Tuesday, 30 April 2013

1 Mai – Ziua internaţională a muncii

--- Ce sărbătorim exact pe 1 Mai? 
Cum zice şi titlul, sărbătorim ziua internaţională a muncii. Nu toate ţările au sărbătoare naţională. Chiar USA, ţara de unde au pornit toate, nu sărbătoreşte oficial.
Citat de pe Wikipedia: „Ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstraţii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați şi mulți alții au fost răniți....” 

--- De ce au luptat oamenii ăştia, de ce şi-au dat viaţa? Pentru ce?
Pentru a reduce orele de lucru. Adică să ne bucurăm de 8 ore de muncă pe zi (legal). Pentru condiţii mai bune, pentru respect şi consideraţie.

Sărbătoream „mai mult” pe vremea comuniştilor. Ieşeam toţi în stradă (obligaţi – forţaţi), cu pancarte, steaguri şi strigam „Trăiască Ceauşescu, Trăiască partidul comunist, etc etc.etc.”.
În loc să-i lase pe oameni în pace, să se odihnească, să stea cu familiile, să meargă la iarbă verde...

Aşadar îţi urez ŢIE, care munceşti fie într-o fabrică, birou, şantier, spital, magazin, sau pe câmp...
ŢIE care munceşti de acasă,
ŢIE care eşti mamă şi munca ta nu este recunoscută legal (nici chiar moral),
şi ŢIE care ai grijă de un bătrân, de părinţi: îţi doresc La mulţi ani FERICIŢI şi împliniţi! 


Şi nu lucra pentru avere... nu vei fi niciodată fericit. Ba dimpotrivă.
Nu trăi ca să munceşti, munceşte ca să trăieşti.
Munceşte să ai un trai decent. Stai cu familia, bucură-te de ea.

La mulţi ani şi celor care poartă numele de Iosif,  pe 1 mai este şi sărbătoarea sfântului Iosif muncitorul. (şi la ortodoxi şi la catolici. Am zis bine, nu?!)

La mulţi ani fericiţi, dragă tată, La mulţi ani fericiţi, frate drag.

Monday, 29 April 2013

Creme autobronzante

Vine vara, bine-mi pare... am şi eu o piele albă dar vreau să mă bronzez. Bronzul este foarte la modă. Că-i iarnă, vară, plouă sau tună, mulţi vor un ten creol.
Şi ce-mi place mie culoarea asta! Ce bine le stă celor cu ochi albaştri/verzi! Sunt invidioasă!
Mulţi se întreabă dacă cremele autobronzante funcţionează sau sunt apă de ploaie. Hmm. Eu, până acum câţiva ani, habar nu aveam că există aşa ceva. Nu aş fi crezut că funcţionează-n ruptul capului. Şi totuşi... a trebuit să-mi schimb ideea.
Acum vreo 8 ani, eram în vizită la sora mea care locuia într-un oraş pe malul mării (Ligure). Zi de zi mergeam pe plajă, dimineaţa câteva ore, după amiaza târziu, la fel. Atenţie mare la când şi cum te expui la soare. Voi scrie un alt articol despre asta.,
Seara făceam un duş cald spre rece după care mă dădeam cu o cremă „după soare” care habar nu aveam că era autobronzantă. În câteva zile (6-7) m-am înnegrit ca o cioară. Nepoata mea, care era de mai mult timp în oraş, era mai puţin "neagră". Nu înţelegeam de ce şi cum, mai ales că mă „înnegresc” destul de lent, în general. Într-o zi observ că între degetele (de la mâini) pielea îmi era mult mai albă, verific corpul şi observ şi sub braţ aceeaşi chestie. Şi-atunci fuga să văd ce fel de cremă e aia pe care o foloseam. Am încremenit când am văzut că era autobronzantă, nu observasem când am cumpărat-o.
Sincer nu mă gândisem să grăbesc bronzarea în halul ăsta. Dar toată lumea mă admira şi mă invidia. Mai ales când m-am întors în oraşul meu de pe câmpie.

Aşadar, concluzia e una: cremele autobronzante funcţionează!!! Dar, MARE grijă: întinde-o pe tot corpul, în fiecare seară, pe pielea curată. Nu uita de sub braţ, între degete, PESTE tot. Altfel vei păţi ca mine. Că îmi venea în minte să port mănuşi, ca să-mi ascund petele „albe”/nebronzate.

Optează pentru creme care conţin ingrediente naturale. Magazinele de mai jos comercializează cu succes astfel de produse. Click pe nume să-ţi faci o idee de cam cât costă. Unele sunt mai scumpe altele, mai puţin.

Biocosmetics, dar cele mai ieftine (cu ingrediente naturale) am văzut că sunt produsele de la Yves Rocher. Click pe link-uri, te vor duce direct la magazinele lor on line.

Şi nu uita să mănânci mult morcov crud, în salate. Cică "prepară" pielea la soare.  Trebuie neapărat să condimentezi cu ulei altfel nu se pune. Boh, nu sări pe mine; aşa am citit.

Îţi doresc să obţii culoarea pe care o vrei tu. Dar negru - negru nu-i chiar. hmm..., frumos. Oricum, gusturile NU se discută! :p

PS. În cazul în care ţi-a plăcut/eşti de acord cu ceea ce ai citit, un like/share la pagina Facebook este echivalent cu Mulţumesc

Sunday, 28 April 2013

Lanţul Sfântului Anton


O dată (de mai multe ori, de fapt), am primit un mesaj de tip "Lanţul Sfântului Anton". Ce este?! Un mesaj, de obicei destul de lung, care zice chestii de tipul: „trimite mesajul acesta la 100 de persoane şi-n noaptea asta îţi vei visa ursitul. Dacă nu o vei face, dimineaţă te vei trezi cu o pereche de coarne-n frunte.” Am inventat, nu am citit aşa ceva. Oricum ideea e asta. Mulţi nici nu ştiu că aşa se numesc chestiile astea ridicole care mă scot total din sărite.
Mai ales când este o frază care zice: „trimite la 10 prieteni, inclusiv mie. Dacă nu voi vedea mesajul voi înţelege că nu fac parte dintre prietenii tăi. Faţă tristă” sau când ţi se prezic chestii înspăimântătoare tip: moarte subită, pierdut dinţii/părul peste noapte, rămas singur pe terra, etc. dacă Nu trimiţi mai departe.
Acesta se numeşte şantaj emoţional. Lucru pe care-l detest din toată inima. Este tare copilăresc. Nu am timp pentru asemenea jocuri. Şi când mai observ şi că se supără că nu am trimis înapoi, mă îngrozesc şi mă-ntreb: cum este posibil ca cineva să creadă-n asemenea aberaţii inventate de anumite fiinţe din lipsă de ocupaţie? Cum crezi tu că-mi vor creşte coarne peste noapte?!!!
Măi, frate, tu măcar ştii cine a fost Sfântul Anton? Cred că se răsuceşte în mormânt, ori de câte vine trimis un acest mesaj în amintirea LUI. Bietul de El.

Te rog, nu mai trimite aşa ceva. Măcar nu-mi mai trimite mie pentru că nu cred în aşa ceva. Nu sunt superstiţioasă şi când cineva mă ameninţă în asemenea hal îmi vine să râd. Nu o să mă apuc niciodată să umplu căsuţa de mesaje ad altora cu asemenea chestii. Oamenii au lucruri mai bune de făcut. Sunt atâtea cărţi pe care le-ai putea citi, de exemplu. Uite un link aici cu un site care promovează de toate. Măcar înveţi ceva.  
Nu mai irosi timpul, că-i tare preţios.  
Numai bine şi spor la treabă!!!

Saturday, 27 April 2013

Platformele-s la modă

Se poartă platformele anul ăsta! Cum adică anul ăsta? Ce vor să zică?!
Eu le port de vreo 8 ani, încontinuu. Am câteva perechi de sandale de care nu mă pot despărţi. Că-s la modă sau nu, eu le port. Mă refer la platforme ca astea din imagini, evident.

Toate magazinele (on line sau nu) propun fel de fel de modele şi culori. Eu le prefer cât mai colorate. Roşii, portocalii, verzi, galben. Anul trecut mi-am căutat o pereche, in magazinele "normale", o groază de timp. Şi n-am găsit. Dar acum am descoperit magazinele on line. Şi aici poţi să găseşti tot ce vrei. Preţuri pentru toate buzunarele. Un paradis pentru iubitoarele de încălţăminte. O fi vreo femeie care să nu iubească aşa ceva? Mă, ce-o fi în capul nostru?!

Fashion up - ador magazinul ăsta. Branduri originale, diferite reduceri, preţuri delicioase!

Readytowear.ro - Ca mai sus, produse autentice cu preţuri atrăgătoare.

Atenţie la toate detaliile.

În cazul în care ţi-a plăcut ce ai citit (sau esti de acord) un like/share la pagina Facebook este echivalent cu Mulţumesc.

