Thursday, 28 February 2013

Vinul şi crima în stil Dexter


Locuiam în Italia, într-o vilă cu 2 etaje. Este important acest amănunt.
Într-o dimineaţă, pe la 4, mă trezeşte o bufnitură îngrozitoare. Parcă cineva scăpase un obiect din sticlă pe gresie şi se făcuse într-o mie de bucăţi. Stau şi ascult; să-mi dau seama dacă nu cumva sunt vecinii (erau incredibili la făcut zgomote de genul). Dar era 4 dimineaţa. Şi aveau un bebeluş, s-ar fi trezit şi el la auzul acestui vuiet. Ciulesc urechile, deşi nu ar fi fost necesar; nu numai că era 4 dimineaţa şi în liniştea profundă se aude orice, dar ei nu-şi făceau probleme că bubuiturile alea ar putea să deranjeze pe cineva, adică pe mine care aveam camera lipită de vila lor!!! Mă, zic eu: 
---„ştii că sunt grozavi de calmi? Eu, dacă aş fi scăpat ceva pe jos, aş fi folosit câteva sute de cuvinte murdare (de nervi)”, dar ei- NIMIC. O fi, zic eu. Poate nu era ceva important sau l-au trântit intenţionat. Cine ştie ce au oamenii în cap?! Poate aşa se ceartă ei, izbind orice le iese în cale (cunosc câteva persoane care au mania asta. :p”
Dacă tot m-am trezit ia să merg eu până la baie. Mă dau frumuşel din pat şi nu ştiu ce mă apucă că decid să folosesc baia de la parter, şi nu aia de la etajul 1, unde era dormitorul meu. Locuiam singură, deci puteam folosi orice baie, în orice moment. Totuşi, cobor scările. De ce?! Habar nu am, a fost singura dată în care am făcut asta, pe timpul nopţii.
Mă duc la baie, cu ochii întredeschişi, mă spăl pe mâini şi ies să mă-ntorc în pătuţul (pătoiul, de fapt) meu. Fac 2 trepte şi văd, cu coada ochiului stâng, o pată mare, roşie, pe gresia albă din salon. Cum am văzut că deh, era noapte?!.. Aveam un bec aprins exact în faţa uşii, afară (cică aşa era la modă; să vadă hoţii când vin la furat).
Acum... nu ştiu cum să explic dar scena a fost de tipul unui desen animat: pisoiul vede şoarecele, îl salută şi trece mai departe iar o fracţiune de secundă mai târziu realizează că el este asasin de şoareci şi se-ntoarce în viteză, nervos, să-l prindă. Aşa şi eu... nu realizez, (era 4 dimineaţa, frate, dacă dormisem 1 oră, dar nu cred!) şi merg mai departe. Dar apoi mi se aprinde o luminiţă:
---„Ce e cu pata aia acolo? Dumnezeule! Stai să vezi că s-a săvârşit o crimă în casa mea! M-am ras!”
Mă-ntorc repede să verific. Aprind becul, roşu peste tot! Toată camera, jur: pereţii, vitrinele, covorul, măsuţele, ferestrele. Parcă ar fi fost tăiată o jugulară la un porc şi lăsat să împrăştie tot sângele în casa mea. Măi, frate, era ca o scenă din Dexter. Ah, nu, stai; acolo nici nu au sânge. Bine, o scenă din Bones atunci! Plin de roşu oriunde te uitai.
--- „Dar unde-i corpul? Nu se poate să-l fi luat cu ei. Că trebuie să fi fost mai mulţi, nu era posibil
să-l cari, singur, afară. Dar dacă era numai unul (doi de fapt) şi l-a tăiat pe ălălalt bucăţi, l-a pus într-un sac negru sau o valiză?!” Totul era plauzibil.
--- „Dar de ce? De ce l-a omorât şi de ce în casă la mine?! Mă, ce naiba se întâmplă?! Poate visez... sau, poate, sunt la camera ascunsă. E totul prea de oaie. Nu are sens. Nu înţeleg!
Mă plimb prin casă, (sărind peste petele roşii) vreme de câteva secunde, să ajung la un fel de concluzie rezonabilă. Să am măcar o idee de ce şi cum. Mă pun în genunchi, într-o zonă unde nu era roşu, (ca să nu distrug probele) şi stau aşa câteva secunde, uitându-mă atentă în jur.
Observ pe una dintre vitrine mai mult sânge care se prelingea pe uşile din sticlă. Sar repede să verific şi-n acel moment observ că lipseşte dopul de la o sticlă de vin expusă în vitrina cu sticle (sunt pasionată de vin şi am/aveam un fel de librărie cu sticle înclinate, aşa ca la carte).
--- „Hmm... ce sticlă era asta şi unde-i dopul?”
O iau în mână – GOALĂ!
--- „Mă să mor eu, ăştia mi-au băut întâi sticla cu vin, s-au îmbătat şi s-au încăierat. Tipic. Proştii dracului, nu ţin deloc la băutură! Dar de ce naiba tocmai sticla asta?! De ce nu alta, care arată mai bine?! O şampanie ceva (erau destule şi-ncă din ălea... ştii tu)”. Asta era fără etichetă, cu un dop de plastic, se vedea că era vin de casă.
--- „Or fi fost fani vin de casă, ce crezi. Mai sunt şi oameni care preţuiesc ce-i făcut în casă nu numai ce străluceşte.” „ Dar unde-s paharele?!”
Hmm... Totuşi, ceva nu era în regulă. Nu prea se lega nimic, nu avea sens, nu găseam un răspuns care să mă satisfacă. Caut dopul,
--- „doar nu l-au luat cu ei....” şi-l găsesc lângă vitrina din faţă  „librăriei” cu vin.
Abia atunci mi-a căzut fisa.
--- „Fir-ar a dracului de treabă... a sărit dopul care s-a izbit exact în vitrina din faţă, făcând acel zgomot cumplit, iar vinul (cadou de la o prietenă), cum era fermentat, s-a împrăştiat peste tot ca un vulcan în erupţie!!!” --- „Uite asasinul! Vinul!!!”
Am răsuflat uşurată... pfiu, Doamne, ce imaginaţie bogată pot să am. Prea multe filme criminale la televizor....

Ps. 1 Dacă aş fi auzit de Dexter pe vremea aia, sigur m-aş fi gândit că era real şi că el fusese acolo (salonul  era foarte spaţios) dar nu a avut timp să cureţe scena că am dat eu peste ei. A trebuit să fugă cu el în spate, după ce l-a golit de sânge. Nu Eros (Mişu Gh)? :p
Ps. 2 Este o întâmplare reală, dar nu ştiu de ce nu m-am gândit să sun la 912 (sau 112 parcă-i în Italia). Sunt fan Sherlock Holmes şi-am zis că mă descurc şi singură. Poate; nu-mi amintesc ce naiba am avut în cap. Dar la 4 dimineaţa... ce poţi să ai în cap decât Bachus?!  pardon, Morpheus?!

Wednesday, 27 February 2013

Mărţişoare opere de artă

Ia uitați-vă ce mărţişoare fac unele persoane!
Pentru mamă, tată, fiu, fiică, bunică, bunic, frate, soră, profesor, coleg, fotbalist, iubită, iubit, etc. etc. etc. Pentru toţi practic!!! Modele în 3D, deosebit de frumoase, lucrate manual, cum am mai zis. Îţi iau respiraţia prin simplicitate şi bun gust. Se notează că cine le face este o persoană sensibilă (sau sunt persoane sensibile). 
Am rămas uimită de frumuseţea şi unicitatea acestor bijuterii. Că pentru mine asta sunt: bijuterii. Am petrecut mai mult de 1 oră admirând vastitatea de produse ce propun.
Am o stimă deosebită pentru toţi artiştii din această lume pe care am norocul să-i descopăr.

