând cu sine, în abisuri, 1514 de persoane. Atunci am înţeles că aroganţa nu te salvează de la moarte, nu-ţi dă puteri supranaturale. 

În căutarea fericirii - The Pursuit of happynness. Povestea unui tată rămas singur cu fiul său. Fără un adăpost deasupra capului şi fără un ban. Un om care nu se dă bătut, de dragul fiului.

Aceste filme (şi altele, dar nu vreau să te plictisesc) au avut un puternic impact psihologic asupra mea. Şi cred că orice film în parte, ne poate „da" sau „lua" multe, vrem sau nu. De aceea evit filmele de groază (dorm singură, pffffffff). :)

Fiecare dintre noi preferă un anumit gen de film. Alegerile noastre pot suferi (şi TREBUIE) multe modificări de-a lungul anilor. Motivele pot fi dintre cele mai variate:  iubim, suferim, CREŞTEM, etc.

În general, fetele sunt atrase de poveşti de iubire, bărbaţii de acţiune. Dar nu este o lege.

Părerea mea, strict personală, este să nu pierdem timpul vizionând acelaşi film de mai multe ori, în foarte scurt timp. Asta dacă nu cumva se tratează de un film extrem de complicat, din care nu ai înţeles nimic şi consideri că este necesar să îl revezi, pentru că merită/ai ceva de învăţat. Cred că mi s-a-ntâmplat odată, însă nu-mi amintesc titlul.

De asemenea, sunt de părere că de la o anumită vârstă, oamenii ar trebui să includă în gusturile lor cinematografice şi filme educative. Şi nu mă refer exclusiv la documentare. Se pot învăţa extrem de multe lucruri din filme „obişnuite". De ex.:

  • Cum să te comporţi cu semenii, 
  • Cum să NU faci anumite lucruri, 
  • Cum să iubeşti, 
  • Cum să faci o relaţie să meargă, 
  • Cum să iei totul în bătaie de joc (:D), etc.
Dacă la 30 de ani te uiţi exclusiv la filme cu bătaie, super-eroi sau cu idioţi, (ori telenovele) şi asta ai făcut toată viaţa, (mă refer la acei care se uită la 4-5 filme/seriale pe zi şi nu şi-au schimbat gusturile niciodată) nu cred că ai o viziune corectă asupra lumii. Mai ales dacă nu ai timp pentru viaţa REALĂ.
Sunt îndreptăţită să gândesc că nu ai evoluat deloc în 30 de ani? Experienţa asta-mi spune.
Îl poţi lua de aici.
Unii oameni (cunosc destui, din nefericire), cu scuza că au nevoie de relax, aleg, cu bună ştiinţă, filme fără nicio substanţă. Nici nu-şi dau seama cât de mult le influențează conduita. Se comportă şi gândesc în modul în care o fac personajele, şi sunt convinşi că e bine/corect, doar văd la televizor. Îşi pun în cap idei, crează scenarii ce se aşteaptă să-ntâlnească în viaţa reală.

Gusturile cinematografice pot separa sau uni oamenii. La un divorţ, se află pe lista motivelor ce i-a condus acolo. Aspect ce nu ar trebui deloc de neglijat.

Mi-ar plăcea să ştiu ce filme urmăreşte/preferă un bărbat înainte să am o relaţie cu el (intimă şi nu de scurtă durată). Aş înţelege multe. E ca un bilet de vizită, pentru mine.