Friday, 26 April 2013

Recitirea cărţilor

Am mai scris despre acest lucru, dar tocmai ce mi-am amintit un fapt oarecum curios.

Un „prieten” de-al meu a publicat odată o frază de tipul:
--- „Tocmai ce am terminat de citit a 5 (sau a opta, 8, oară) Harry Potter. Oare sunt un tocilar sau ce?!”
Instinctul meu a fost să răspund ceva asemănător:
--- „Tocilar? Nuuuuuuuun mare dobitoc, mai degrabă. Cu atâtea cărţi în jur, tu citeşti Harry Potter de 5 ori, în mai puţin de 1 an?!”
Menţionez că avea 38 de ani, deci nu era un copil să creadă-n basme.
Înţeleg să reciteşti o carte după ani şi ani... pentru că, aşa cum am mai scris, percepţiile/opiniile se schimbă cu anii.
Însă mă refer la o carte cu o anumită valoare/greutate. Care să te înveţe ceva. Nu poveşti nemuritoare. Astea-s pentru copii.
Bineînţeles, este exclusiv părerea mea, pe care ar trebui s-o ţin pentru mine. Susţin că gusturile nu se discută, însă aroganţa mă calcă pe nervi.
Tocilar este un cuvânt mai mult pozitiv, decât negativ. Cel puţin, în engleză sunt 2 termeni diferiţi care exprimă acelaşi lucru: nerd şi geek. Cândva erau peiorative (depreciative), acum şi-au schimbat sensul şi mă bucur. În cazul „prietenului” meu, cel mai bine s-ar fi potrivit „dork”!!! Fără supărare.

Vrei să reciteşti o carte?? Uite aici câteva cărţi care, consider eu, merită Recitite.
Dar în decursul vieţii, la diferenţă de minim 3-5 ani. Nu în acelaşi an! Doar dacă crezi că eşti capabil să te schimbi radical în câteva luni. Şi este posibil, dar rar, din nefericire.
  1. La răscruce de vânturi - Emily Brontë
  2. Jane Eyre - Charlotte Brontë
  3. O viaţă - Guy de Maupassant 
  4. Risipitorii - Marin Preda
  5. Bărbaţii sunt de pe Marte... John Grey Aceasta este SINGURA carte de pe lista asta care RECOMAND să fie citită chiar și de 5 ori consecutiv, dacă nu ești sigur că ai înțeles. Mai ales dacă ești căsătorit. Chestia este că trebuie să o citiți amândoi, că nu e drept ca doar unul să facă sacrificii să-l înțeleagă/tolereze pe celălalt.
  6. Misterul lui Edwin Drood - Charles Dickens
  7. Istoria celor treisprezece - Honore de Balzac
  8. Madame Bovary - Gustave Flaubert
Ar mai fi multe, însă mă opresc aici. Cum am zis, unele cărţi merită recitite. Altele nu. Dar tu faci ce vrei cu timpul tău.
Lectura placuta.

Dacă ţi-a plăcut/esti de acord, un like la pagina Facebook, sau orice altă iniţiativă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc.
Si daca esti citesti in englezama gasesti aici: While I Breathe, I hopeTe astept cu drag.

Thursday, 25 April 2013

Rostopasca şi petele (vitiligo)


Multă lume nu a auzit de această plantă. Recunosc că nici eu nu am ştiut până acum 4 ani, când o cunoştinţă de a mea m-a întrebat dacă ştiu vreun remediu pentru vitiligo. Auzisem de vitiligo şi ştiam că este ceva cumplit pentru acei care ţin la aspectul exterior. Nu am vrut să cred că are acea boală pentru că ştiam că nu are remediu. Am încercat să o încurajez (era disperată) că tare mult m-a afectat chestia asta. M-am pus pe citit şi studiat şi aşa am descoperit că rostopasca, sucul proaspăt, încetineşte sau opreşte boala.

Ce este vitiligo
Este o boală a pielii care se manifestă prin apariţia unor pete albe (foarte albe) pe piele/toată pielea corpului (depigmentarea). 
Nu este dureroasa si nici transmisibila, dar este debilitanta pe plan moral/psihic. Impactul vizibil poate trimite o persoana in depresie cronica. Teribil de trist.

Pentru definitia din dictionar citeşte aici şi aici.



Această cunoştinţă de-a mea s-a dus la mulţi medici căutând frenetic o soluţie. Dar toţi doctorii i-au zis că nu există niciun fel de medicament/cremă care să vindece această teribilă afecţiune. I-au prescris zeci de creme extrem de scumpe. Când ai aşa ceva nu te mai uiţi la bani. Nu a văzut niciun efect şi a cuprins-o disperarea şi mai tare. Fiind o persoană combativă nu s-a lăsat şi a căutat remedii alternative.



Rostopasca. Plantă ce creşte la orice margine de drum; imediat ce începe a se desprimăvăra şi ţine tot anul. Printre buruieni, pe câmp. Uită-te la imagini. Este foarte uşor de recunoscut. Sucul proaspăt, care se eliberează numai prin ruperea cu atenţie a tulpinelor, este un remediu foarte eficace împotriva bolilor de piele. Eu am pete pe mâini, sub nas (ca o mustaţă, şi nu e deloc simpatic. Am fost peste tot, acum vreo 8 ani. Şi mie mi-au spus acelaşi lucruri. Am vrut să elimin pata printr-un peeling chimic sau laser, dar mi-au zis că este imposibil pentru că nu e o pată uniformă ci mii de puncte. Nerealizabil. Nu există remediu. Dar nu m-am lăsat nici eu şi acum nimeni nu o observă.), plus câteva pete răzleţe pe faţă. Care mă deranjează puţin. Nu mă refer la pistrui, îi iubesc chiar. Uite am scris aici despre. Pistrui.

Folosesc sucul de rostopască de 3-4 ori pe zi.
Cum am zis, trebuie să rupi planta (tulpinele - una câte una)  cu atenţie, dintr-un singur gest. Să nu o chinui, că se pierde sucul. În 2- 3 secunde se oxidează (ca în imagini, sau mai tare, dar asta când are flori) şi aplici direct pe pată, pete, aluniţă, tamponând uşor cu planta.

TE ROG, ai grija cu alunitele, consulta un doctor IMEDIAT, daca ti se pare ceva ciudat. Daca s-a marit, infectat, sau doare. NEAPARAT.


Dacă nu ai acasă (prin grădină) şi nu poţi găşi în natura necontaminată, îţi sugerez să cumperi una în ghiveci şi să ai mare grijă de ea. Ţine tot anul, şi cum rupi tulpinile cresc altele în loc.

Toamna este mai puternică oxidarea, dar eu folosesc tot anul. Cum începe să crească, rup şi-mi aplic cu încredere pe petele ce mă deranjează. Nu pot să spun că au dispărut repede, dar s-au estompat de-a lungul unei perioade lungi de timp.
Recomand tuturor celor care vor un remediu natural şi de sigur efect. Eu sunt foarte mulţumită.
Este folosită în psoriazi, vitiligo, pete de bătrâneţe, pete de la medicamente, cicatrici, etc. 

Ps. Este extrem de amară. Evită ochii (deşi e un remediu extraordinar şi împotriva cataractei, am citit) că or să te usture îngrozitor. Rău nu poate să-ţi facă, doar deranj fizic. Eu mi-am şters ochii cu suc, de mai multe ori. Aproape că mi-a venit să leşin, dar se merită!!!

Ps. Un alt articol am scris aici: Rostopasca şi petele (de bătrâneţe).

Îţi doresc o piele luminoasă și sănătoasă (fără pete).

**
Daca ai apreciat, te rog da un like, share, lasa un comment (engleza-i la putere - romgleza. :P) sau alatura-te la fomidabila pagina de Facebook. O gasesti tu pe undeva pe aici. Se plimba aiurea. Nu stiu ce-i cu ea.
Dar mai ales nu uita sa ma urmaresti sau sa-mi citesti cartile pe Amazon.

Wednesday, 24 April 2013

Urzica, mătreaţa, firele albe

Cum am mai zis în multe articole, eu folosesc infuzie de muşeţel pentru a da luciu părului şi al decolora. Mi-ar fi plăcut să fiu blondă, ca spicele de grâu.
Astăzi voi scrie despre părul castaniu/negru. Problematic, adică cu mătreaţă/gras la rădăcină, cu fire albe, lipsit de strălucire/sănătate, vitalitate, fraged.
Urzica este o plantă ce se găseşte la toate colţurile, dar nu recomand să o culegi din oraş sau de unde trec multe maşini pentru că nu sunt foarte sănătoase. Evident, din cauza smogului/poluării.
Eu însămi am folosit infuzia, de copil, când nu ştiam că închide părul (la culoare). Am observat pe propria „piele”, nu vorbesc/scriu din auzite.