Am decis să le promovez munca celor de la artistique design pentru că m-au impresionat prin profesionalism, atenţie şi consideraţie faţă de client. Recomand cu căldură pentru că un comportament de acest gen este, încă, destul de rar întâlnit la comerciantul român şi merită doar cuvinte de laudă. O echipă tânără care doreşte să mulţumească orice client (rezonabil), sperând într-un viitor luminos în acest domeniu.
Eu le doresc mult succes!

Dacă ceva este pe placul tău şi vrei să dăruieşti ceva de 8 Martie, ceva UNIC, făcut la mână vizitează pagina lor, linkul este mai sus. 

Mai găseşti de asemenea şi felicitări/invitaţii de tot felul pentru diferite ocazii. Nu ezita să intri pe site şi să le admiri operele de artă ce ies de pe mâna unor oameni ca tine şi ca mine, dar cu un talent de vânzare.
Am uitat să menţionez că produsele pot fi personalizate după dorinţa clientului. Informaţii pe site. 

Dacă şi tu admiri munca cinstită te rog împarte acest articol cu prietenii sau vorbeşte-le tu de acest site: http://www.artistique-design.ro


Mentalitate de viitor

Cumpărăturile on line. Sugestii, trucuri şi atenţii.

Noi, românii, nu prea suntem obişnuiţi cu acest sistem. Se înţelege de ce, nu?! Ne fraieresc şi-n faţă, unii comercianţi, darmite on line!

Eu... am trăit o experienţă interesantă pe care vreau să o împărtăşesc cu tine. Am fost plecată (din ţară, NU cu sorcova cum ai vrea tu să crezi; maliţiosule!) mulţi ani şi m-am obişnuit să cumpăr și să mă bazez pe cumpărăturile on line. O găsesc practică, comodă şi foarte economică... dacă nimereşti promoţiile.

Prima dată... am cheltuit o groază de bani. Şi când zic "groază" mă refer la mulţi... tare mulţi. Eram la servici, în pauza de prânz. Pasionată de cosmetice. Găsesc un site on line care nu avea magazin „normal" deschis pe lângă mine. Promoţii multe, cadouri la orice comandă, site-ul arăta super şi totul îmi plăcea!!! Îmi tremurau mâinele de emoţie. Am plasat prima mea comandă cu inima cât un purice. Imediat după notez că nu am "pus în coş", cadoul ce aş fi vrut: un set de cuţite (în acest prim caz că na... îmi place şi să gătesc nu numai să MĂ gătesc :p). Vai... să mor de ciudă, nu alta. Cheltuisem foarte mult şi era dreptul meu. Le scriu repede un mesaj, explicând problema. Îmi răspund instant şi-mi zic să stau liniştită că se vor ocupa ei.
Primesc pachetul la servici (a durat destul de mult - 9 zile parcă dar a meritat aşteptarea!), îl deschid şi... setul de cuţite era acolo!!! Pe lângă el alte 2 cadouri surpriză. Produsele arătau excepţional. Încântată la maxim nu numai de felul în care mi-au venit în ajutor, dar şi pentru cadouri, natural, Nu?!
M-au cucerit prin profesionalitate şi atenţia faţă de client. Bineînțeles, cosmeticele erau incredibil de bune. Vreme de 7 ani am fost clientul lor fidel. Cumpăram cel puţin o dată pe lună de la ei. 

  • Am învăţat să urmăresc promoţiile, ştiam când, ce şi cum. 
  • Urmăream când aveau transportul gratuit. 
  • Ştiam că de sărbători aveau tot felul de promoţii noi. 

Am cumpărat creme care aveau preţ întreg 98 de Euro cu 5 euro. Făceam cadouri la toată familia. (Multe nepoate/surori pot mărturisi). Tot timpul îmi puneau în pachet un cadou. Pentru noi poate părea nimic. dar ia gândeşte-te cât înseamnă asta pentru firmă? Nu eram numai eu care făceam cumpărături.
Însă aceste cadouri te induceau să rămâi client fidel. Tu erai fericit, firma făcea vânzare. Aceasta este mentalitatea comerciantului de succes. Apoi am plecat din acea ţară. Aici acele produse sunt la preţuri imposibile. Nu au magazin la noi că m-aş duce urgent să cumpăr de la ei

Noi suntem foarte „în urmă”. Comercianţii vor câştig şi-l vor IMEDIAT
Nu se gândesc la mâine, numai la azi, ACUM.
De aia fac tot felul de şmecherii să te înşele cât mai mult, mai repede, şi cât mai „legal".
Însă cei care mizează pe o afacere de succes şi de VIITOR au început să se adecveze.

Eu sunt PRO cumpărături on line.
Experienţele mele sunt foarte bune (cu o mică excepţie). Nu am cumpărat din instinct ci m-am informat foarte bine înainte.

Tuesday, 26 February 2013

Chiloţi versus piloţi



Fraţilor... nu ştiu câte amintiri aveţi voi din copilărie... dar eu am multe... da multe, multe. Cum avea Ion Creangă. Nu degeaba-s moldoveancă. :p
Una e asta.
Avem vreo 5 anişori (circa). O soră de-a mea mi-a zis că merge în oraş şi m-a întrebat dacă vreau ceva. Atunci eu, privind-o direct în ochi, cu o expresie a feţei serioase, cu voce fermă, capul sus şi pieptul în afară (adică drepţi :p) îi zic:
--- Mi-aş dori o pereche de piloţi.”
Sor-mea se uită nedumirită la mine...
--- „Hmm, cum adică? De unde să-ţi iau eu piloţi, şi încă o pereche! Tu crezi că piloţii se găsesc aşa pe drumuri, în colivii, ca papagalii?! Plus, ce să faci tu cu piloţii? Serios dacă înţeleg ce naiba ai în capul ăla.
La care eu răspund ofensată:
--- „Vezi că eşti proastă, TU! Mă refeream la piloţi, de luat pe dedesubt, (pantaloni, fustă, izmene, etc.), tu. Ce e aşa greu de înţeles?!
Abia atunci sora mea (şi restul) a înţeles ce-am vrut să zic. :p A pufnit-o un râs de se ţinea cu mâna de burtă.
--- „ Dar unde naiba ai auzit tu acest cuvânt? Se zice chiloţi nu piloţi!!!”
--- „ Nu ştiu, dar „piloţi” sună mai frumos, nu?!
Tu ce părere ai?

Morală: Voiam, pur şi simplu, să vorbesc ca un "intelectual"... „chiloţi” suna... „prea moldoveneşte" în mintea mea. :p Adică ceva de genul: ghini = bine

Sunday, 24 February 2013

Îngerul păzitor şi gâdileala

Sau „eu şi gâdilitul"
Bat pariu că, acum, te-ai gândit la o prostie... mă da' ce maliţios poţi să fii, mamăăă... :p Şi aici e chestiune de viaţă şi de moarte. Serios.

Haide să explic ce şi cum.

Când avem vreo 3 anişori era să dau ortu popii; zice mama; culmea e că-mi amintesc perfect faza până la un anumit punct. Cel cu gâdilitul. Ăla e în beznă totală. Dacă era să dau colţul... se explică de ce nu-mi amintesc. :p

Eu şi fratele meu mai mic săream, ca nişte mingi, pe paturile cu paie. Glumesc, cum crezi tu că poţi să sai pe un pat de paie?! Ai dormit vreodată? Eu da, la o vecină. Te asigur că nu e chiar aşa de „mişto” pe cât se zice. O fi rustic, natural, bio (depinde de unde ai luat paiele :p ) dar nu e comod deloc. Te dor toate oasele... chiar şi acelea pe care nu le ai.
Oricum patul era cu arcuri... şi ce arcuri! Când săream dădeam câte un cap de tavan de se speria mama cumplit. Ai văzut serialul în care se explică enigma capului oval a lui Stewie (Family Guy). Ei, cam aşa era să păţim şi noi doi. Noroc că avem capu' tare. .p Adevărul e că tavanul era destul de jos în acea cameră.