Un film te poate relaxa, după o zi de muncă/şcoală, dar nu te refugia într-o lume plăsmuită şi locuită doar idioţi care-şi bat joc de toate. Rişti să devii unul dintre ei, în detrimentul tău şi a celor din jur.
Nu memoriza date istorice, nu crede că faptele s-au desfăşurat exact cum spune povestea din film, etc. Sunt doar scenarii. Actorii interpretează roluri. În viaţa reală pot fi nişte ticăloşi, sau îngeri. După caz. Pfff.
Două sugestii:
  1. Evită filmele de dragoste când suferi din iubire. Lucru uşor de spus, greu de făcut. Mai toate filmele au inclusă, cel puţin, o poveste de dragoste. Însă o să supraviețuiești. Numai nu le căuta!!
  2. Nici tragediile nu sunt indicate când trecem prin perioade dificile, şi poate avem moralul la pământ. Comediile sunt cea mai bună alegere, în acest caz.
Lansez o provocare: Spune-mi la ce te uiţi, ca să-ţi spun cine eşti.
Dacă-mi spui că-ţi place Life of Pi, m-ai dat gata. :D

Tuesday, 15 April 2014

Haideţi să punem România pe hartă!

Nu ştiu voi, dar eu iubesc oamenii inventivi.
Cunosc un tip care în fiecare zi a vieţii lui zice că odată şi-odată va inventa şi el ceva. O aplicaţie mai exact. Pentru telefoane, pc-uri, tablete, etc.
Dar în loc să lucreze la asta, tipul vine de la servici obosit şi are nevoie de relax... Cred şi eu că după 8 ore de muncă-ntr-un birou, este epuizat. Şi-atunci sună prietenii şi se apucă de împuşcat tot ce mişcă, ucigându-se între ei cu Kalaşnikoave.... (sau e Kalaşnikovuri? Bine, mitraliere ruseşti!). :))))) 
Adică joacă pe calculator ore-n şir. Dar numai până câştigă - o dată, de două ori... .Apoi se-aşează-n pat să urmărească vreo 7-8 seriale cu mesaje idioate, intercalând şi ceva video-uri cu femei nude şi expresii de cartier. Tot ca să relaxeze.
Aşa au trecut cam 18 ani de când tot speră că va face invenţia lumii. Şi vor mai trece încă 50, dacă nu se decide să crească.

Am inventat şi eu odată un scaun curios, special pentru acei care nu ştiu să stea drept pe el. Adică i-am atașat 2 picioare extra, la cele deja existente din spate. Da, şi intrau în folosinţă doar atunci când scaunul se lăsa pe spate.
--- Ai idee despre ce vorbesc, nu? Gravitate, bre!
--- Vrei să spui că tu nu ai făcut asta niciodată? Minţi! :)

Odată, un tip m-a prezentat părinţilor lui. Tatăl, om foarte energic, se tot juca cu scaunul făcând exact mişcările de mai sus. La un moment dat, pac, cu roţile-n sus.
Am izbucnit într-un râs cu lacrimi. Mai ales că a căzut peste nişte cactuşi înţepători rău.
Mi-a aruncat o privire de era să cad şi eu pe spate... de spaimă. Buuuu.
--- Ce era să fac? Ce, tu n-ai fi râs? Bine că a fost prima şi ultima dată în care i-am văzut.
În orice caz, am descoperit apoi că ideea era a lui Homer Simpson! Sau era a lui Edison? :D

Şi uite cum unii zic, alţii cred, iar cei capabili tac şi fac. Şi ajung și pe primele locuri la competiţii.
Aşa că, tu, care crezi că ai idei, nu sta pe scaun/fotoliu/pat şi te uita la seriale pentru copii, ci suflecă-ţi mâinile şi la treabă. Jucând şi lăudându-te cât eşti de isteţ, nu se inventează nimic. Ideile vin lucrând, bine, câteodată şi jucând, dar jocuri constructive.
Nu sta şi invidia pe toţi cei care au succes, poate lucrează zi şi noapte pentru asta, iar tu, stai şi te uiţi la filme cu idioţi, că ai nevoie să te relaxezi.
Pune-ţi creierul la muncă, şi hai să punem România pe hartă cu lucruri care chiar contează.
Lumea merge înainte, nu vreţi ca şi România să o facă? Să ţină pasul cu ea?