Aşadar, dacă ai părul închis la culoare şi una (sau mai multe) dintre problemele enumerate mai sus, îţi sugerez să culegi două mâini de urzici (cam 100 g; cu tot cu tulpină), le speli foarte bine. Pui apă la fiert şi laşi să fiarbă (apa, fără urzici) vreo 8-10 minute. După care o torni peste urzicile aflate într-un vas de sticlă/porţelan curat. Ca să poţi folosi şi urzicile în sine, nu numai apa/infuzia. Laşi vreo 10 minute acoperit cu un prosop curat, după care scurgi apa şi te speli cu ea pe cap. Ar fi bine să laşi şi pentru clătit.
Repetă operaţia de 2-3 ori pe săptămână, pentru o perioadă cât mai lungă de timp. 2-3 săptămâni, de 2 ori pe ani şi-ţi garantez că vei vedea rezultate optime. Unii oameni se aşteaptă ca o plantă să rezolve o problemă de la prima folosinţă. Unele o fac dar sunt foarte rare cazurile. În general, orice plantă trebuie folosită o perioadă mai lungă de timp. Pentru rezultate de durată. Urzica acoperă firele albe, e adevărat, dar folosită foarte des. Mai tot timpul, adică.

Folosește un sampon antimătreață. Se găsesc în supermarketuri, plafaruri. 
Îţi sugerez să foloseşţi şi un balsam, dacă ai părul uscat la vârfuri.  Uite şi un alt articol în care scriu despre păr. Citeşte-le pe toate aflate sub meniul frumuseţe. Dacă vrei. 

Îţi doresc un păr luminos, ca soarele de primăvară.

Dacă ţi-a plăcut şi ţi-am dat o idee, un like la pagina Facebook sau orice altă iniţiativă este apreciată. Mulţumesc.

Monday, 22 April 2013

Tagg-uri fără răspuns


De când cu blogurile astea, am mai învăţat o groază de lucruri despre natura umană.

Când am câte o poză mai drăguţă îmi trece prin minte să "tag(g)hez" mai multe persoane care, mă gândesc eu, ar putea fi interesate sau ar aprecia.
Unele chiar apreciază, altele dau like din politeţe (se mai întâmplă, înţeleg şi mulţumesc. Apreciez), altele comentează chiar... din politeţe sau de drag. (Mulţumesc. Apreciez). Dar sunt şi unele care se fac că plouă, adică te ignoră total, şi tu vezi cum dau like la alte imagini similare. Sunt prima care afirmă că gusturile nu se discută... dar, la naiba. Chiar e aşa de naşpa poza mea? Nu are stele care sclipesc să te orbească, frânturi de versuri înţelepte, pe Isus răstignit pe cruce sau un câine abandonat, etc.... e adevărat. Totuşi... Lucrez la ea. Un like nu numai că mă ajută dar mă încurajează. Şi costă aşa puţin... .
Asta-i problema. Sau alta... „nu dau like pentru că nici ea nu a dat”. Hmm, schimb pe schimb. Dar eu nu stau mereu on line, poate nu am văzut poza ta că nu mi-a apărut pe wall.
Dacă cineva mă "taghează" dau like din politeţe, chiar dacă nu-mi place. Bineînţeles, dacă nu se tratează de ceva pornografic. A pierdut timp omul. Nu, nu l-a pus nimeni
Dar dacă nu dai like pentru că-mi porţi pică aiurea eşti o persoană tare nestatornică. Dacă ţi-am greşit cu ceva, zi-mi. Poate nici nu mi-am dat seama.

Dar când comentez şi acest comentariu al meu rămâne fără răspuns, iată că atunci îmi sare de tot muştarul. Nu am timp dar comentez, tot din politeţe. Dar ce naiba, numai eu am învăţat educaţie civilă la grădiniţă?!
Nu mă obligă nimeni, e adevărat. Mia colpa. Aşa-mi trebe'!

Ps. Nu te gândi, cum mă supăr aşa-mi trece. În 2 secunde. Sunt nimicuri. Dar le notez. Şi înţeleg perfect că unii chiar nu au timp, nu stau pe net, etc. Dar unii nu o fac de ciudă. Meschini. 

O săptămână minunată!

Sunday, 21 April 2013

Fenomenul Justin Bieber




Mă, fraţilor, mă, dar ce Dumnezeu au unii cu acest personaj?
Ce are, mă, de scoate din sărite aşa? Nu înţeleg, pe cuvânt! Eu nu-l ascult, nu mă interesează, nu e stilul meu, dar nici nu-l insult gratuit. Pe ce motiv aş face-o? Că-s frustrată, invidioasă, răutăcioasă, etc.?
Cum unul are un pic de notorietate, cum toţi pe el.
Are succes, are bani, e frumos, are gagici şi mor toţi de ciudă, nu?! Păi nu există, mă, altă explicaţie.
Eu zic că dacă nu-ţi place - nu-l asculţi, că nu te obligă nimeni; dar nici nu te legi aiurea de viaţa lui. Ce ţi-a făcut!? Tu, dacă ai fi în locul lui, ce ai face, cum te-ai simţi când orice fiinţă (in)capabilă să scrie (corect sau nu) te insultă în mod gratuit?
Tu, nu ai vrea să fii în locul lui? Eu, da. Sincer. Mi-ar plăcea să am banii lui. Faima nu mă interesează. Dar n-am voce, sunt afonă. Şi stau în banca mea. Nu mă iau de el. 
Nu mă iau nici de Fuego,... cu milioanele lui de fani.
Pentru că, sincer, chiar are milioane de fani! Că e gay sau nu, este treaba lui! Cu ce te deranjează pe tine?! Ce, ţi-a furat gagiul?! Păi dragostea nu se poate fura. Nu fi absurd! Personal nu pot să-l asculta, că-mi frânge inima în mii şi milioane de bucăţi, dar, de ce să nu fim oneşti: SE PRICEPE la ce face. Este iubit, mor gagicile şi gagii după el. Şi mor şi mamele. Bravo lui şi ciudă ţie! 
Sau Ianău, Cezar etc... castraţi sau nu mai ştiu, cum am citit pe You tube şi alte platforme virtuale. Comentarii venite din partea unora care nu au nici cel mai mic talent, în afară de acela de a insulta oamenii aiurea. Comentarii de o răutate grotească. Mi se face pielea măciucă de găină când le citesc. Nu pot să mă capacitez cum o fiinţă superioară este în gradul de a arunca cu noroi AIUREA, asupra unor oameni care nu le-au cerut nimic. De chichi. Mă... infamule, lasă-i mă în plata Domnului că, ştii ce... tu crăpi de nervi iar el face bani. Pentru că are modul şi ştie. Tu... tu, faci şi tu ce ştii, nu?! Insulţi, pe gratis. Atât ştii - atât faci. Şi râzi dispreţuind. Dar n-ai banii şi faima lui... şi poate nimeni nu-ţi va arunca cu noroi în faţă. Gratuit. Pentru că nu te expui, poate. Nu ştiu. Sper să nu ţi se întâmple, oricât de arogant ai fi, pentru că va fi dureros şi tu durerea nu o poţi înţelege. Eşti prea plin de răutate. Nu-i loc pentru altceva în inima ta. Asta dacă ai una.  
Pace. 

Friday, 19 April 2013

Frica de iubire


Am ieşit cu un băiat cunoscut on line. La „panaramă”, doar aşa. Când mi-a propus să ies la o cafea eram bine dispusă. Am zis da şi nu am mai putut da înapoi. Când zic da, e DA, şi invers. Mi-a fost greu să mă-mbrac. Nu aveam niciun chef să ies, să văd un bărbat, şi era frig. Nici nu m-am pieptănat. I-am zis surorii mele că stau maxim o oră. „Merg (pe jos), îl salut şi mă-ntorc. N-are cum să-mi placă. M-am resemnat. ”

Ne-am întâlnit, punctuali amândoi (eu cu 1 minut, poate, în întârziere).
Am vorbit vreme de 5-6 ore. Nici nu ştiu când a trecut timpul. Eram surprinsă. Gândea ca mine aproape-n toate. L-am plăcut instant. Iniţial pentru că am avut senzaţia că-i timid. Mă atrag bărbaţii timizi, ce vrei? E o chestie complicată. Nu intru-n detalii.
Discurs între mine şi alter-ego-ul meu.
---„Mă, să mă bată norocul. Ai dat de naiba, Cristina.”
---„Ei, pe dracu. Data viitoare îi zic că nu vreau să ne mai vedem. Ce rost are?!
Dar ne revedem. Ne punem iar pe vorbit. 10 ore, sau mai mult. Nu mă simţeam bine (nu-ntreba), chiar deloc. Am fost la o prăjitură (ce romantic), am văzut vreo 4 filme în 3 D şi am râs (şi plâns) cu lacrimi. Timpul a zburat şi m-am simţit foarte bine. Nici nu-mi amintesc să fi trăit vreodată momente mai senine, mă refer cu un bărbat. Nu mi-a cerut nimic. Nu a făcut un singur pas fals. 
---„Trebuie să-i spun, dar cum? Ce motive să invoc?!”
---„Nu-mi vine să cred că nu sunt în stare să-i zic cuiva: Nu, mulţumesc!
---„Dar de ce să-i zic nu? Nu am niciun motiv. Doar că mi-e teamă. Foarte teamă. Habar nu aveam că-mi era teamă. Ce-o fi cu mine?!
Mă sună:
--- „Ne vedem sâmbătă?!” Aşa aş fi vrut să zic: „Abia aştept!” dar în loc am bolborosit...
--- „Ţi-am scris un mesaj, nu l-ai citit?
--- „Nu, nu prea intru pe Facebook, mă duc să-l citesc acum.”
Ce ticăloasă sunt, nici n-am avut curaj să-i spun în faţă. I-am scris ceva de genul:
---„Nu pot, credeam c-am trecut de faza asta.”
Dar ce fază?!!! Despre ce-oi fi vorbind? Oi fi dat în anul morţii. Ei şi? Unul în minus; se mai eliberează planeta. Las locul la altul. Şi aşa suntem prea mulţi.