Revin, m-am pierdut în detalii aiurea. Mama făcea sarmale şi a desfăcut un borcan de tocană de legume să pună în aluat. Pe vremea aia era la modă. Îmi amintesc perfect că nu-mi plăcea DELOC tocana, deci eram împotriva conservelor de când m-am născut. Vezi?! Aveam înclinaţie, frate. Spre ce? Spre natural, făcut în casă – cu mâinile mele.
Fratele meu cere să guste. Cum o fi cerând nu ştiu exact, era foarte mic. Probabil gesticula ca maimuţele, frecându-se de burtă cu o mână şi cu alta arătând gura. Boh. Nu aşa fac?! Mama îi dă o linguriţă şi el mai vrea, că era neumplut!.
Atunci eu nu vreau să rămân mai prejos şi cer şi eu. Folosind cuvintele astea, cred: „mama tocană mie”.
În această ordine sau alta. Contează? Mama a înţeles, însă ezita pentru că ştia că nu-mi place. O mamă ştie gusturile copiilor.
Eu insist folosind, poate, alte cuvinte sau tot acelea în altă ordine, de tip: „mie ACUM”. :p
Oh... şi faza asta mi-o amintesc până mor. Cum naiba, NU ŞTIU. Pentru că parcă o revăd/trăiesc de undeva din afară. Mi se pare cum mă uit la mine gustând cu vârful limbii, strâmbându-mă îngrozitor şi scuipând de mare zor. Pe mama o pufneşte râsul şi zice: 
--- „vezi, ţi-am zis eu că nu e pentru tine, căpoaso!”. Până aici îmi amintesc perfect. De aici... întuneric beznă. buuuuu

După câteva minute am început să mă scarpin ca şi cum aş avea râie căprească. De unde ştiu cum se scarpină cineva care are râie?! Păi... n-ai citit Mihai Creangă bre (amintiri din copilărie)???
Mama nu înţelegea ce naiba aveam. Însă în câteva ore m-am umflat ca un balon de fotbal american şi urlam ca din gură de şarpe:
--- „Văleeeu, mă gâdilâ, mă gâdilâ, mamaaaaa.” Era noapte de acum, unde naiba să te duci cu un copil aşa de tembel? Mama a luat un lighean cu apă rece, a înmuiat un prosop mare, l-a scurs şi m-a înfăşurat în el. Câteva minute (2-3 maxim) nu mă scărpinam, dar când se încălzea (aveam febră mare) iar urlam: „mă gâdilâ” şi rupeam prosopul de pe mine. Şi mama iar îl uda, iar îl schimba, şi eu iar urlam. Şi tot aşa până dimineaţă. Nu a închis mama un ochi în noaptea aceea!
Şi cine ştie în câte alte nopţi... pentru că fiecare copil a făcut câte una sau 20 sau 30 de trăsnăi.
A doua zi, dis de dimineaţă m-a dus la dispensar şi mi-au dat pastile.
Făcusem o alergie, intoleranţă alimentară. La ce? Nu se ştie exact. Ceea ce ştiu e că n-am mai pus gura pe tocană în viaţa mea! Bleah.

Mama = înger păzitor

Ps. Mihai Creangă = Ion Creangă. Am vrut să văd dacă observi.

Saturday, 23 February 2013

De Dragobete iubesc cristineşte


Eu de Dragobete iubesc cristineşte.

Nu, nu e o greşeală gramaticală sau de tastatură: Cristina = cristineşte.  Adică: eu şi cu mine. Ca de obicei. :p


Sfântul Valentin cică e o sărbătoare de import şi nu avem dreptul să o sărbătorim. Hmm. O fi oare chiar din acest motiv? Mie-mi miroase a..., dar mai bine mă abţin. Polemici şi acuze la nesfârşit mă pasc (dacă îndrăznesc= n-am tupeu).

Acum, fără vrăjeală, de unde şi ce este Dragobetele? Hmmm. 
Cine ştie?! Acu' să te văd.
Pare că a fost un mare depravat, pupa toate fetişcanele ce-i cădeau în... mână. :p Fiul (păstor?!) al Babei Dochiei, jumătate om – jumătate înger
Off.. ori e om ori e înger? Mie, ideea îngerului, îmi surâde... că oameni sunt destui pe această terra.
O întrebare mă macină: 
Adică e okay să sărbătorim unul care se „cupla” cu orice fustă, dar nu e bine să sărbătorim un martir numai pentru că NU era român? Boh. Cine mai înţelege ceva. Că parcă e de origini slave, până la urmă... Zic şi eu.

Cât m-am distrat citind acest articol pe Wikipedia. Am vrut să scriu şi eu unul, dar ce rost are dacă găseşti de toate aici?!
După ce m-am informat/documentat bine am decis că voi face câteva dintre lucrurile ce trebuiesc făcute în această noapte/zi. Nu de alta, dar să-mi meargă şi mie bine în acest an iubăreţ. 

1 Voi semăna busuioc într-un vas curat cu pământ nou. Ce vreau să zic?? De unde să ştiu, aşa am găsit scris aici: http://www.ziare.com)!!! Dar degeaba faci toate acestea dacă busuiocul nu vine sfinţit. „Numai aşa, sfinţit, capătă puteri.” PUTERI?!? Ce puteri?! Supranaturale? Că aş vrea şi eu. Poate să zbor sau să văd prin pereţi... ori mai bine: să devin invizibilă!!! Ah... cât mi-ar plăcea asta.

2 Voi strânge zăpada proaspătă şi mă voi spăla cu ea pe faţă şi pe păr. Cică face să devină totul mai atrăgător pentru admiratori. Da... dar e duminică!!! Ce fac? E păcat de moarte! Vezi cum ne îndeamnă la păcate?! :p 

3 Mă voi îmbrăca cu haine noi, ţesute în casă. Daaaaaa. Îmi place! Şi aşa eu iubesc artizanatele. Mama are nişte catrinţe, sunt încă noi. Se pune. Am văzut şi o ie/cămaşă din buci. 
Mă, te rog, ce râzi?! Aşa se numeşte. Vezi că eşti ignorant! Buci = cânepă. Nu „ne-am calificat” dar „neam calificat”, înţelegi tu? Mama n-are cratimă. :p

4 Mă voi aduna.. sunt singură... deci o să-mi adun gândurile. Voi mânca tot ce voi găsi prin frigider, congelator, cămară, dulapuri varie. Pe 14 am mâncat bruschette cu usturoi. Acum voi mânca borş cu fasole (+ 15 ardei iuţi) şi ceapă de apă stropită cu oţet (idea am furat-o de la un prieten de-al meu). Apoi voi recurge la bar. Ce/care bar? Am unul în casă, nu tre' să ies. Voi goli toate sticlele rămase de la Sfântul Valentin (şi de la ultima dată când a fost sfârşitul lumii). Apoi voi dormi cu capul pe masă, poate. Sau o să cad SUB masă. Cui îi pasă?! Pot să cad unde vreau (şi apuc), nu mă vede nimeni.
Nu ştiu ce o să fie de mine mîine.. dacă mă trezesc şi/sau supravieţuiesc la întâlnirea zilnică (ferice de mine) cu buda. Dar mai e până atunci. 
Carpe Diem, Cristina = profită de moment, fiinţo. :p

"Este un semn de rău augur, dacă un tânăr sau o fată nu întâlneşte de Dragobete un reprezentant de sex opus, pentru că, până la anul viitor, acea persoană rămâne singură şi iubirea adevărată o ocoleşte." Citat de pe click.ro news. 
Văleu... m-am NENOROCIT; cum să fac să întâlnesc un om de sex opus? Help, please. Vezi că ai numărul de telefon în acest articol, dacă ţi-e milă de mine. Nu mă lăsa...! "...nu mă lăsa neicuţă, nu mă lăsa să mor... ". :p

Ps. Acest articol este un pamflet/satiră. Alina, te rog, nu te speria. Mai am până să mă ducă la spitalul de nebuni. :p  
De Dragobete NU CUMVA să iubeşte şi TU cristineşte. :p Multă baftă.  