Monday, 14 April 2014

Vorbe de duh - Cugetări

Ieri mă gândeam la expresia ce mi-a fost adresată în timp ce mă-ntorceam de la un anticariat cu un braţ de cărţi: Deştepţii au scris cărţi şi proştii le cară.
Asta după ce am primit un email care mă întreba dacă expresia  îmi aparţine.
Nu, nu îmi aparține. Mi-a zis-o un deştept pe stradă.
Am "inventat" câteva expresii totuşi. Unele sunt aberante, altele par fără sens (că na, sunt subiective), unele sunt comice, iar altele sunt chiar ok.
Multe au prins la public, altele au trecut neobservate. Şi uite că m-am gândit să le adun pe toate-n acest articol. Sper să nu fi copiat pe nimeni. Dacă cineva descoperă că altcineva a zis una dintre frazele de mai jos, înaintea mea, îl rog să mă anunţe. Mulţumesc.

Simte-te liber să le adaugi pe ale tale, dacă vrei. Sunt sigură că ai inventat şi tu cel puţin una.

Despre toate
  • Nu lăsa pe altul ce poţi face tu.
  • Nu lăsa pe MINE ce poţi face tu.
  • Nimic nu este mai uşor decât să scrii din memorie.
  • Este infit mai uşor să renunţăm la o prăjitură (sau o bucată de carne) decât la invidie şi răutate. 
  • Nu confunda lipsa de respect cu sinceritatea.
  • Nu trăi ca să munceşti, munceşte ca să trăieşti. 
  • Nu înnora cerul senin al altora cu tristeţea ta. 
  • Ori de câte ori amâni ceva ce ai de făcut, rişti să o facă altcineva. 
  • Nu baza niciodată fericirea ta pe o persoană. Mai devreme sau mai târziu, va pleca şi va lua cu sine toată fericirea ta. 
  • Prietenul la nevoie se cunoaşte. Da? La nevoia cui?!
  • Ura te transformă-n terorist al sentimentelor. Al tuturor fiinţelor şi lucrurilor din jurul tău.
  • Viaţa nu este o un serial de comedie.
  • Vorbele nu-s fapte!
  • Oricât de mult ai crede şi ai afirma că eşti un om bun, faptele tale demonstrează contrariul. 
  • Ca să fii om, trebuie să faci, NU să zici!
  • Prefer să discut cu un cioban, decât cu un oier ca tine.
  • Cine a zis că nu haina îl face pe om, avea pe el un Armani.
  • Aţi bate joc de cineva şi a pretinde să nu se supere, e ca şi cum ai purta un prezervativ din lână de oaie şi a spera să nu iei păduchi laţi. 
  • Nu judec, observ şi scriu pentru alţii.
  • Nu sunt o sfântă, însă îmi văd de viaţa mea.
  • Nu las sentimentele negative să îmi controleze viaţa, lupt împotriva lor.
  • Nu avem timp să învăţăm, dar avem timp să ne uităm la filme, să pierdem vremea pe platforme de socializare, să jucăm jocuri criminale. 
  • Nu poti sa stai sa te uiti la o cicatrice la infinit si sa plangi amintindu-ti cum ti-ai facut-o.
Cu şi despre părinţi/copii
  • Părinţi, iubiţi-vă şi ajutaţi-vă copiii, este DATORIA voastră! I-aţi învăţat să zboare, daţi-le voie să crească, să se maturizeze, să devină oameni responsabili. Este DREPTUL lor!
  • Părinţi, a ajuta un copil, nu înseamnă a face totul în locul lui, dar a-l ghida şi a-l învăţa să facă singur.
  • Părinţi, vă iubiţi copiii? Învăţaţi-i să trăiască FĂRĂ voi!
  • Copii, nu vă uitaţi părinţii. Este o datorie!
Despre iubire/relaţii
  • Nu e adevărat că toţi bărbaţii sunt la fel, unii sunt mai porci decât alţii!
  • Mai bine singură, decât c-un necioplit. 
  • Nu-mi spune că mă iubeşti, demostrează-mi.
  • Eu merg până la capătul lumii pentru tine; tu ai face acelaşi lucru? Demonstrează!
  • Un om te iubeşte dacă apare la uşa ta cu o farfurie de supă, după ce i-ai zis că ai febră şi nu poţi ieşi.
  • Atracţia este un sentiment involuntar, respectul este raţional.
  • Iubirea te ridică, iubirea te coboară, dar nu te înjosește. 
  • Un om, care la 30 de ani, nu ştie ce este preludiul sexual, este un robot.
  • Dacă trebuie să mă resemnez, mă resemnez să trăiesc FĂRĂ tine. (Isabella)
  • Daca ai iubit o data, vei iubi din nou! Sunt proba vie si mai sunt miliarde ca mine.
  • Dacă-ţi place să-ţi laşi viaţa să treacă pe lângă tine... atunci stai tolănit şi plânge... Că tare bine mai e.
Cu şi despre imaturi/iresponsabili
  • A fi independent nu înseamnă doar să locuieşti singur, dar să ai grijă de tine, fără ajutorul nimănui.
  • Poţi fi independent locuind cu părinţii, la fel cum poţi să fii dependent locuind singur.
  • Un copil de 2 ani poate fi responsabil, de ex., când îşi pierde suzeta, o caută şi o găseşte, nu când se apucă de plâns pretinzând să i se cumpere alta. 
  • Eşti dependent de părinţi când, la 30 de ani, ştii că eşti alergic însă nu ai idee la ce, pentru că lista o au părinţii. 
Unele inspirate sau citite dar nu stiu unde
  • Ştiu că sunt nebună, dar când mă uit în jur prind curaj. (Inspirată la Creangă).
  • Dintre toţi elevii miei, doar unul m-a înţeles, dar şi acela m-a înţeles greşit. - Asta sunt sigură că am citit-o undeva când eram mică, dar nu-mi amintesc unde.
Mai sunt şi altele, dar nu mi le amintesc pe moment.