Nu mă aşteptam la aşa ceva. Am mai ieşit de vreo 3 ori în ultimii 3 ani, dar nu m-a atras nimeni aşa. Adică, deloc. El mă atrage fizic, dar, mai ales, mă atrage psihic/mintal. Nu vrea copii, nu vrea să se însoare, dar vrea pe cineva. Mă,... sunt topită, efectiv, şi mor de spaimă. Mă atrage în toate modurile posibile şi eu fug. Culmea culmelor. Sunt nebună. E clar. Ce-o fi gândind omul?!
Şi mi-a părut rău. Pentru mine. Că eram sigură că aş putea avea o relaţie cu un om pe care-l plac. Dar nu pot. Şi nici nu ştiu de ce. Poate că nu mă place el îndeajuns, poate e al şaselea simţ care mă avertizează, poate... poate... sunt toate supoziţii, scuze ridicole.
Sunt tristă. Măcar e primăvară, e soare, şi eu iubesc soarele. De el nu mi-e teamă. Şi-ar trebui, pentru că, dacă vrea, este nemilos şi crud. Dar nu-mi este. Mi-e teamă de omul care-mi place... după atâta amar de vreme. Şi el habar nu are şi nu va avea. Teamă mi-a mai fost, dar am avut motive. Acum nu am. 
Mi-a zis:
---„Să nu scrii despre mine pe bloguri.
Dar el nici nu-mi citeşte blogurile. Nu stă on line. E un om pragmatic. Mă doare, dar va trece.
---„Totul trece. Doar ştii. Dă timp timpului.

Şi m-am trezit. M-am frecat la ochi, ca o pisică: cu lăbuţele (brrrr, e frig, deşi e soare afară), şi mi-am dorit să mă îndrăgostesc. Curat, fără dureri de cap. Carpe Diem. Să mă trezesc alături de cineva care să nu-mi ceară imposibilul. Unul ca el. Şi mi-au dat lacrimile.

PS Este un vis, nu o întâmplare reală. O poveste, dacă vrei.
Orice asemănare cu persoane sau fapte reale, este pur întâmplătoare

Thursday, 18 April 2013

Depilarea

Sau epilarea, e corect în ambele moduri.
Am mai vorbit despre asta, dar cum ieri am avut o experienţă puţin sado-maso, am zis că e cazul să reamintesc.
O femeie are datoria (morală, bre; nu sări pe mine, e doar părerea mea) să se depileze.
În special pe picioare şi sub braţ. Zic eu. Restul e la alegerea ei. Mă depilez de când pot să-mi amintesc. Nu-mi place să văd păr aiurea. Beh, aiurea chiar nu e. Dar mie nu-mi place.
O dată fratele meu mi-a zis că i se face rău când vede câte un fir de păr (din CAP) în chiuvetă. Hmm. Asta mi-a dat mult de gândit. Dar pe cap NU MĂ RAD. Fie ce-o fi (să nu fie grav, Doamne fereşte). De atunci îmi culeg firele de păr oriunde le văd.

Bine. Chestia e că sunt norocoasă. N-am foarte mult şi nu e negru, dar blonduţ. Cunosc persoane care trăiesc un adevărat coşmar din cauza părului în exces. Este teribil şi-mi pare rău pentru ele.

Aşadar, întâi m-am ras cu lame, din alea cu aparat etc. (mi se face rău când îmi amintesc. Era foarte periculos şi n-am să povestesc experienţa teribilă ce am trăit-o odată. Unii sunt slab de înger, nu vreau să se leşine pe aici). După aceea am folosit big-urile. Bune, frate. Nu aşa periculoase. Mă rădeam chiar şi de două ori pe zi, sub duş. Aveam nişte picioare că mătasea, în orice moment. Păcat că lucram non stop şi nimeni altcineva nu poate să susţină afirmaţiile mele. Dar sunt adevărate, pe cuvânt. :D
Mustaţa nu mi-o fac. Am câteva fire, dar sunt blonde. Cui nu-i place să nu se uite! Sclavă nu vreau să fiu!!
Apoi, frăţiorul meu drag, mi-a dăruit un epilator de la Braun (ca acela din imagine). Acum vreo 6 ani. Bă'... nici nu mă gândisem la aşa ceva! A costat o avere, că abia apăruse pe piaţă (modelul acela) dar face toţi banii. Îţi spun... parcă m-am născut a doua oară. Într-o altă istorie am să povestesc despre prima dată în care l-am folosit. Lacrimi, lacrimi au fost.

M-am uitat pe nişte magazine on line să văd preţurile şi-am rămas cu gura căscată. 67 de lei pe un epilator? Bă, al meu a costat vreo 200 de euro. Ce naiba!!! Sări să-ţi iei, NU MAI STA pe gânduri!!! Sunt fenomenale! Te scutesc de multe chestii şi-ţi lasă pielea fină fină, catifelată ca o piersică (detest pielea de pe piersici!!!). Un vis pentru bărbatul/femeia de lângă tine.

Pe eMAG, evident, găseşti la orice preţ (67 Ron cel mai mic). Aparate de firmă FIRMĂ (marcă, sau cum vrei să-i zici).

Repet: un epilator face tot banii!!!

Wednesday, 17 April 2013

Neînţelegeri

Frate, nu ştiu ţie, dar mie mi se întâmplă, câteodată, să am discuţii cu unii oameni şi să nu mă înţeleg deloc. Dar deloc, deloc. Eu spun un lucru şi el înţelege cu totul alta. Mai ales discuţiile on line/scrise, sunt problematice. Nu numai cu persoane care nu te cunosc, dar şi cu prieteni/amici.
Şi e aşa frustrant şi enervant, de-mi vine să-mi iau câmpii.
Odată, un tip m-a acuzat că m-am supărat pe el pentru că mi-a corectat câteva greşeli. Adică, mi le-a adus la cunoştinţă. Şi acum, las-o baltă... dacă n-am mai scris despre asta... Am zis de zeci de ori: nu mă supăr când mă corectezi în mod EDUCAT, ba-ţi sunt chiar foarte recunoscătoare.
I-am scris de mai multe ori că se înşeală, şi că nu de aia eram supărată pe el. Eram supărată că făcea comentarii DEPARTE de obiect/de postare/articolul scris de mine. Nu avea nici cea mai mică legătură. Cică, erau comentarii amuzante. Mă... eu de amuzat nu m-am amuzat deloc. Şi ştiu că atunci când este făcută o glumă ar trebui să se distreze şi interlocutorul/spectatorul, nu numai autorul. Dar i-a tot dat înainte cu ceea ce a vrut el până m-a scos total din sărite. Mă acuza şi de una şi de alta. Dar s-a gândit oare vreodată că percepţia celui care citeşte poate să fie diferită de a aceluia care scrie?! Ce e aşa de greu de înţeles?! Suntem oameni, nu? Eu am încheiat subiectul de mai multe ori dar el l-a readus, cu trâmbeţe, în actualitate; zi de zi, comentariu după comentariu.
--- „Dacă româna mea este aşa de proastă, pe ce altă limbă să vorbesc ca să mă înţelegi?!”
Mă, frate, nu am timp de pierdut aiurea, mă. Lasă-mă-n durerile mele! Am încheiat „amiciţia” aşa cum a-nceput. Eu îmi văd de ale mele, tu de ale tale. Dar văd că tot îmi trimite articole„special pentru mine”. Nu le citesc, frate, nu citesc NICIODATĂ ce vor alţii, doar ce vreau eu. Eu nu am atâta timp liber cât ai tu. Nu umblu pe alte bloguri să găsesc articole pe care să ţi le trimit. Că am uitat de atunci de tine. Nu sunt tipul care rumegă pe o istorie lipsită de importanţă. Am lucruri mai serioase de făcut. Pe cuvânt. Vezi-ţi de ale tale. M-am săturat de oameni care se cred tot timpul nevinovaţi şi nu-nţeleg de ce se supără alţii pe ei... că doar "nu au făcut nimic". Mereu e vina altora.