Dragobete şi cadouri

Multe dintre magazinele on line oferă ceva gratuit, (cum ar fi transportul), reduc preţurile sau oferă un cadou la o comandă (peste o anumită sumă) în perioada sărbătorilor.
Dragobetele este una dintre aceste sărbători. Cum zic ei :
De Dragobete iubeşte româneşte” E un cliché, nimic de zis, dar sunt de acord.
Sărbătorile sunt o ocazie bună pentru comercianți, dar şi pentru cei care VOR să cumpere.
Dacă tu ai fi comerciant nu ai promova mai mult produsele tale cu aceste ocazii?
Hai, fii onest. Mă deranjează când aud/citesc (am mai zis) că aceste sărbători sunt doar pentru comercianți. Să fim realişti, un pic măcar. Eu zic „bravo” comercianţilor care ştiu să se conformeze.

Nu prea avem încredere în cumpărăturile on line... şi fiecare ştie de ce.
Nici eu nu prea am, dar mă interesez până decid să plasez o comandă. Am avut experienţe „deranjante" altele super plăcute. Nu cumpăr din instinct, dar mă informez. Nu-mi cad banii din cer.

La mulţi ani de Dragobete!

Friday, 22 February 2013

Rozmarinul şi mătreaţa

Rozmarinul este o plantă perenă, mediterană. Numele vine din latină: „rosmarinus" care înseamnă roua mării. Voi scrie un articol despre asta. E o plantă foarte plăcută la vedere. 

Şi eu asta folosesc când simt că mătreaţa îmi dă târcoale. Din nefericire, tocmai din cauză că folosesc mai mult produse naturale... mătreaţa, duşman nemilos, mă vizitează din când în când.
Nu stau mult pe gânduri. Îmi fac o infuzie foarte concentrată din ace de rozmarin. Când e groaznic folosesc înainte de orice spălare ( de 2-3 ori pe săptămână, până dispare). În rest e ok şi 1 dată de săptămână = preventiv. 
Anul trecut am răsădit o plantă la părinţi. Sper să nu fi îngheţat. Abia aştept să văd.

Aşadar, pui 3 căni de apă la fiert într-o oală. După ce a fiert vreo 5-10 minute iei 3 linguri de ace de rozmarin, le aşezi într-un săculeţ/batistă curată, legi bine să nu iasă afară, le pui într-un recipient de ceramică, sticlă sau (în cel mai rău caz) de plastic; şi torni apa clocotită peste ele. Acoperi cu un capac sau un prosop gros şi laşi să se „marineze” bine. Vreme de 10-15 minute.
După care, dacă nu e foarte fierbinte, pui într-un lighean jumătate din infuzie, înmoi părul şi începi să te freci cu ea pe cap. Cu buricele degetelor (umezite foarte bine, nu cumva să fie uscate) freacă bine la rădăcină. Nu fi agresiv, dar nici nu mângâia. Cam 1 - 2 minute. După care te speli normal cu un şampon delicat. Sau cu Ultra Dolce de la Garnier pentru uz frecvent. Te clăteşti cu restul de infuzie după care aplici un ulei/ser după spălat care nu necesită o nouă clătire.
Ai grijă să nu exagerezi că o să te usture pielea capului la greu. Mie mi se întâmplă că... nu ascult deloc, nici de sfaturile mele :p. Nu mă sperii, îmi trece repede, dar senzaţia nu e foarte plăcută. Scalpul curat şi fără mătreaţă nu are preţ, totuşi! Suport şi usturimea.
  • Sau, te clăteşti cu apă caldă, 
  • pui un balsam sau o mască-cremă DEPARTE de rădăcină; (deci doar pe vârfuri),
  • laşi să acţioneze, 
  • te clăteşti cu restul de ceai/infuzie de rozmarin SAU cu infuzie de muşeţel, gălbenele. 
  • Te usuci,
  • aplici un ser pentru strălucire (dacă ai părul lung, pentru că tot departe de rădăcină trebuie să-l pui). Nu este fundamental, dar ajută. Măcar din când în când. Să fie natural pe cât posibil.
Folosit regulat, acest ceai de rozmarin, redă sănătate şi vitalitate părului gras şi cu mătreaţă.

Un timp am folosit Fructis anti mătreaţă tot de la Garnier. Era bun, dar am schimbat. E bine să schimbi, din când în când, produsele. Dar le schimbi NUMAI dacă nu ți se mai potrivesc. Nu e o REGULĂ. Nu știu cine naiba induce în eroare oamenii. Offf. 
Am observat cum unele produse ce sunt bune pentru mine nu sunt bune pentru alţii şi viceversa.
Apoi am mai notat cum un şampon ce era perfect pentru mine... nu mai are acelaşi efect după 2 luni sau chiar mai puţin.

Evită şampoanele 2 în 1. Îngraşă părul şi facilitează apariţia mătreţii. Vorbesc din experienţă. Dacă foloseşti aşa ceva şi ai mătreaţă, acum ştii care e cauza.
Există un şampon care la orice om care îl foloseşte „îi face” capul plin de mătreaţă, aproape instant. Nu pot să scriu pe blog numele că doar m-or acuza de defăimare şi asta-mi mai lipseşte! Şi e un brand faimos.

Pentru mai multe informaţii citeşte aceste 2 articole (mituri, uleiul de măsline şi părul uscat) pe care le-am scris tot pe această temă.

Bărbaţii vor folosi produse/şampoane PENTRU bărbaţi. Nu o să crezi, dar este logic: ph-ul este diferit de al femeilor.
Dacă ţi-a plăcut şi ţi-am dat o idee, un like la pagina Facebook sau orice altă iniţiativă este apreciată. Mulţumesc.

Thursday, 21 February 2013

Uleiul de măsline şi părul


Vreau să fac o premiză. Sunt adepta produselor naturale/bio şi aş prefera să folosesc doar uleiuri, şampoane, creme, care au această caracteristică, însă... am observat pe pielea mea că aceste produse bio nu ajută aşa de mult pe cât se speră. Depinde de foarte mulţi factori.

Am încercat foarte multe produse de-a lungul anilor. Unele bio (foarte scumpe)... nu am văzut mari înbunătăţiri.
Deşi am foarte mare grijă de mine (în general) părul meu este uscat la vârfuri şi gras la rădăcină. Nu am idee de ce (poate pentru că am pielea puţin „mai grasă" decât normal). Produsele pe care le folosesc pot influența negativ vitalitatea şi strălucirea părului.
Sugestiile următoare sunt pentru cine vrea să asculte. Sunt multe articole pe net care dau informaţii relative la îngrijirea părului, dar multe dintre aceste articole sunt copiate, fără a fi probate. Fiecare face ce vrea pe blogul/pagina lui.
Eu am probat tot ce scriu (dacă nu am făcut-o voi preciza CLAR).
Dacă vrei un păr sănătos, luminos şi curat citeşte cu atenţie.

În acest articol voi vorbi despre părul uscat. Pentru informaţii relative la părul gras sau/şi cu mătreaţă vezi aici.