**
Daca ai apreciat, te rog da un like, share, lasa un comment (engleza-i la putere - rongleza. :P) sau alatura-te la fomidabila pagina de Facebook. O gasesti tu pe undeva pe aici. Se plimba aiurea. Nu stiu ce-i cu ea.
Dar mai ales nu uita sa ma urmaresti sau sa-mi citesti cartile pe Amazon.

Multumesc, om cu suflet! Pe data viitoare.


Sunday, 13 April 2014

De Florii

Astăzi sunt Floriile,
Creştinii cu miile
Se duc şi fac rugăciuni,
Şi-nfinite plăcăciuni,
Înaintea Lui Isus
Pe care-l iubesc nespus.

Doar odată a acceptat,
Ca să fie aclamat,
Precum rege pe pământ
În Ierusalimul sfânt.

Al lumii Mântuitor
Va ieşi biruitor
Numai într-o săptămână
Îngrozind lumea păgână.

Oamenii ce au credinţă
Vor sta toţi în pocăinţă,
Vor posti şi vor iubi,
Pe-orice om or întâlni.

Răutatea vor combate,
Toleranța va răzbate,
Ura ei o vor respinge,
Şi credinţa va învinge!



La mulţi ani tuturor celor ce îşi sărbătoresc ziua numelui. 

Friday, 11 April 2014

Meşterul Manole

E vineri şi afară plouă,
E mult trecut de ora nouă.
Mă uit pe geam cum se izbesc
Picurii (pauză) de ce-ntâlnesc.

Am ochii roşii de nesomn,
C-azi noapte un stimabil domn
Nu a dormit cu mine-n pat,
Nu, mult mai rău, a tot ţipat.

La câini, pisici, sau ce ştiu eu,
Secret nu e că-i nătărău,
Nu înţelege că de vină
Este a lui fire misogină.

Cu tot ce mişcă el se ceartă,
La toţi se laudă că-i artă,
Să ştii să urli ca nebunul
Şi, dacă poţi, să tragi cu tunul.

Poliţia l-avertizat,
Dar el e un pasionat,
De zgomote şi de scandal
Bătând recordul mondial.

De aş avea putere eu
L-aş bate cu un melesteu.
Legat, ca un sac de cartofi
Fără chiloţi, fără pantofi.