Te las cu un citat pe care l-am descoperit când eram foarte mică. Păcat că nu-mi amintesc cine e autorul. Cred că era un mare literat grec. 
„Dintre toţi elevii mei doar unul m-a înţeles, dar şi acela m-a înţeles greşit.”

Nu da cu piatra, dacă ştii cine a zis. Anunţă-mă în mod educat. (Mulţumesc).

Tuesday, 16 April 2013

Poze şi fotogenia


Am o singură poză de când eram mică. Şi nu eram chiar mică, mică: aveam vreo 5 anişori şi eram de o botoşenie unică. Cineva mă lovise la cot şi plângeam, că mă durea :p. Vezi dreapta. Mă recunoşti?! :p 
Pe urmă am una de la şcoală, clasa întâi (I), cu o căprioară împăiată. Doamne... ce chestie teribilă. Noroc că nu m-au descoperit animaliştii. Pe urmă am una de la biserică, oribilă, şi nici nu vreau să-mi amintesc de ea.
Aşa... aveam 15 ani, parcă, când un coleg mi-a propus să-mi facă nişte poze. Nu prea eram convinsă, dar am acceptat. Alb negru. Tare comice poziţiile, mi-e cam ruşine să le public.
Pe la vreo 20 de ani mi-am făcut altele, de data asta color. Să mori de râs, nu alta.
Chestia e că aparatul de fotografiat mă urăşte. Sentimentul nu e reciproc şi tot insist. Şi insist de când am împlinit 30 de ani, parcă. Când mi-am dat seama că mi se duc anii şi eu nu am imortalizat niciuna dintre expresiile mele care s-au schimbat cu timpul, era prea târziu.
Uram fotografiile, să mă „pun” în poză era un lucru artificial, forţat şi mi se părea ridicol. Apoi ieşeam rău pentru că fotograful nu era profesionist să-şi dea seama că faţa mea iese cam tâmpită, din aproape toate unghiurile.

Mi-au trebuit ani buni să-mi dau seama că am faţa asimetrică (după ce am şi citit despre asta; există studii aprofundate) şi că un profil e ok, celălalt e înspăimântător (puţin zis). Cum naiba, nu ştiu. Când mă uit în oglindă nu văd diferenţa asta teribilă. Poate nu vreau să o văd... hmm, e preocupant.
Cel mai bine ies din spate, sau de foarte departe. Aşa nu mi se desluşeşte faţa. :D (ironie)
Oricum, contrar celor susţinute de mulţi, cum că aş fi foarte fotogenică, NU SUNT. Chiar deloc.
Şi nu vreau să mă înţelegi greşit. Pozele ce public sunt foarte reuşite (eu sunt reuşită, nu poza în sine), unele chiar mă uimesc. Dar sunt alese dintre sute sau mii. Pe cuvânt. Nu public fotografii de care nu sunt mulţumită cât de cât. Sunt vanitoasă, ce vrei. Şi apoi nu mai am 20 de ani. Dar NU le modific. Poate unele sunt în umbră şi le mai „dau” lumină, altele au pe fundal lucruri ce vreau să ascund. În rest sunt total contrară photoshopului. Ce sens are? Te minţi singur. Cu ce te ajută?

Cineva a zis odată: „ieşi şi tu cum eşti”. Era un discurs general, nu se referea la mine.
Hmm. Nu sunt de acord. Dacă ies cum sunt atunci de ce în unele sunt ok şi-n altele parcă-s scoasă dintr-un film de groază?!
Un om fotogenic este acela care iese bine, aproape în toate pozele.
Eu, dintr-o sută de fotografii, POATE aleg una. Câteodată niciuna. Şi nu e pentru că-s pretenţioasă, dar pentru că am o părere mai bună despre aspectul meu. :D

Oricum, este ereditar. Multe rude de ale mele „ies” nasol rău. Am un nepot care arată ca un înger în realitate, însă în poză... te sperii! Totuşi, mai bine e să ai decât să nu ai.
Îmi pare tare rău că nu am fotografii de când eram mică. Să văd şi eu ce moacă aveam şi cât m-am schimbat. Îmi pare rău că eram aşa de reticentă, rece şi distantă cu aparatul de fotografiat. Îmi pare rău că m-am ferit de el. Am 37 de ani, anii s-au dus. Expresia feţei s-a schimbat şi eu nu ştiu în ce măsură. Sunt tare supărată din cauza asta.

Morala este: fă cât mai multe poze, nu contează că ieşi bine sau rău. Tu fă-le şi conservă-le în mai multe locuri. Să nu se piardă. Mai ales poze cu familia/prieteni. Unele persoane dispar din viaţa noastră, fără avertisment. Şi nu rupe fotografiile când cineva te supără. Când anii vor trece, vei fi fericit că ai la ce te uita. Pentru că pozele sunt probe necontestabile ale vieţii nostre, a trecerii timpului. Sunt nepreţuite.

Acum este la modă să faci fotografii şi să le publici pe Facebook. Ai grijă la pedofili, perverşi şi altele. Nu publica poze prea „sexoase”. Este de prost gust şi nu eşti în vitrină. „Admiraţia” are două tăişuri. Învaţă să te respecţi... dacă vrei respectul şi consideraţia altora.

Ia-ţi un aparat fotografic. Nu contează de care, să fie al tău şi poartă-l cu tine oriunde. Nu trebuie să fie extrem de performant. Eu am unul vai de capul lui şi sunt mulţumită.
Uite câteva link-uri care te pot ajuta să te decizi. Aruncă o privire: ai de unde alege.
Pe Emag, Flanco ai o groază de oferte şi lichidări de stoc mai tot timpul (preţuri uimitoare).
Ai grijă la toate detaliile.

Ciao şi să „ieşi” frumos în poze, fără photoshop. :D

Monday, 15 April 2013

Mania persecuţiei

Nu ştiu tu, însă eu cunosc multe persoane care suferă de mania persecuţiei, paranoia dacă vrei. Pentru cine are dubii: este acel om care are impresia că toţi vor să-i facă rău.
Crede că nimeni nu-l iubeşte, că toţi sunt inconştienţi/că toţi greşesc în afară de el, etc. Nu voi da explicaţia medicală sau din dicţionar, doar părerea mea, strict personală.

Paranoia este o boală foarte grea. Grea pentru persoana care suferă de aşa ceva, dar extrem de grea şi pentru cei din jurul acelei persoane; mai ales pentru familie.
Dacă te duci la un psihiatru, cu un bolnav de acest gen, îţi va zice să ai răbdare cu acea persoană, să încerci să o înţelegi, să nu-i alimentezi paranoia, să o înconjuri de dragoste, etc.

Multe boli de care suferă o persoană influenţează total viaţa celor din jur.
Cel mai rău este atunci când acea persoană ajunge să creadă că până şi familia vrea să-i facă rău.
De ex., când i se dă de mâncare zice că i se dă prea mult pentru a muri mai repede. Şi multe, multe altele. Depinde de fiecare om în parte. Fiecare bolnav are manifestaţii singulare/personale.
Unui om „normal” îi vine greu să creadă şi să înţeleagă anumite lucruri dacă nu a trecut niciodată printr-o situaţie similară.
Eu îmi permit să îţi zic atât: dacă consideri că ai o problemă de genul acesta, ia măsuri cât mai curând posibil, pentru că ajungi la o vârstă în care nimeni nu te mai poate ajuta şi distrugi toată familia. Poate ţi se vor da medicamente, deşi sunt împotriva lor, sunt cazuri în care nu se poate face altfel. Dacă-ţi iubeşti familia o vei face de dragul ei. Dar dacă consideri că boala ta nu este atât de grea şi că ce faci e bine atunci nu te-ai condamnat doar pe tine dar pe toţi cei din jurul tău.
Cât timp nu este nimeni care să sufere din cauza acţiunilor tale, nu e nicio o problemă: fă ce vrei, gândeşte cum vrei. În momentul în care o singură persoană suferă din cauza fixaţiilor/obsesiilor tale ai datoria să încerci să te vindeci.
Consider că dacă un bolnav nu încearcă MĂCAR să se vindece, făcându-i în aşa fel să sufere pe alţii, este un act de egoism pur.
Pentru că indiferent de câtă răbdare poţi să ai, independent de cât poţi să-l iubeşti şi să-l înţelegi, un bolnav de genul îţi toceşte nervii distugându-te şi pe tine. Pentru că viaţa-i grea pentru toţi şi fără unul care să te acuze în permanenţă că dacă nu-l suni (sau nu-i răspunzi la telefon), este pentru că nu-l iubeşti sau, mai rău, pentru că-l urăşti.
Când tu vrei doar puţină pace, pentru că şi tu ai problemele tale. Toţi avem.