Multe persoane folosesc şampoane care au scris pe cutie: „pentru toate tipurile de păr”. 
NuDacă ai părul gras foloseşte un şampon pentru păr gras. Dacă îl ai uscat = şampon păr uscat. Logic, NU?!
Dar dacă îl ai mixt???! Adică uscat la vârfuri şi gras la rădăcină? Multă lume îl are exact aşa (eu sunt una dintre acele nefericite persoane). Nu ai decât o soluţie: foloseşti 2 şampoane: unul pentru păr gras (la rădăcină) şi altul pentru păr uscat (pe varfuri). Ştiu că sună aiurea şi complicat, dar dacă ţii la părul tău... te conformezi.
Ar mai fi o solutie de fapt: folosesti un sampon oarecare si te speli pe cap in fiecare zi pentru ca se ingrasa prea tare si arata urat de tot. 

Uleiul de măsline hrăneşte părul. De preferat ar fi cel extras la rece, dar nu obligatoriu. De obicei este foarte scump şi se găseşte în magazine naturiste sau în Italia/Grecia/Turcia. :p Uleiul care costă 10 lei (1l) NU este extras la rece. Evită. Eu folosesc ambele.

Este foarte bun pentru părul uscat, dar are efecte destul de negative pe părul gras. Multă lume aude, citeşte că este bun şi este indusă în eroare. Fă atenţie: dacă ai părul uscat pe vârfuri şi gras la rădăcină:
  • Pune-l DOAR pe vârfuri
  • Departe de rădăcină.
  • Înainte de a te spăla. Lasă-l să acţioneze cel puţin 1 oră. Indicat ar fi o noapte. 
  • De-ţi este posibil, înfășoară capul cu un prosop cald. NU fierbinte, cald (pune-l pe calorifer de ex. sau în microunde). Căldura ajută uleiul să pătrunda bine în păr. 
  • După care spală-te normal pe păr cu un produs/şampon care NU este agresiv. Dacă te speli des pe păr, adică în fiecare zi, sunt şampoane speciale pentru uz frecvent.
  • Nu folosi foarte mult ulei. Mulţi gândesc că dacă pui mai mult este mai bine. NU, nu este. Dimpotrivă. Hai să analizăm puţin.
Tu pui mult ulei, părul devine un fel de tigaie unde faci gogoşi. Ca să elimini grăsimea eşti constrâns să foloseşti mai mult şampon şi mai multă apă... cât mai fierbinte. Apa fierbinte deteriorează părul, (dar nu numai; este probat științific), şamponul în exces la fel. Ce afacere ai făcut?! Niciuna. În afară de a fi cheltuit bani, timp şi iluzii.
Îmi pare rău să zic, dar NU toate şampoanele naturiste/bio îşi fac treaba bine. Le foloseşti pentru un timp, dar apoi trebuie să recurgi la produse „normale”. Mai sunt excepţii (natural) pe care le-am probat pe pielea/părul meu. Dacă eşti atent nimic rău nu i se poate întâmpla podoabei tale capilare.

După ce te-ai clătit de şampon, foloseşti un balsam/cremă cu plante, pe cât posibil. Avem româneşti foarte bune. Balsamul va fi întins/pus departe de rădăcină.
De ce? Pe cutie scrie să-l pui pe toată lungimea părului pornind de la rădăcină. NU E BINE. Decât dacă ai părul foarte uscat şi la rădăcină. Şi chiar şi aşa, vei nota că în scurt timp părul va începe să fie din ce în ce mai gras, greoi şi plin de mătreaţă. Mi s-a întâmplat de multe ori.

Crema/masca/balsamul se pune cam la 5-8-10 cm de rădăcină. Îl laşi să acţioneze 3-10-15 minute. Depinde de ce fel de produs e. Apoi te clăteşti foarte foarte bine cu apă caldă, dar NU fierbinte. Clătitul nu se face în lighean sau chiuvetă, dar turnând pe cap cu o cană sau orice alt recipient. Până când apa va fi ieşi curată = limpede!
Dacă nu te clăteşti bine, părul va avea de suferit (substanţele chimice vor acţiona negativ, distrugând părul în profunzime) şi va părea murdar în mai puţin de câteva ore. Sunt sigură că ţi s-a întâmplat şi nu ai ştiut de ce. Acum ştii.
După care poţi, aplică un alt ulei lejer, TOT pe vârfuri. Sau un alt produs care să-i confere strălucire. 

Evită să te speli pe cap sub duş. Dar o mai fac si eu. 
Concluzia este una: nu este uşor să ai un păr frumos. Este un chin, mai ales pentru acele persoane care au părul lung/foarte lung. Eu... ştiu câteva secrete pentru că am citit o carte foarte groasă despre asta.
Ps. Poţi să încerci şi un şampon de la Garnier. Nu este bio, dar are multe extracte din plante/fructe etc. şi face o treabă tare bună. (Ultra Dolce) Încercă unul care crezi tu, sunt multe variante. Eu am folosit cu germeni de grâu, extras din mătase... (era să scriu mătreaţă :p) , cu muşeţel şi altele de care nu îmi amintesc.

Daca ai probleme cu matreata citeste acest 2 articole:
1. Rozmarinul si matreata
2. Tinctura de ardei iute

O masca pentru par sanatos si lucios aici.
Metoda inversiunii/cresterii rapide a parului aici.

Daca iti place sa citesti in engleza si esti interesat de perioada comunista, arunca o privire la scurta mea carte (eBook) publicata pe Amazon. Este un fragment din viata de la tara. Si daca te lasa inima, nu ezita sa lasi o scurta recenzie. In asa fel ma ajuti sa-mi ajut parintii.

Te rog, daca ai apreciat, fii generos si lasa un semn (like, share, comment), sau viziteaza-ma pe Facebook, si pe celelalte bloguri ale mele: Gusturile nu se discutaPovestea Isabelei. Iar daca citesti in engleza, arunca o privire pe While I breathe, I hope si pe LinkedIn.
Te astept cu mult, mult drag. Multumesc, om cu suflet.



Saturday, 16 February 2013

Murphy şi ironia soartei

Cine este Murphy?! A fost, mai bine zis, un inginer american care a cules mai multe adevăruri ironice. L-am descoperit de foarte mică şi maximele lui mă făceau (încă mă fac) să mă tăvălesc pe jos (de râs, maliţiosule).

Imediat după ce ai reuşit sa pui lucrurile cap la cap, cineva (ceva, în acest caz specific) îndepărtează capetele.”
Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost”.

Cea mai recentă "istorie"..
Am făcut curăţenie vreo 4 ceasuri.
Am scos toate ţoalele din bucătărie (nu am gresie aşa că pun ţoale, că mie îmi plac), am ieşit pe balcon şi le-am scuturat foarte bine. Timp în care mi-au dEgerat mâinile, urechile şi părul din nas. După care am aranjat, cât am putut, această bucătărie – magazin. Părea totul hmmm ordonat.. dacă se poate zice aşa. Un singur lucru deranja această ordine „aparentă”: o pungă cu făină de grâu. Strica armonia magaziei aşa că fug repede să o mut. Nu ştiu cum naiba am luat-o că s-a rupt făcându-se flenduri! Am rămas mută câteva clipe. M-am uitat jos... nu era mm de ţol care să nu fie alb. În toată bucătăria era un fel de ceaţă albă. Am devenit, în 5 secunde, un om de zăpadă.
---„Mă, să-mi trag palme”, îmi zic. „Eu îl omor pe Murphy ăsta. Numai el a putut să prezică o aşa întâmplare! Mai ceva ca Nostradamus.”

Hmm... Nici nu am avut putere să mă enervez. M-am gândit la Murphy... şi nu am putut să nu mă-ntreb dacă, nu cumva, eu am fost aceea care l-a inspirat să scrie această carte.