Apoi l-aş arunca în stradă
Ca lumea-ntreagă să îl vadă.
Şi i-aş lega de gât un clopoţel
Ca la o oaie sau un miel.

Dar pentru că suntem în post,
Mai bine îl evit pe prost.
Că orice-aş face, ori aş zice
Credinţa grav o interzice.

Ce pot să fac e să mă rog,
Sperând să văd un inorog,
Şi oi posti mâncând fasole,
Iubind ca meşterul Manole.

Thursday, 10 April 2014

Iresponsabilitate şi raţiune

Spune-mi cum conduci, ca să-ţi spun cine eşti. 
Nu, nu cred că a zis-o nimeni, o zic eu.
Sunt şi eu şoferiţă. E drept că nu conduc demult (mi-am vândut maşina). Şi la volan eram argint viu.
Adică, ocăram la greu pe cei care-mi făceau neajunsuri stradale.
Odată, unul mi-a tăiat calea pe-o stradă dreaptă. Mergeam la Sibiu. Eram patru-n maşină.
Un camion, (nu foarte lung, dar înalt, tip milităresc) cu volan pe dreapta (lucru ce am văzut numai după), a tras pe dreapta (din senin), fără să pună săgeata. Am crezut că vrea să parcheze. N-am zis nimic, deşi am observat bine că nu a semnalizat. Eram mult în spate (vreo 30 de m circa). Accelerez, că na, mergeam drept, şi când l-am ajuns hop că-mi taie calea, făcând la stânga. Tot fără semnalizare.
Mi-am văzut moartea cu ochii. Am frânat până la maxim (ştiu că nu se face), claxonând în acelaşi timp. Speram să-l fac să se grăbească. Oricum nu aveam cum să-l evit. Prea mică distanţa. M-am uitat în oglinda retrovizoare. Strada pustie. Am respirat uşurată: bine măcar că nu se izbesc şi alţii în noi. 
Ca în vis am auzit oamenii ţipând şi m-a durut inima pentru ei.
"Uite cum nenorocesc 4 familii."
Dar maşina s-a oprit la 2 cm de roată (avea ABS, din fericire). Am rămas nemişcată câteva fracţiuni de secundă, privind în gol.
Şoferul de camion, când a auzit claxonul, s-a oprit pentru că habar nu avea de unde vine. PUR şi simplu nu m-a văzut. Avea geamul lăsat şi atunci s-a uitat în jos. Ridic ochii şi urlu-n neştire.
Şi el ce face?

Îmi arată pumnul.
Cobor geamul şi-l fac iresponsabil.
--- V-aţi asigurat înainte să faceţi manevra? Aţi semnalizat? Sunteţi pe o stradă publică, pentru Dumnezeu!
--- Da, am făcut-o. Nu te-am văzut. Ce gură ai! Tu eşti vinovată!
Am dat să cobor, şi jur că dacă aş fi avut o bâtă, m-aş fi dus la el. Nu pentru mine, pentru oamenii din maşină. Şi nu pentru că era să crăpăm toţi, întortocheați  în caroserie ca nişte sardine, dar pentru că era un nesimţit, mincinos şi total iresponsabil.
Însă m-am uitat în spate şi am văzut maşini venând.
Scârbită, i-am făcut semn să elibereze strada, să nu pună-n pericol alte vieţi.
Mi-a arătat din nou pumnul, insultându-mă grozav.
Am tăcut. Nu mai aveam putere. Nu era prima dată când dădeam peste asasini imbecili de genul. Şi nu numai asasini de oameni/animale/tot ce mişcă, dar asasini de raţiune şi adevăr.
Mi-am cerut scuze de la oamenii din maşina mea. Şi-am plecat văzându-mi de strada mea. De atunci n-am mai luat pe nimeni în maşină. În afară de familia mea.

Sunt o personă extrem de responsabilă, atentă. Respect cu sfințenie reguli şi legi. Încerc să nu nedreptățesc pe nimeni, să văd adevărul aşa cum este, nu cum îmi convine mie.
Am învăţat de mică ce-i respectul... faţă de oameni, sentimente, lucruri, natură, tot ce mişcă. 