Fă-ţi o inspecţie interioară şi, dacă-i iubeşti pe cei din jurul tău, vei lua măsuri. Dacă nu... nu.
Multă seninătate îţi doresc!

Sunday, 14 April 2013

Dieta şi dulciurile

Cred că ştii deja părerea mea legată de diete. Sunt total împotrivă, dacă nu sunt făcute cu cap. Poţi să te nenoroceşti pe viaţă din cauza unei diete drastice. Cunosc persoane care au făcut-o şi acum stau prin spitale cheltuind sume monstruoase de bani. Eu tot zic dar cine n-are urechi, nu aude.

Când eram mică am văzut o scenă, într-un film american, care mi-ar rămas adânc întipărită-n minte:
O femeie alerga în fiecare zi vreo 6-8 km şi apoi se oprea la o cofetărie şi-şi lua o îngheţată. Una dintre prietene îi zice:
---„Ce sens are să alergi atât dacă după mănânci aşa ceva?!" Iar femeia alergătoare îi răspunde cu calm:
---„Alerg EXACT pentru a-mi permite această îngheţată!"

Întotdeauna am urmat acel exemplu.
Poţi să mănânci ce vrei (nu exagerat de mult, evident) însă fă multă mişcare şi nu vei avea probleme.

Mişcarea poate să însemne mersul pe jos foarte rapid, când te-ntorci de la şcoală, de exemplu; ajutatul la muncile în grădină, dacă trăieşti la ţară; câţiva km în bicicletă, sau alergatul pur şi simplu, într-o zonă cu aer curat, sau, sau... Depinde de tine.
Nu te înfometa pentru că nu faci treabă bună.

O zi minunată şi dulce îţi doresc.

Ps. Imaginea (în reţetă) o găseşti aici: Îngheţată de iaurt cu cacao. Delicioasă! Merită să alergi 6 km pentru a o mânca. Yum Yum.
Dacă ţi-a plăcut şi ţi-am dat o idee, un like la pagina Facebook sau orice altă inițiativă este apreciată. Mulţumesc.

Friday, 12 April 2013

Păr auriu

Recenzie şampon cu reflexe aurii de la Yves Rocher. 
Discalimer - Sa stii ca nu m-au platit un chior pentru recenzia asta (nemernicii!). O tigara macar... nimi, nimic. Buuuu!
Dar am fost multumita, de aia o scriu. Au produse bune si daca te pricepi la cumparaturi online, faci afaceri.

Nu mai este un secret faptul că sunt fan al produselor semnate Yves Rocher. Sunt absolut uimită că nu le-am descoperit până acum. Mulţumirea mea este cu atât mai mare cu cât preţurile sunt mai mult decât rezonabile. Ca să nu mai vorbesc de toate cadourile ce ţi le oferă, la fiecare comandă. Mai amintesc de transportul gratuit?! Recomand cu toată încrederea!!!


Părul meu este lunguţ, aşa l-am avut mereu. Este de culoare şaten deschis şi se „deschide" mult, ajungând la blond, când stau mereu în soare. Îl spăl des cu infuzie de muşeţel pentru că mi l-am dorit întotdeauna blond.
Acum este blond, dar cum iarna asta am umblat mai mult cu capul acoperit este destul de închis la rădăcină.
Nu mă complic prea mult, nu vreau să-l vopsesc ca să devin sclavă pe urmă. Ţin foarte mult la aspectul meu, însă nu-mi plac lucrurile artificiale care îţi răpesc timpul şi banii.
Am cumpărat şamponul din imagine împreună cu alte 2 + 2 creme balsam. Sunt extrem de mulţumită de toate aceste produse şi voi vorbi, mai pe îndelete, în alt post.

Acest şampon are un miros absolut fantastic. Îţi vine să-l „bei". Cu extracte din ingrediente naturale (muşeţel+altele).
Nu face foarte multă spumă, curăţă şi lasă părul extrem de mătăsos. Lucru esenţial pentru mine deoarece nu folosesc alte produse de styling.
Când am mers la ţară, cumnata mea mi-a zis că e mult mai blond (fără să-i fi spus că folosesc acest şampon) şi că este tare strălucitor. Am observat imediat şi eu, însă am crezut că mi se pare.
Ştii... când vrei ceva mult de tot îţi impui creierului să trimită impulsuri pozitive. Cumnata mea mi-a confirmat că nu e numai în închipuirea mea.
Alături de acest şampon am folosit şi un balsam. Pentru că este destul de uscat la vârfuri şi are nevoie de nutriţie (părul). Mulţumită pe deplin, de aceea recomand cu încredere tuturor femeilor ce vor un păr sănătos şi strălucitor la un preţ accesibil (plus că sunt produse naturale-bio).

Pe site mai sunt alte 2 şampoane de genul: pentru păr castaniu şi unul cu reflexe argintii. Pe care am să-l încerc, sunt curioasă.
Atenţie la detalii. Ai nevoie de ajutor, poţi să mă-ntrebi. Ciao.


**
Daca ai apreciat, te rog da un like, share, lasa un comment (engleza-i la putere - romgleza. :P) sau alatura-te la fomidabila pagina de Facebook. O gasesti tu pe undeva pe aici. Se plimba aiurea. Nu stiu ce-i cu ea.
Dar mai ales nu uita sa ma urmaresti sau sa-mi citesti cartile pe Amazon.

Multumesc, om cu suflet! Pe data viitoare.

PS - Cand cauti ceva pe blogul meu in bara de cautare trebuie sa scrii o combinatie de cuvinte cu si fara diacritice. Ex. Cum sa uiti pe cineva Cum să uiți pe cineva, Imi  Îmi, Curatat Curățat, etc.
Asta pentru ca, din nefericire, sablonul meu are o setare aiurea si nu stiu cum sa o schimb. 




Thursday, 11 April 2013

Bloguri şi sfaturi gratuite

Poate unii se întreabă ce-nseamnă exact „sfaturi gratuite”. Sfaturile gratuite sunt acelea fără bani, evident... dar nu la asta se referă denumirea. Se referă la acele sfaturi pe care unii oameni ţin neapărat să ţi le dea fără ca tu să le fi cerut. Sunt cazuri şi cazuri şi crede-mă, până la o anumită vârstă (25-26 ani), le-am acceptat cu drag. Nu de la toţi, dar de la unii oameni pe care îi stimam. Să mergi pe stradă şi să treacă un imbecil care să-ţi dea sfaturi de „stil" nu este deloc frumos.
--- Nu-mi permit= NU-ŢI PERMIŢI, simplu.
Acum câtva timp am avut o neînţelegere cu o persoană care cică „mă citea" cu atenţie. De aia i-a rămas în minte cum că aş fi total ignorantă în „limbajul Html" că doar aşa am zis/scris. În acelaşi timp am scris CLAR că tot ce se vede, da, este un template preparat, dar modificat de mine în proporţie de circa 50%... fără ajutor. Cum poţi să îţi permiţi să vii şi să mă acuzi de imbecilitate la înserarea unui link? Ce mi-a explicat nu avea absolut niciun sens şi n-am înţeles nimic dar „mi-a sărit muştarul" când şi-a permis să mă atace (dar nu personal"; glumeşti?! - este ironică această paranteză): ------„dacă nu ştii, întrebi. Nu faci de capul tău". Adică... pe blogul meu.... trebuie să fac de capul cui?!
A fost o întâmplare tare neplăcută. Discursul e lung şi nu merită.

Cine mă cunoaşte (cât de cât) ştie că fac asta întotdeauna. Nu mi-e ruşine şi nu sunt arogantă, dimpotrivă. Dacă consider că nu ştiu - întreb... pe cine ŞTIE (cine se pricepe), nu pe oricine!!! Aşa am învăţat o groază de lucruri. Există şi Google, pentru asta. Şi Google găseşte sfaturi (profesionale sau nu) la orice, dacă ştii să cauţi. Că sunt mulţi care se pricep şi scriu despre, pentru oamenii care vor să înveţe.