Aş putea să vă mai povestesc ironii de genul, întâmplate mie, cu sutele.
Dar nu azi... am nişte pâine la cuptor şi nu aş vrea să se facă scrum.

PS. În cazul în care ţi-a plăcut ce ai citit (ți-a stârnit un zâmbet, poate) un like/share la pagina Facebook este echivalent cu Mulţumesc.

Friday, 15 February 2013

Polemici


„Până nu faci foc, nu iese fum”
Am auzit pe cineva, zicând odată, că nu este posibil să nu fie adevărat un zvon dacă lumea vorbeşte.
Am rămas „mască” şi am întrebat:
---„Atunci cum se explică faptul că unul dintre vecinii mei a zis la toţi că am un BAIAT de 20 de ani?!” De unde a ieşit fumul ăsta, cine a făcut focul?! 
Când am auzit afirmația asta m-a pufnit râsul. Eram îngrijorată pentru mama, însăcând i-am spus, a râs şi ea.
În cazul meu, fumul fără foc, nu mi-a făcut rău... dar în alte cazuri s-au distrus vieţi, familii întregi, domnii şi pacea multor fiinţe. Iremediabil. Şi cine a inventat ceva l-a făcut cu BUNĂ ŞTIINŢĂ.

Lumea vorbeşte pentru că nu are ce face, pentru că iubeşte polemicile, vrea să arate că ştie; din invidie, ignoranţă şi din dorinţa de a face rău. Intenţionat.

Altădată, am auzit pe cineva afirmând că animalele nu au suflet.
Mă întreb:
Ce este sufletul?! Este un organ, din corp, palpabil? Îl avem doar noi, oamenii, (toţi)? De ce animalele nu ar putea avea aşa ceva? Cine a zis asta? Cine a decis? Şi apoi la ce anume se referea?!
La cum văd că se comportă foarte mulţi oameni pot să afirm, în CUNOŞTINŢĂ de cauză, că nu au suflet. Animalele sunt mult, infinit, mai bune ca oamenii. Pentru că nu au darul vorbirii şi nu pot inventa. Probabil nici nu s-ar gândi să o facă. Dacă le dai un blid de mâncare, şi câte o mângâiere din când în când sunt oamenii, pardon, fiinţele cele mai fericite. Nu ca omul, că oricât i-ai da (sau ar avea) nu se mulţumeşte niciodată. Dar vrea MAI mult, şi mai mult... până când e în stare să ucidă proprii părinţi... pentru o bucată de pământ.

Unele persoane mă acuză că vreau să am întotdeauna dreptate. Aceste persoane nu numai că nu mă cunosc absolut deloc, dar îmi pun în „gură/minte” lucruri pe care nu le-am gândit niciodată.
Nu vreau să am dreptate, eu vreau SĂ FIE dreptate. De aceea, rar, mă contrazic cu cineva. Dacă o fac înseamnă că ştiu EXACT despre ce vorbesc.
Până acum câţiva ani mă mai contraziceam şi, de câteva ori, am descoperit, SINGURĂ, că mă înşelasem. De fiecare dată m-am simţit extrem de vinovată şi când întâlneam persoana cu care avusesem acea „bătălie” îmi ceream scuze. Aşa sunt eu şi puţini sunt în stare să vadă mai departe de cuvinte.
Am greşit, te rog iartă-mă.
Dar cum zice Elton John (cu Blue): „Sorry seems to be the hardest word”

Toţi acuză, vorbesc, născocesc, văd la televizor tot felul de nimicuri, presa scrie ca să facă audienţă iar oamenii iau „de bun” toate aberaţiile, minciunile, invenţiile, măgăriile. „Dar a zis la Tv, am citit pe net, într-un ziar, revistă; mi-a zis cutare sau cutare persoană respectabilă. Nu au cum să mintă.” Nu, într-adevăr! Presa nu minte... cel ce vrea să te distrugă nu minte! Doar eu mint. Care mi se rupe inima când văd plângând un perfect necunoscut.

Omule... dacă eşti om, nu te lăsa înşelat şi nu pretinde că ştii ceea ce nu ai habar. Unii chiar iubesc să fie înşelaţi. „prefer o minciună decât adevărul”.
Sincer, şi eu prefer TĂCEREA decât o acuză falsă.
Să ştii din auzite, de la TV nu este echivalent cu „din sursă sigură”. Şi sursa sigură are defecte. Până şi istoria are mai multe versiuni. A fost scrisă de oameni cu anumite înclinaţii, gusturi, puncte de vedere, sentimente.

Matematica este o ştiinţă exactă! Dar vorbele NU! Pune-ţi mintea la contribuţie. Nu fă pe-a deşteptul că şi eu înţeleg româneşte şi ştiu să citesc! Întâi pe litere, în clasa întâi. Acum citesc printre rânduri. Şi detest înfumuraţii şi înfumuratele. Nu ar fi trebuit să precizez, dar pentru câţiva nu este subânţeles, şi mă acuză de feminism.

Şi, nu uita, că pentru a judeca oamenii, pe pământ, există tribunale! Iar... într-o zi vom răspunde şi-n faţa unui tribunal suprem. Acolo... nu mai poţi inventa, nu te mai poţi ascunde după degete, nu mai poţi fi arogant. Acolo eşti doar un om.. ca TOŢI oamenii.

Peace.

Thursday, 14 February 2013

La mulţi ani, Dragoste!

La mulţi ani, IUBIRE!
Aş dori să urez tuturor celor care sărbătoresc astăzi (odată cu toată lumea) Sfântul Valentin un „La mulţi ani plini de iubire şi pace”.
Nu este o sărbătoare pentru comercianţi, dar este o sărbătoare a Dragostei. Fără "bleah", te rog. 

Vreau să spun un sincer „La mulţi ani fericiţi” celor care îşi sărbătoresc ziua onomastică: Valentin şi Valentina. Ştiu, e doar în calendarul catolic. :) (dar e în toată lumea. :D) 

Iubiţi-vă şi fiţi fericiţi... măcar astăzi!

Aşadar: O zi a dragostei FERICITĂ! Sfântul Valentin să vă ocrotească în toate zilele vieţii!  

Wednesday, 13 February 2013

Be my Valentine!

sau mai bine, DON'T!

Cum am amintit de multe ori, întotdeauna am fost singură de ziua aceasta. Baftă mare, cemai.
Anul ăsta mi-aş dori pe cineva... aşa, pentru o zi. Să nu cumva să te oferi! Nu ştii cu cine ai de-a face. :)
Nu aş pretinde cadouri sau o cină la un restaurant unde numai să te aşezi costă 100 de Ron.
Nu... eu mi-aş dori să fiu plimbată cu motocicleta (e bun şi un scuter, dar nu ştiu dacă e legal să fie 2 pe moto) prin cimitirele vesele din Maramureş.
Sau pe la Lacul Roşu... aş face o baie fără costum. E la modă şi numai oamenii care ţin la sănătatea lor s-ar încumeta să se arunce fără chiloţi în marea Neagră (de ex.) Cică o baie într-o apă îngheţată dezgheaţă simţurile. 
Dar, oare, care simţuri?! Acelea în care îţi doreşti să mori cât mai repede pentru că frigul te paralizează? Dar ce ştiu eu... .

Apoi, dacă supravieţuiesc, i-aş prepara o cină. Ca aia de anul trecut. 5 feluri. La lumini de cărbuni incineraţi. Extrem de natural şi romantic.