Şi la volan mă enervam îngrozitor când cineva încălca regulile punând în pericol viaţa altora.
Şi nu e că nu am greşit niciodată... pfffffffffffff, ba chiar am distrus o maşină (două de fapt, a mea şi a celuilalt). Abia ce luasem permisul. Am avut coşmaruri ani de zile. Noroc că numai lucrurile au avut de suferit. Şi încrederea mea.
Dar am stat şi analizat posibilele consecinţe de mii de ori. Ca să-nvăţ, să-mi intre bine-n cap, că lipsa de atenţie poate ucide instant.

Mulţi susţin şi te-nvaţă ca atunci când ai greşit (la volan sau oriunde), să nu te gândești.
--- A trecut, n-a murit nimeni. Nu te mai frământa. 
Pierzând din vedere poza-ntreagă: făcând aşa, nu conștientizezi gravitatea acțiunilor şi este foarte probabil să faci din nou aceeași greșeală ce poate-ţi fi fatală.
Personal, recomand oricui care greşeşte şi vrea să fie responsabil, să-şi dea timp de gândire. Să se frământe până înţelege exact ce putea să se-ntâmple.
Să accepte că toţi putem greşi, dar dacă ne străduim să fim oameni, putem evita catastrofe.

Wednesday, 9 April 2014

Citeşte asta - concurs de creaţie literară

Întotdeauna mi-a plăcut să scriu, aşa cum mi-a plăcut şi să citesc.
Când eram foarte mică, mă uitam cu infinită uimire, admiraţie şi "gelozie" (în sensul bun al cuvântului) la o soră de-a mea (mai mare, eu fiind cea mai mică dintre fete) cum scria.
Cred că aveam vreo 4 anişori.
Nu pricepeam în ruptul capului cum putea să "ghicească" care este ordinea literelor, a cuvintelor, a frazelor. Stăteam şi o priveam (pe ascuns), în timp ce-şi făcea temele ...  Petro, despre tine vorbesc. 
Mi se părea ceva supranatural, un fel de vrăjitorie.
Şi totuşi am învăţat târziu să scriu, abia când am mers la clasa-ntâi.
De ce? Bună întrebare.
Dar am învăţat extrem de repede. Mi se părea natural. Şi ce mândră eram!
Scriam de plăcere, aiurea, scrisori la destinatari necunoscuţi, pe care le şi trimiteam.
Cine ştie unde au ajuns acele scrisori... dacă cineva le-a citit, ce a gândit, ce a făcut cu ele... .

Luna trecută umblam bezmetică pe net, căutând pagini unde să trimit câte ceva din ce am scris.
Pentru că, deşi nu am pretenţii de scriitoare, câteodată am nevoie ca cineva să ştie că exist şi că, uneori, chiar reuşesc să transmit ceea ce simt.
Da, am un blog (3 de fapt), şi am cititori fideli (dovadă vizitele zilnice, din ce în ce mai numeroase). Dar sunt silențioși, apreciază în tăcere. Ar trebui să fiu mulţumită, şi SUNT, însă nu este deajuns.
Şi aşa am dat de citesteasta.ro. Am trimis câteva "creaţii", fără să fi înţeles mai întâi sistemul.
Cred că m-am făcut de tot râsul, trimiţând rânduri care nu aveau nicio legătură cu concursul ce se desfăşoară-n fiecare lună. Un comportament condamnabil, dar nimeni nu mi-a atras atenţia.
Însă eu, care respect cu sfințenie reguli şi legi, m-am simţit vinovată... faptul era consumat.
Şi astăzi primesc prin poşta electronică email-ul cu numele câştigătorului lunii martie (2014). Nici n-am văzut numele, am dat click să citesc. Ştiam că trebuia să fie ceva frumos.
Când am început să citesc creaţia mea, am crezut că am greşit link-ul.
"Poate m-a dus direct la profilul meu."
Însă nu, era corect. Numele, titlul articolului ce am scris la îndemnul unui coleg de breaslă.
Şi mi-au dat lacrimile. Dar ce zic, am plâns... şi acum lacrimile-mi curg calde şi dese pe obrajii roşii de emoţie.