Nu suport când sunt acuzată de chestii total opuse personalităţii şi caracterului meu
Sunt blogurile mele - fac ce vreau pe ele. Nu-ţi place? NU INTRA! Eu m-am dus pe al tău să-ţi dau sfaturi aiurea?! Nu. Pentru că nu sunt în măsură. Nu mă pricep, dar... dacă eşti cât de cât isteţ îţi dai seama că oricât de ignorantă aş fi..., ceea ce vezi am făcut singură (şi n-am nici bacul şi nici o facultate). FĂRĂ AJUTOR din afară (fratele meu m-a ajutat enorm la început, pe urmă am făcut totul singură). Am căutat informaţii, am studiat zile-nopţi-luni în şir; am prins cât de cât, am greşit - am reparat, am început din nou şi tot aşa. Dar NICIODATĂ nu am insultat inteligenţa oamenilor. Din respect.
---Nu ştii? NU TE BAGI ca musca-n... lapte! Simplu. Cum nu mă bag nici eu. Sfaturile se dau la cerere, nu gratuit (după o anumită vârstă). Şi nu acuzi de chestii pe care le faci tu (poate, nu ştiu-zic). Nu toţi sunt ca tine= la fel.
Poţi să-mi dai sugestii, idei, să faci observaţii CONSTRUCTIVE (dacă vrei şi ştii), dar nu ai dreptul să-mi vorbeşti de sus.

Ps. „Nu ţin mânie", am mai zis şi aşa e... dar... m-ai rănit?! Iau distanţele; pe veci. Că am destule pe cap şi fără sfaturile şi glumele tale (care se izbesc ca nuca-n perete).
---Nu te cunosc - nu mă cunoşti. Simplu. Şi nu mă duc să le spun altora să fie atenţi la „bloggerul" ăsta cu care eu am avut o neînţelegere idioată. Poate alţii îl găsesc "glumeţ". Eu nu, deloc! Fiecare cu gusturile lui. 
Pace

Sunday, 7 April 2013

Exfoliant cu cafea

Din seria „trucuri, remedii şi leacuri băbeşti, dar nu numai”.
Pe cutii, tuburi etc. vei găsi scris: gomaj, gommage, scrub sau exfoliant.
Exfoliantele (?!) din comerţ costă o groază de bani şi eu abia acum am aflat. Serios. În Italia fiind nu dădeam mai mult de 2 euro pe un tub de 100 ml. Dar... nu m-am gândit niciodată că preţul era redus cu 80-90%. Sunt extrem de folositoare şi le recomand cu căldură tuturor celor care vor să aibă o piele catifelată, curată, luminoasă, sănătoasă şi strălucitoare. Înclin pentru cele cu extracte naturale.
Găseşti pe Vegis (click pe nume pentru a vedea categoriile), şi multe alte magazine. Se găsesc pe toate drumurile, făcute din fructe sau nu: de Grapefruit, mere, struguri, caise, sări din Marea Moartă, argilă, cafea, etc. etc.
Că sunt pentru faţă sau pentru corp trebuiesc folosite cu mare atenţie. Nu foarte des şi nu insista prea mult: NU te freca cu putere (pe faţă, de ex., dar nu numai), pielea se irită şi faci mult foarte rău.

Gomajele pot fi şi mască, dar NU recomand acest mixt cu dublu efect. Depinde de pielea ta. Ce vezi în imagine este unul delicat pe care îl folosesc când nu sunt acasă mai mult de 4 zile. Acasă îl fac eu.
Ca şi cremele pentru faţă, acestea sunt împărţite în diferite categorii: pentru ten gras (cu acnee sau nu), pentru ten uscat/delicat şi pentru ten mixt.
Eu folosesc pentru ten gras sau mixt iar pentru corp folosesc cu extract de cafeina.

Şi acum hai să-ţi vorbesc despre un gomaj facial pe care îl poţi face acasă în câteva minute. Eu îl folosesc de mulţi ani, dar numai nepoata mea mi-a dat ideea să scriu despre el.
Este mai mult pentru ten uscat, dar al meu e chiar gras (mixt, mai bine zis) şi tot mă ajută. Îmi place mult pentru că-i rapid, uşor de făcut, ingrediente de larg consum pe care le găseşti oriunde, ieftine şi cu efect imediat.
Tot ce ai nevoie este zaţ de cafea, FĂRĂ zahăr sau altele + ulei de măsline extras la rece.
1 lingură de zaţ amestecat cu 1 lingură ulei de măsline, amesteci foarte bine să faci o cremă.
Iei puţin între degete şi aplică-l prin frecare cu mişcări lejere, circulare. (fără să razi pielea, doar nu ești lemn).
Începi de pe gât sau bărbie şi continui pe toate zonele, organizat să nu sari nicio o parte (inclusiv buzele).
În jurul ochilor şi pe buze mişcările vor fi şi mai lejere pentru că pielea este foarte delicată. Nu introdu în ochi, nu trebuie să precizez asta. În gură nu-i bai... e bun. :D
Când ai terminat (2-3 minute, depinde), te clăteşti cu apă călduţă. Eu mă clătesc cu infuzie de muşeţel/gălbenele sau petale de trandafir. Usucă cu un prosop din bumbac tamponând uşor (NU PRIN FRECARE).
Apoi se aplică, neapărat, o cremă hrănitoare specifică tenului tău.Acesta se aplică prin mişcări circulare. 
O dată pe săptămână sau de 2 ori, NU MAI mult (părere strict personală), mai ales când se schimbă anotimpurile. (Eu prefer sâmbăta... habar nu am de ce).
Vei observa instant cum pielea este mult mai strălucitoare/luminoasă, destinsă şi catifelată.

O avertizare personală: Nu ieşi din casă cel puţin 4 ore după acest tratament; mai ales dacă este frig, bate vântul sau dimpotrivă, este foarte cald (miezul zilei).
Şi... ai grijă că uzul frecvent îţi ia „bronzul". Vara optează pentru măşti din fructe.

Ps. Îţi sugerez să-ţi cumperi o sticluţă de ulei de măsline extras la rece de calitate. Nu ştiu unde poţi găsi. Nu este foarte scump (20 -30 de lei pentru 500 ml care îţi ţine 1 an). Mie îmi aduc surorile din Italia. Poate ai rude în Grecia, Turcia, etc.

Un ten senin şi curat îţi doresc!

Saturday, 6 April 2013

Farmece

Dacă tot „m-am luat” despre ce am văzut la Tv hai să-ţi zic părerea mea şi despre vrăji. Deşi proclam: "Părerea mea este că nu trebuie să ai nicio părere." (Timocles, în Thais de Anatole France), în acest caz nu mă pot abţine. Este prea de oaie!
Tot la părinţi fiind, am asistat în direct (pe un post naţional de televiziune) la o bătălie pe viaţă şi pe moarte între o „mamă şi fiică”. Se certau, se împroşcau cu noroi reciproc, se bârfeau, se acuzau, etc. etc. Apoi una i-a trimis flori celeilalte şi i-a zis că o iubeşte. M-am crucit. (Ştii despre cine vorbesc, ştie toată România).
M-am întrebat:
---„Mă, ori sunt nebune/psihopate, ori o fac pentru bani şi e doar un show pentru oamenii creduli!”. În ambele cazuri sunt de-a dreptul sinistre. Nu s-a descoperit încă care şi cum are dreptate. Niciuna nu a făcut testul poligraf ca să demonstreze la lume care minte şi care aberează; (citeşte ironie).
Pe mine... nici nu mă interesează. Pe fiică nu o cunosc ca actriţă, nu ştiu ce „poate”; pe mamă nici atât. Le cunosc (mod de exprimare greşit pentru că habar nu am cine sunt) de la Tv. Din fragmente de certuri vehemente, respingătoare şi penibile.
Ce mi-a rămas în minte (pentru eternitate) este acest fapt (petrecut între cele două femei cu acelaşi sânge, cică): fiica a zis ceva de genul. (Nu-mi amintesc cuvintele exacte, doar conceptul.)
--- „Când a stat la mine mi-a luat toate firele de păr din perie şi le-a dus în America la „vrăjitorul” ei personal, să-mi facă farmece. Mi-a curăţat peria de toate firele de păr ce a găsit....”
Mă... eu nu ştiu nimic despre vrăji, unele rude (rude prin alianţă sau de foarte departe) se ocupă de aşa ceva dar nu vreau să le-ntreb, totuşi... ce naiba; chiar a avut nevoie de ABSOLUT toate firele?! De ce?! Nu văd logica. Oare 2, 3-10 nu ar fi fost de ajuns?! Să zicem că unul se pierde, 2  se pierd, dar restul se pot „fermeca”, nu?! Zic eu.
Ce am gândit a fost:
--- „Fiica asta este o persoană tare neglijentă (ca să nu folosesc alt cuvânt ofensator), nu-şi curăţă peria niciodată iar mama i-a făcut o favoare. Nu a suportat să vadă peria aia plină de păr negru. Era dezgustătoare.”
Personal am văzut gestul ca unul de curăţenie şi nu de farmece malefice.
Evident, este doar părerea mea pentru că ambele mi se par nebune şi totul este posibil.
  

Friday, 5 April 2013

Dragoste cu sila


Cine mă urmăreşte ştie că nu am televizor şi nu aflu multe lucruri care se-ntâmplă-n lumea asta. Pe de o parte e bine, căci ce-am văzut zilele astea (fiind în vizită la părinţi) m-a îngrozit!