  • Aperitiv: bruschetta cu ceapă, usturoi și ardei iuți.  sau aperitiv ca acela din imagine (3). Măsline cu tot cu sâmburi, ceapă roşie şi ceapă galbenă. Şi câteva linguri de zacuscă de ardei iuţi. Sănătos, genuin, picant.
  • La alegere: Borş cu fasole moldovenesc cu garnitură de ceapă galbenă. (vezi imagine 1).  Sau supă de ceapă
  • Fasole bătută cu usturoi, sau salată de fasole cu ceapă crudă (bineînţeles). Foarte romantic.
  • Spaghetti usturoi şi ardei iute. Reţeta aici. Ardeiul este afrodiziac. Ştie toată lumea.
  • Desert: o ciocolată fierbinte (direct din cratiţă) cu 50 g boia de ardei iute (cel puţin).
Totul ar fi stropit, abundent, cu vin roşu fiert, că este, încă, foarte frig. Poate chiar şi cu 2-3 Bloody Mary . Unul la începutul cinei, în loc de aperitiv.
Singurul lucru ce îţi cer e să te prezinţi cu stomacul gol. Adică nu mânca vreo 3-5 zile, cel puţin! Pentru că, (aşa cum a zis un prieten de-al meu) după câte ţi-aş oferi, ar fi foarte greu să mai ajungem şi la „dezbrăcat”. La pat SIGUR dar, mai întâi, la baie. (Aviz celor care au fost binecuvântaţi cu hemoroizi.)
Dar, cum am zis eu: „exact ăsta este scopul (meschin)”.

Ce zici?! Te-ncumeţi să te oferi voluntar?
În locul tău aş fugi mâncând pământul. :) Dar dacă eşti masochist atunci... te aştept. Poţi să vii şi pe nepusă masă. Numai să te pregăteşti. Sufleteşte şi trupeşte. Numărul meu este 0888697537. Primul care sună, se pricopseşte.
Numai bărbaţi. Femeile să se abţină că... nu mă simt atrasă (cum insinuează unii).


Ps 1 Nu contează dacă sărbătoreşti pe 14, 16 sau 24. Orice dată este perfectă.
Ps 2 Dacă, totuşi, ţii neapărat să-mi faci un cadou... aruncă o privire aici. La asta visez. Mulţumesc.
Ps 3 Nu ştiu dacă este necesar, dar: Acest articol este o satiră/pamflet. Deci stai calm, frate, nu m-am „scrântit” de tot (cel puţin... sper!).

Happy Valentine's day (whenever you'll celebrate).


Dacă ţi-a plăcut/esti de acord, un like la pagina Facebook, o vizita pe LinkedIn sau orice altă iniţiativă (like, share, comment) ar fi mult apreciată. 
De stii pe cineva care ar beneficia din citirea acestui articol, te rog, imparte-l cu incredere.
Iar daca citesti in engleza, viziteaza tanarul meu blog: While I breathe, I hope. 
Te astept cu mult drag.

Monday, 11 February 2013

Măşti


... de ipocrizie

Imagine preluată de pe Iconarchive.com

În fiecare zi îmi este dat să văd fotografii de animale abătute, persoane nenorocite, case arse, copii abandonaţi.
Şi de fiecare dată mi se umplu ochii de lacrimi. Mi se sfâşie inima. Simt o durere profundă, fizică, reală! De multe ori m-am gândit să scriu persoanelor care postează aşa ceva, să o facă mai rar. Să-mi dea şi mie modul de a respira în pace.
Pentru că, de obicei, cine postează fotografii de genul, o face cu scopul de a câştiga like-uri, vizite şi, de consecinţă, bani. Este o afacere extrem de profitabilă. Verifică dacă nu crezi.
Se ştie, de când lumea, că durerea atrage iar oamenii (de bună credinţă) cad în aceste capcane atât de mieros făcute. Mulţi nu simt nici cea mai mică emoţie cânt postează aşa ceva. O fac din instinct, mecanic. Cu cât poza reprezintă o nenorocire mai mare cu atât va „circula” mai mult. Oportunism meschin!
Iar expresii de tipul:” dă mai departe pentru că orice click ajută aceste fiinţe” sunt exploatate la maxim fără nicio neruşinare. Unii oameni chiar cred, pentru că sunt sensibili la durere. Dar să-mi zică şi mie cineva, să-mi aducă probe, că acele fiinţe nenorocite au primit UN singur Ron de undeva.
Eu îţi împart poza (cu ochii în lacrimi şi inima frântă); o trimit mai departe dar CINE câştigă aici?! Toţi avem nevoie de bani, toţi trebuie să ne câştigăm existenţa! Cine „mă urmăreşte” ştie că asta mi-aş dori şi eu. Pentru asta muncesc şi eu. Dar să exploatezi nenorocirea altora??!! Este de o cruzime fără limite! Eu cerşesc like-uri, că mă pot ajuta să cresc, să-mi expandez cercul de prieteni dar o fac pentru munca mea! Şi puţini se îndură să apese măcar o dată butonul „îmi place”. În schimb, aceste fotografii cu tragedii inumane culeg milioane de like-uri.
Mulţi mă vor acuza că sunt invidioasă sau/şi nedreaptă dar cine mă cunoaşte (cu adevărat), ştie că aceste sentimente sunt departe de mine.
Mi-e frică să mai intru pe Facebook! Am palpitaţii ori de câte ori îmi accesez profilul şi-mi vine să-mi iau câmpii. Să mă închid definitiv şi total în singurătate. Fără aparat, Tv, pc, telefon.
Ieri i-am mărturisit surorii mele, că (dacă aş putea) m-aş duce să trăiesc în pădure, cu animalele! Pentru că superficialitatea, înşelăciunea şi cruzimea UNORA au scăpat de sub control.
Acum 3 săptămâni a murit câinele părinţilor. Nu am zis la nimeni. Mi s-a rupt inima şi am plâns cu disperare. Îmi era foarte drag şi am făcut tot posibilul să aibă un trai decent... Era bătrân, ştiam că va muri într-o zi dar tot am suferit. Încercam să uit, mi-am impus să mă resemnez, pentru că este cursul vieţii; dar ori de câte ori intram (şi intru) de Facebook, zeci de fotografii cu animale abandonate, bătute, torturate, triste îmi apăreau pe wall. Mi se rupe inima PUR ŞI SIMPLU. Îmi vine să urlu: „cum poţi să fii atât de crud şi meschin?! Eu sufăr cu adevărat iar pe tine te interesează doar like-urile. Fiinţă fără suflet!
Toate ca toate dar când mai şi citesc: „în cutare loc acest om sau acest animal este singur pe stradă. Nu are un adăpost, fă-ţi milă şi primeşte-l la tine în casă etc.” Atunci chiar îmi vine să sun la poliţie să-i aresteze pe aceşti falşi, ipocriţi şi insensibili oameni!!! Păcat că ipocrizia nu se pedepseşte prin lege! Dar, odată, va trebui să dăm, ORICUM, socoteală!
De ce nu-i dai TU adăpost dacă, CHIAR, îţi pasă?! De ce nu-l adopţi tu?! DE CE?!! Mulţi vor veni cu scuze penibile iar mulţi îmi vor sări la gât... să mă jupoaie de vie.
„Nu locuieşti în acel oraş?!” Ce crezi, că la tine în oraş, nu se găsesc oameni fără acoperiş, animale torturate, copii abandonaţi?”
Se găsesc, DIN NEFERICIRE! Şi marea majoritate nu vine fotografiată şi trimisă de pe un „wall” pe altul fără pic de respect şi compasiune!
Nu zic că nu există persoane care sunt, cu adevărat, ajutate când se împrăştie aceste fotografii dar, dacă vei verifica, vei descoperi că sunt foarte, FOARTE puţine! Restul este doar CIRC unde meşterii de păpuşi câştigă exploatând durerea altora. RUŞINE să vă fie! Monştrilor.
Iar tu, care dai „like and share” acestor imagini, verifică sursa. Nu hrăni pe cine nu are idee ce înseamnă DUREREA!