"Am câştigat?!! EU? Atât de mulţi oameni talentaţi şi-am câştigat eu? Cum?
Uite şi câteva greşeli de ortografie, şi semnele de punctuaţie lasă de dorit... . Nu sunt scriitoare, sunt un om care simte."

Şi-atunci mi-am zis: Nimic nu este mai uşor decât să scrii din memorie. 
Mulţumesc, citeşteasta.ro. Nu ştiu ce altceva să zic. Sunt fericită.

Tuesday, 8 April 2014

Asorteuri

Aveam vreo 18 ani, eram în discotecă, dansam de rupeam cu prietena mea.
Lumea toată se uita, care admirată, care cu ciudă, sau, mai rău, dezgustată.
Mulţi se dădeau în locuri, să ne facă spaţiu. Să ne putem „desfăşura” în voie. Parcă eram posedate.
Eu nu vedeam pe nimeni. Venisem la discotecă să dansez, şi asta făceam.
Era singurul mod de relaxare pentru mine. Nu conta că muncisem 18 ore încontinuu, că făcusem 30 de km cu bicicleta, că după 9 ore de muncă în fabrică, mă opream pe câmp să-mi ajut părinţii până se făcea noapte şi nu se mai deslușea buruiana de porumb.
Ajungeam acasă frântă, făceam baie, mă îmbrăcam în culori deschise, toată asortată. Că era primăvară, vară, toamnă sau iarnă, predominant era albul. Fuste în dungi, pantaloni cu buline, tricouri lungi, ciorapi coloraţi, pantofi, sau cizme de vară.
Nu era un ring de dans, şi nici o sală chic cu globuri de oglinzi, sau jocuri de fum. Avea mai multe neoane care transformau albul într-o culoare fluorescentă.
Muzica din anii '90 suna de pe casete, într-un casetofon din epoca de piatră. Însă erau multe boxe ce răsunau în tot satul, împiedicând bieții oameni să doarmă.

Pe la 22 apărea prietena pe la mine, după ce mă aştepta nerăbdătoare să mă-ntorc de la câmp, sau de la servici.
Îmbrăcată şi ea la 4 ace, radiantă şi cu chef de dans.
Ne luam pachetele de guma (obligatoriu fluorescentă) şi o zbugheam, pe furiş (să nu ne vadă părinţii în ce hal eram „costumate”), la hala ce ţinea post de discotecă.
Într-o seară, dansam (ca de obicei) în mijlocul sălii, când, deodată, văd un văl de lumină de culoare portocalie aproape de mine. Instinctiv îmi duc mâinile la ochi, că parcă mi-a intrat foc în ei.
Rog prietena să schimbăm locul, că nu puteam să mă mai mişc de oroare.
După câteva minute, ieşim să luăm o gură de aer, şi o întreb:
--- Ai văzut apariţia aia oribilă lângă noi? Ce Dumnezeu este, cine?
--- Păi e Gheorghe a lui Ignat. Ăl de se „dă la tine”, îl ştii. Şi-a făcut un trening pe măsură, la Gherghina a lui Cap de porc.
--- Măi, dar e înfiorător! În trening la discotecă? Bărbat în portocaliu fluorescent! Ce naiba are-n cap? Dacă aş putea, aş interzice culoarea asta.

 Mai târziu a venit să mă invite la dans. Nu m-am putut uita la el şi l-am rugat să meargă pe terenul de sport (aflat în vecinătate) să facă vreo 6 ture.
Am sperat că dacă îl vede cineva cheamă poliţia, televiziunea sau pe cei pasionaţi de science-fiction.
Că părea un alien, un extraterestru de pe o planetă încă nedescoperită.