Nu vreau să dau nume şi prenume, dar sunt sigură că majoritatea dintre voi ştie la cine mă refer.
O femeie s-a prezentat la Tv să zică la toată lumea că mama ei a făcut diferenţă între copii (în acest caz, 2 surori). Că a fost la spital şi nu au sunat-o s-o-ntrebe de sănătate. Că sora ei, personaj public, s-a culcat cu unul şi cu altul. Că oamenii cunosc doar personajul public şi nu şi pe ea, care este doctor, sau ce-o fi.
Îţi spun sincer că mi s-a încreţit pielea pe mine. O fiinţă care pretinde că este o persoană bună a fost în stare să distrugă o carieră de 60 de ani (sau câţi or fi, nu ştiu).. ce să te mai aştepţi de la o persoană care nu se pretinde bună?!

Nu vreau să judec nici pe una nici pe alta. Nu apăr, nu ţin partea. Mie personajul public îmi place pentru că muzica moldovenească îmi face picioarele să danseze singure. Nu m-a interesat NICIODATĂ dacă ea a avut 1 bărbat sau 1000. Este treaba ei, are dreptul să facă ce vrea cu viaţa ei.
Nu zic că-i bine să te culci cu soţul colegei/prietenei etc. etc. etc... dar, să nu uităm, că pentru a face asta se vor DOUĂ persoane, şi nu una. Nu s-a culcat singură dar cu el/ei.
Mă fraţilor... pe cuvânt, mai e şi postul Paştelui... Mă mir că a avut curajul să-l pomenească pe Dumnezeu.

Dragostea cu de-a forţa nu este posibilă. Nu poţi să-i impui unui om să te iubească. Că ţi-e mamă, soră, frate, fiu, soţ, amant, nu poţi să cerşeşti să fii iubit. Iubirea este precum credinţa... ori crezi ori nu crezi, nu ţi se poate impune! O mamă ar trebui să-şi iubească copilul, dar dacă nu o face... nu o face! Poţi s-o obligi?!  „Iubeşte-mă, mamă, că aşa zice legea!” Absurd.

De ce ar trebui România să te iubească pe tine, care eşti arhitect (sau)...?! Nu AI RENUME, omule! Ce vrei?! De ce nu ţi-ai ales meseria de artist şi tu? Cum poţi să zici: „lumea ştie că mama are o fiică artistă, dar nimeni nu ştie că are şi-un contabil”. Dar de ce am şti?! Cu ce ne încălzeşte pe noi că tu ai studiat şi ai o facultate (2-7)?! Nu faci concerte, nu apari în TV, nu ai valoare! Se ştie, nu?!!

Fata a zis că familia a încercat să despartă mama de fiică... Eu zic că dacă ambele persoane se cunosc (cum ar trebui să fie între o mamă şi fiică), se înţeleg şi se iubesc, NIMENI nu poate să le despartă. Dacă cineva a reuşit să le strice relaţia este pentru că NU există încredere şi odată şi-odată tot vor fi despărţite.

Nu ştiu ce este în familia lor. Nu cunosc problemele care au împins această fiinţă să zică despre sora ei, în direct, pe un post naţional de televiziune „că-i o poamă bună”; doar ele ştiu adevărul. Şi fiecare are versiunea ei. Se acuză una pe alta. Totuşi, chestiile astea se rezolvă-n familie, în tribunal, NU LA TELEVIZOR!!!

Că a trecut testul poligrafului nu are nici cea mai mică importanţă pentru mine. Am crezut-o şi fără poligraf, sincer. Sunt lucruri obişnuite... nu corecte, dar nici ieşite din comun
Din punctul meu de vedere, această soră care cerşeşte iubire cu de-a sila, nu are valoare ca persoană umană. Nu este demnă de încredere şi de respect. Poate doar de milă. Penibil. Că nu ştiu ce speră să câştige. Ceva tot vrea. Dacă este răutate gratuită, doar aşa, atunci este o fiinţă şi mai periculoasă. Mie mi se pare că e invidioasă pe succesul personajului public... care am observat că lucrează şi câte 20-22 de ore încontinuu. La Crăciun cred că a stat săptămâni întregi în studiourile de televiziune pentru a filma diferite emisiuni (era pe toate canalele la un moment dat). Că s-a culcat cu unul şi cu altul este STRICT treaba ei!!! Nu o apăr, dar nici nu o acuz. Tu eşti liber să te culci în stânga şi-n dreapta, ea de ce nu ar fi?! 

Cum a zis Isus Cristos când lumea a vrut s-o omoare (cu pietre) pe femeia adulteră: Cine dintre voi este fără păcat sa arunce cel dintâi cu piatra în ea.

Thursday, 4 April 2013

Orgoliul

Anumite persoane nu vorbesc cu mine de ani de zile; motivul exact nu-l ştiu şi nici nu mă interesează. Un om care mă urăşte pentru că i-am luat drepturile (în concepţia lui) nu merită să mă interesez de el.
--- „Îmi doreşti răul? E treaba ta, dar eşti meschin. Mai bine că nu-mi vorbeşti. M-ai minţi pe faţă, şi nu-s proastă (chiar dacă par). N-am timp de jocuri de putere. Crede ce vrei. Nu pierd - nu câştig nimic. Am pace. E tot ce-mi doresc. Tu ce ai?!

Sunt şi nişte vecini care nu-mi răspund la „bună ziua” pentru că nu i-am salutat când "eram în oraş" (mi s-a spus). Dacă nu i-am salutat este pentru că nu-i cunosc! Pe bune. Nu e ca la ţară că saluţi pe toţi, de-i cunoşti sau nu (s-a pierdut şi acolo, oricum).  Mă gândesc că-s vecini dacă-i întâlnesc pe scară. Cunosc doar vreo 3 din vedere şi niciunul după nume (în afară de cei 2 tineri de pe Facebook). Salut întotdeauna dacă recunosc, doar nu-mi pică limba. Nu port mânie. De mă supăr îmi trece-n 2 minute (depinde de motiv, evident).

Odată, în parc, nişte tipi au strigat după mine. Nu este neobinuit pentru mine (pentru fete, în general), nu i-am văzut la faţă şi nici nu am întors capul. Abia după ce mi s-a adus la cunoştinţă motivul pentru care unele persoane nu-mi răspund la salut, am realizat că-mi erau vecini. Ha... am crezut că erau nişte golani. Îmi cer scuze, dar ştiu că e târziu. Nu mai contează. Treaba ta.

--- „Am văzut-o pe sora ta (în cutare loc) dar nu m-a salutat.
--- ??!!!??? Dacă m-ai văzut, de ce nu AI salutat tu?! De ce trebuie să fie „celălalt” care să salute primul?! Chiar nu ţi-a trecut prin cap că NU te-am văzut/că nici măcar NU te cunosc?! Orgoliul. Eu trec şi pe lângă mama şi nu o salut. Nu pentru că nu vreau, dar pentru că nu o văd. Şi nu pentru că sunt cu nasul pe sus... dar pentru că mă-nchid într-o lume a mea. Departe de răutatea gratuită a multora din jur.

Mă-ntreabă mama:
--- „Cine era-n autobuz? Era cutare sau cutare...
--- „Nu ştiu, nu cunosc mamă.”
--- „Cum este posibil? Doar nu era gol autobuzul.”
--- „Nu mamă, nu era. I-am cedat locul unui bătrân. Era chiar foarte plin. Doar că nu cunosc pe nimeni. Ţi-am mai zis. De ce nu mă crezi?!”

Dacă nu te salut e pentru că NU te văd/nu te cunosc. Te consideri mai bun ca mine..., mai puţin încrezut... Ok, atunci - salută tu! Vei vedea cât sunt de încrezută. Am mai zis: CREDE CE VREI.
Contrar credinţei multora (încă foarte tineri, pe care îi invidiez - în sensul bun al cuvântului) vorbele rănesc, chiar foarte mult. Distrug pacea în familii, pun la grea încercare încrederea soţilor/prietenilor/logodnicilor, etc.. Poţi pierde totul. Pe unii îi ucid.
Eu... sunt total indiferentă dacă se tratează exclusiv de mine, fără să implice familia/pe alții.
--- Spune ce vrei, mă faci să râd. Sunt altele lucrurile de care îmi pasă.

Nu judeca dacă nu ştii. Numai dacă treci prin aşa ceva poţi să înţelegi. Fiecare are sensibilitatea lui.
Când faci ceva... întreabă-te întotdeauna cum te-ai simţi tu, dacă cineva ţi-ar face ţie aşa ceva. Şi fii onest. Cu tine. Vei avea numai de câştigat.
Pace

PS. În cazul în care ţi-a plăcut/eşti de acord cu ceea ce ai citit, un like/share la pagina Facebook este echivalent cu Mulţumesc