Sunday, 10 February 2013

Cruzimea şi răutatea

Cruzimea şi răutatea aşa numitelor „fiinţe superioare".

De-a lungul anilor am întâlnit multe persoane cu suflet „negru”. Astăzi sunt supărată şi vreau să scriu despre asta. Sunt obosită de atâta falsitate, ipocrizie, oportunism... etc.
Nu mă cred mai bună ca alţii, NU; sunt DOAR diferită şi-ncerc să-mi trăiesc viaţa văzându-mi de ale mele. „Lasă-mă să te las”. 
Niciodată nu m-au interesat poveştile despre alţii. Mi-am văzut de viaţa mea şi am sperat ca şi alţii vor face la fel.
Dar lumea e rea... cumplit de rea. Şi... nici măcar nu realizează. Mă îngrozesc, pur şi simplu.

Odată citeam blogul unei adolescente căreia îi fusese ucisă pisicuţa. O maşină a trecut peste ea. Săraca, m-am gândit. O înţelegeam. Îmi părea rău pentru pisicuţă, dar şi pentru suferinţa fetei.
Apoi citesc „să dea Dumnezeu să te izbeşti cu maşina într-un copac sau să sai cu ea într-un lac, (şi multe altele). Să mori în dureri atroce, să nu mai rămână nimic din tine, asasinule de pisici!
M-am strâns „în spate” de oroare şi m-am întrebat cum poate un om să-i dorească răul altui om cu atâta cruzime? Cum poţi să te crezi mai bun decât  acela care ţi-a ucis pisica?! Te-ai gândit, măcar o fracţiune de secundă, că a fost un accident? Ştii tu ce înseamnă să conduci şi, deodată, să-ţi sară ceva în faţă? Nu ai timp nici să-ţi dai seama. Nu poţi evita!
Nu eşti cu nimic mai bun, ba dimpotrivă, pentru că tu doreşti răul cuiva cu BUNĂ ŞTIINŢĂ! El/ea ţi-a ucis pisica din greşeală  (poate) şi cine ştie cât de rău s-a simţit. Nu s-a oprit, poate, că nu ar fi ştiut cui să-i ceară scuze sau s-a temut de reacţia oamenilor ca tine!
Acest om ar fi putut să te reclame la poliţie sau să-ţi facă cauză pentru că ai lăsat pisica pe stradă. Este ilegal, omule! A cui e vina atunci? Un pic de judecată!

Altădată am citit comentariile unor oameni (aşa zişi oameni...) la publicarea unei fotografii care imortaliza o focă ucisă de un om. Vă spun că mi-au dat lacrimile pur şi simplu. Nu numai la vederea acestei imagini terifiante, dar la ura ce emergea din orice comentariu.
„Ce te-aş tortura eu pe tine, ucigaşule. Să te omor eu pe tine bestie. Eşti un asasin crud. Nu ai inimă. Ar trebui să mori în chinuiri groaznice. Sper ca Dumnezeu să-ţi dea o boală cumplită... etc.etc.etc” Expresii care te îngrozeau până la extrem.
Acum... mă întreb... oare cu ce eşti tu mai bun decât acel om?! Judeci?!
Nu ştiu motivul exact pentru care acel om omora acel biet mamifer... dar, dacă era un om care nu avea ce mânca?! După câte ştim, străbunii străbunilor stră-străbunilor noştri vânau animale pentru a-şi duce existenţa. Dacă nu ar fi ucis ar fi murit de foame. Ăsta ar putea fi un motiv.

Ori... poate acel om vâna animale pentru un comerciant. Era „meseria” lui... dar tot pentru a se hrăni. E cumplit, groaznic, teribil să ucizi orice fiinţă care respiră dar... tu nu mănânci carne de porc/vită etc.?!
Ce crezi că se găseşte, în natură, carne aşa.. pe stradă?

Măi, fiinţă arogantă şi prezumţioasă, cu ce drept te crezi mai bun ca alţii? Numai simplu fapt că ai gândit să torturezi pe altcineva (care a ucis un animal de ex.) te face „la fel de asasin” ca omul în cauză.
Pentru că tu ai face-o din răzbunare, din ură, răutate şi nu pentru că ai nevoie să mănânci. Exemplele ar putea fi foarte numeroase, dar mă opresc aici. Mi s-au răcit picioarele gândindu-mă la asemenea atrocităţi.

Este greu să explic conceptul dar, sunt sigură, câţiva vor înţelege.
Precizez că nu apăr PE NIMENI care ucide un animal, dar este ceea ce facem noi, oamenii, ca să ne hrănim.
Şi... dacă te interesează, sunt 80% vegetariană/vegană. Adică mănânc carne, peşte, ouă, etc. foarte foarte rar. Şi tot nu-mi permit să judec şi să acuz pe acei care mănâncă carne în fiecare zi. Carnea este hrană!!! Hrana= viaţă. Fiecare mănâncă ce vrea (sau/şi ce poate).
Vreau să tă îndemn la a a chibzui, măcar puţin, înainte de a-ţi exprima opinia în astfel de cazuri.
Cine doreşte răul altuia nu este mai bun decât acela care a comis răul. Chiar dacă merită! 
Ba dimpotrivă!

Şi mai vreau să spun că sunt total PRO pedepsei cu moartea a celui care ucide cu bună ştiinţă (un animal sau om) din răutate, cruzime sau, mai rău, din plăcere. Pentru că cine face rău altuia, din motivele enumerate, nu este demn de a trăi în această lume. Este un pericol constant pentru orice fiinţă. Şi nu e drept.
Dar să fie ucis uşor/rapid (legal) şi nu prin torturi!

Oameni... fiţi OAMENI!!! Nu este imposibil.

Saturday, 9 February 2013

Just HOT

Cătălin Botezatu... cine mai e şi ăsta, frate?!

Mulţi dintre voi nu vor crede că habar nu aveam cine este, până acum câteva luni.
Nu/ți vine să crezi? Nu e chiar absurd, există o exlicație: am fost plecată din țară mulți ani, și de când m-am întors nu am televizor. Și nici n/am de gând să-mi iau.
Stai, reformulez, AM televizor, însă  nu am cablu/antenă sau ce-o mai trebui. 
Elucidat misterul acum? :D

Tot o auzeam pe mama vorbind de el, cu mare admiraţie. Într-o zi mi-a zis că a făcut un infarct „ceva" iar eu m-am crucit.
--- „Mamă, dar parcă mi-ai zis că era tânăr!"
---„E tânăr, mamă, dar muncește mult, de aia...
Aha, și noi nu muncim. :D
Oricum viaţa privată a personajelor publice nu mă interesează. dacă n-ar fi mama, habar nu aș avea despre nimic și nimic.
Eu îmi văd liniștită de viața mea.

Astăzi  propun site-ul creatorului de modă (feminină, dar, mai ales masculină) de mai sus de produse deosebite.

Nu sunt fan sau fanatic :) de haine de marcă. Absolut deloc. Dar dacă găsesc ceva la preţ bun/rezonabil,  nu mă dau îndărăt.
De obicei nici n-am curaj să mă uit la lucrurile astea. Am observat însă că dacă cauţi mult, găseşti haine de firmă şi la preţuri accesibile.

Lenjerie, haine, încălţăminte, parfumuri, ochelari, accesorii.
Sunt sigură că femeile vor aprecia.
Iar bărbaţii ar dori să aibă o pereche de boxer semnaţi „CB".
Să fim serioşi... mi-ar cădea „ochii în gură” să văd un băiat cu o cămaşă semnată de acest foarte frumos om.

ATENŢIE la detalii. Taxe de transport, materiale, garanţie... dar, mai ales, la card/contul în bancă. :D