Curios este că portocaliul îmi place, ador toate culorile deschise, vii, energice, dar portocaliul fluorescent, pe un bărbat, nu arată grozav. Părerea mea, evident. 

Monday, 7 April 2014

Mă apuc de dietă... de luni

Așa zicem mulți dintre noi. Pentru că cine iubește dietele? Să fim serioși! Eu le detest din toată inima, mai ales când mi se pare că sunt deja la dietă, de o viață chiar.
Că, așa cum am mai scris, unele persoane se îngrașă numai cât se uită la o mâncare, altele pot mânca orice/oricât/oricând și nu pun nimic. Alea sunt persoane norocoase, dar care poate nu apreciază.
Personal, mănânc din plăcere, nu din necesitate.
Nu sunt adepta „mănânc ca să trăiesc”, însă nici expresia „trăiesc ca să mănânc” nu mi se potrivește.
Odată cu înaintarea în vârstă ne îngrăşăm mai repede. Probabil după 40 şi? Eu încă nu experimentez asta. Dar fac mult exerciţiu fizic. Şi nu acelaşi în fiecare zi. Am mai spus, efortul fizic susţinut/mişcarea, trebuie să fie diferită de obicei, pentru a slăbi. Altfel nu faci decât să te menţii.
„Iarna ne îngrășăm mai ușor”. N-am înțeles niciodată de ce lucrul acesta. Nu prea are logică, dacă stăm și ne gândim.
Da, e adevărat că metabolismul e mai lent (din cauza frigului), totuși, mi se pare că facem mai mult efort decât vara. Numai să cărăm pe noi 6-7 kg de haine în plus, mi se pare un sport extrem. Și totuși
ne-ngrăsăm.
Părerea mea este că o facem pentru că mâncăm mai mult/ mâncăm mai multe dulciuri, chipsuri. Poate stăm mai mult în casă, în fața televizorului și-atunci ronțăim la greu, tot ce ne cade-n mână/gură.
Iarna ne acoperim mai mult și nu se vede că devenim mai rotofei...
Însă cum vine primăvara, cum intrăm în panică. Atunci când este cald, ne îmbrăcăm mai subțire și se văd șuncile. Și pac începem tot felul de diete, care mai de care mai ciudate/drastice. Auzim în Tv tot felul de mărturii și sfaturi. Vip-uri care au slăbit rapid cu diete minune și le-ncercăm și noi. Fără să ne gândim că ne punem sănătatea-n joc.
Ultima dietă de care am auzit este aceea cu carne și salate. Lactatele și fructele excluse total deoarece conțin prea mult zahăr (prea mare indicele glicemic). Nu mai vorbim de carbohidrați.
Însă am auzit de oameni care au slăbit cu diete pe baze de dulciuri, sau carbohidrați, etc. Zic că trebuie să mănânci exclusiv dulciuri și slăbești. Mi se pare logic, dar complet nesănătos.

Eu voi ține o dietă cu supe/borșuri, salate cu buruieni de primăvară. Nu voi renunța la fructe (citrice, caise, prune, mere, etc.) și nu voi exclude nici lactatele (nici nu sunt fan, dara dacă vreau iaurt, voi mânca).
Până la Paști. Să văd cât slăbesc. 4 kg aș vrea și dacă nu bag dulciuri în gură, sunt sigură că voi reuși.

Se știe că atunci când începi o dietă, care exclude total ceva ce ție nici nu ți-a plăcut vreodată, simți nevoia imperioasă să mănânci exact alimentele interzise.
Astăzi am mâncat un borș cu urzici, ștevie (și alte legume cu indice glicemic scăzut) Rețetă personală, destul de apetisantă (rețeteîndrăznețe.blogspot). 2 porții până-n prezent.
Nu mi-e foame, dar parcă-mi lipsește ceva. Nu e că mănânc mai mult de obicei, e psihologic. Exact cum am scris mai sus.
Însă vreau să țin dieta asta. Este mai mult o cură detoxifiantă. Îmi va face bine și fizic și psihic.

Ție îți plac dietele?!